Spectacol caritabil, organizat de Penitenciarul Timişoara

Sub motto-ul “Speranță pentru Rareș”, Penitenciarul Timișoara organizează azi un spectacol umanitar, cu strângere de fonduri, în vederea susținerii financiare a tratamentului medical pentru un băiețel de un an şi două luni, cu grave probleme de sănătate.

 

Spectacolul, la care vor participa Aurelian Temișan, Octavian Clonda, Dan Grasu, formația Alb și Negru – Kamara și Andrei Ștefănescu, Rareș Varniote, va fi susținut de la ora 16, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul.

La eveniment vor participa angajați şi colaboratori ai Penitenciarului Timişoara, dar și 300 de deţinuţi, transmit oficialii instituţiei.

Anterior evenimentului cultural, de la ora 10, la Clubul Școlar Sportiv Bega va avea loc un meci de fotbal în care vor evolua echipa de fotbal a cadrelor Penitenciarului Timișoara și Echipa Națională a Artiștilor Fotbaliști din România.

Evenimentul a beneficiat de susţinerea Filialei Timişoara a Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare, Regiunea Timișoara a IPA, a Clubului Școlar Sportiv Bega şi a Filarmonicii Banatul.

Scopul acțiunilor derulate este cel de sensibilizare a comunității în raport cu problemele semenilor, implicarea instituției penitenciare în acțiuni umanitare, ca partener al sociatății civile”, declară subcomisarul Ramona Ilieş, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email