Acrobații uimitoare, avioane care au depășit bariera sunetului, concurs inedit între o mașină și un avion, foc și fum, sunt doar câteva dintre surprizele de care au avut parte cei peste 11.000 de oameni care au asistat sâmbătă seara la spectacolul aerian organizat de Aeroportul Internațional Timișoara.
Pe lângă evoluțiile extraordinare ale piloților de acrobație și ale celor militari, organizatorii au pregătit pentru public o mulțime de surprize.
Exemplu, motocicliștii de la Timișoara Bikers au deschis spectacolul cu o tură de onoare, iar apoi elicopterele IAR 330 Puma au dat dovadă de măiestrie pe cer. Biplanul Skybolt of Romania, pilotat de timișoreanul Sorin Bochiș, a uimit publicul și a stârnit ropote de aplauze. Mig-urile 21 Lancer au fost urmărite cu sufletul la gură, iar acrobațiile pilotului lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial, i-au făcut pe mulți să își țină respirația. Un alt moment interesant a fost acela în care avionul biplan s-a luat la întrecere cu o mașină, un Buick, concurs inedit la finalul căruia a câștigat avionul. Piloții de la formația Asalt au reușit să își arate măiestria, iar Iacării acrobați au stârnit ropote de aplauze pentru evoluția lor. Mai târziu, Iacrărilor li s-a alăturat și pilotul lituanian, împreună reușind să treacă la propriu prin foc și fum, cu niște efecte pirotehnice spectaculoase.
Apusul de soare a contribuit la atmosfera inedită, razele calde luminând toată zona de desfășurare a evenimentului.
După spectacol, iubitorii de muzică rock au rămas să asculte concertul trupei The Rise of The City King, din Bucureşti, formație tribut AC/DC care a completat o seară cu multă adrenalină.
„Emoțiile oferite de artiștii aerului au fost completate de iminenta declanșare a unei furtuni, însă ploaia ne-a ocolit, iar astfel spectatorii au putut admira în voie evoluția piloților pe un cer care ne-a oferit un decor fantastic, cu nori și apoi cu un apus de soare în culori uimitoare. Dorim să le mulțumim tuturor bănățenilor pasionați de aviație care au venit la spectacol, precum și partenerilor noștri care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment”, declară directorul aeroportului, Daniel Idolu.
Organizatorul evenimentului Timişoara Air Show este Aeroportul Internaţional Timişoara, iar ediția din acest an a avut sprijinul Statului Major al Forţelor Aeriene, Consiliului Judeţean Timiş al Asociaţiei Patronale a Aeroporturilor din România, precum şi al altor instituţii publice şi societăţi comerciale.
Ultimele comentarii