Studenții Universităţii de Vest din Timișoara, pregătiţi în managementul timpului şi al stresului

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, organizează pentru studenți o serie de cursuri care să-i ajute să-şi gestioneze timpul, să-şi ţină sub control stresul şi emoţiile.

 

Atelierele, organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, prin Centrul de Consiliere și Orientare în Cariere, în perioada noiembrie – decembrie, au tematici precum Managementul stresului / Gestionarea emoțiilor în situații de evaluare  / Tehnici de învățare / Tehnici de prezentare a unui conținut științific / Managementul timpului. Urmează ca, de la anul, oferta actuală să fie completată de alte teme de interes, anunţă reprezentanţii instituţiei.

Experiența academică la UVT nu însemnă doar dobândirea unor cunoștințe și competențe care să susțină efortul studenților în a obține performanță și satisfacție la viitorul loc de muncă, explică oficialii universităţii: „Experiența academică înseamnă totodată oportunitatea cunoașterii de sine, precum și șansa de a învăța diverse tehnici care să ajute la obținerea unor rezultate bune în sesiune, cât și în dezvoltarea personală.”

De această dată, completăm oferta educațională cu ateliere menite să-i sprijine în activitatea lor educațională și să le ofere competențe utile pentru viitorul loc de muncă”, declară, la rândul său, rectorul Universității, prof. dr. Marilen Pirtea.

Coordonatorii atelierelor sunt studenți de anul III și de la master, de la Facultatea de Sociologie și Psihologie, specializările Psihologie, respectiv Pedagogie. Pentru studenții UVT participarea este gratuită, cei interesați fiind rugați să completeze un formular de înscriere, disponibil aici.

Print Friendly, PDF & Email