Cazare gratuită pentru candidații Universităţii de Vest din Timişoara, în sesiunea de admitere 2017

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul sesiunii de admitere 2017, vor putea solicita alocarea unui loc de cazare gratuit pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe perioada admiterii la ciclul licență.

 

Cazările se vor face în căminul C15, iar perioada pentru care se face solicitarea nu trebuie să depășească trei zile, anunţă Universitatea de Vest din Timişoara. În momentul înscrierii, după depunerea cererii, candidații vor primi un aviz din partea comisiei de admitere și vor fi îndrumați mai departe.

„Măsura face parte dintr-un pachet mai larg de facilități gândite pentru absolvenții de liceu. Amintesc de faptul că UVT a deschis centre de admitere în mai multe județe, pentru ca persoanele cu disponibilități reduse de deplasare să parcurgă procedura la ei în localitate. În ceea ce privește cazarea gratuită, cu siguranță sunt candidați din județe îndepărtate cărora le vom ușura considerabil experiența atât din punct de vedere financiar, cât și al efortului de a parcurge într-un timp scurt distanțe mari până în Timișoara. Facilitatea permite candidaților să vină la probe cu o zi mai devreme, cât și timpul necesar pentru alegerea unor modalități de transport convenabile”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Admiterea la UVT este programată pentru perioada 10 – 28 iulie. Centrele de înscriere și admitere din afara Timișoarei funcționează în perioada 11 – 14 iulie, în Deva, Reșița, Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu. Pe lângă cazarea gratuită și centrele județene, UVT oferă și facilitatea preînscrierii online, în cazul candidaților care, în perioada studiilor liceale, au obținut distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale și internaționale.

 

Print Friendly, PDF & Email