Calea Lipovei, extinsă la patru benzi

Calea Lipovei (Fb) Foto Primaria TimisoaraZona Căii Lipovei va intra curând în lucrări de reamenajare. Pe de o parte, extindere la patru benzi a unei porţiuni de drum, pe de alta, reamenajarea unui sens giratoriu.

 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, azi, că urmează să fie reamenajat sensul giratoriu dintre Calea Sever Bocu (fostă Lipovei) şi strada Ion Ionescu dela Brad şi să fie extins la patru benzi tronsonul cuprins între străzile Ion Ionescu dela Brad şi Constructorilor.

Edilul mai spune că intersecţia va fi amenajată sub forma unei giraţii, formată din două benzi de circulaţie a câte 5,5 metri lăţime, iar pe amplasamentul fostei bucle de întoarcere a troleibuzului 14 vor fi amenajate nouă locuri de parcare, accesul la acestea fiind realizat  printr-o cale de cinci metri lăţime.

Calea Sever Bocu (care reprezintă DJ 691) urmează a fi şi ea amenajată ca o stradă de categoria a II-a, mai spune Nicolae Robu, cu patru benzi de circulaţie, câte două pe sens, până la intersecţia străzii Constructorilor cu traseul inelului IV de circulaţie a oraşului. Şoseaua va fi, astfel, lărgită la 13 metri, pe o lungime de 333 de metri. Adiacent carosabilului vor fi amenajate zone verzi, piste pentru biciclete si trotuare pentru circulaţia pietonală.

Lucrările, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei, fără TVA, vor fi executate de SC Sylc Con Trans SRL.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis