Nu e nicio lună de la numirea lui Mircea Dumitru în funcţia de ministru al Educaţiei şi lucrurile – anchilozate, luni şi luni, întru protejarea imposturii academice – au început să se mişte înspre normalitate. Pornirea de către noul ministru a unui război care va fi dus nu cu un om, ci cu un întreg sistem, tentacular și puternic, e un indiciu nu doar de profesionalism şi onestitate, ci şi de invulnerabilitate.

Atacurile concertate la adresa lui Mircea Dumitru, calomniile deversate asupra-i şi refuzul de a-i publica opinia, concomitent cu mediatizarea acestora – toate, la doar câteva ore după anunţul premierului Dacian Cioloş privind numirea lui în funcţia de ministru al Educaţiei –, indicau spaima sistemului clientelar din mediul academic, a reprezentanţilor şi beneficiarilor “fabricilor de diplome”, care se treziseră fără protecţie. Pentru ei a fost clar că deschiderea acestei cutii a Pandorei cu doctoratele plagiate, scrise sau girate, va genera un seism de mare magnitudine, ale cărui replici nu se știe până unde vor fi resimțite. Aceste atacuri au fost, însă, un semnal bun, o dovadă în plus că Mircea Dumitru nu este dependent de clientelismul politic din mediul academic, că nu este nici vulnerabil în faţa reprezentanţilor săi şi că nu-l va tolera. Prima dovadă a dat-o acum patru ani, când pornise lupta împotriva acestui sistem şi ceruse pedepsirea plagiatului lui Victor Ponta. Au urmat apoi altele. Câteva, în nici trei săptămâni.

Prima măsură pe care Mircea Dumitru a luat-o în calitate de ministru – şi asta, la doar câteva ore după numirea în funcţie –, a fost anunţul privind semnarea ordinului de retragere a titlului de doctor lui Victor Ponta. O decizie pe care cinci miniştri care i-au precedat la Educaţie nu au fost capabili să o ia, fie respingând-o şi sfidând opinie publică, presă, mediu academic, fie temporizând-o.

Apoi, a dat o replică dură unei instituţii de care nu s-a atins niciun ministru până acum, Academia Naţională de Informaţii. După ce aceasta trimisese Ministerului Educaţiei nouă cereri de renunţare la titlul de doctor, invocând prevederile OUG 94/2014, deşi nu au fundament legal, procedura de renunțare la titlul de doctor, precum și cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului științific nefiind aprobate prin ordin de ministru. E vorba despre cererile formulate de Radu Stroe, Daniel Moldoveanu, Romeo Raicu, Mihai Stănişoară, Bogdan Licu, Loredana Popescu (Neagu), Mihai Tudose, Neculai Onţanu şi Loredana Diaconescu (Radu) – toţi susceptibili de plagiat şi toţi coordonați de Gabriel Oprea, el însuşi acuzat de plagiat. Mircea Dumitru nu a fost intimidat de solicitarea venită de la această instituţie a SRI şi a somat-o public să aleagă între a cere CNATDCU retragerea celor nouă doctorate, fie asumarea acestora. O somaţie rămasă momentan fără ecou.

Zilele trecute, Academia de Poliţie anunţa că a cerut CNATDCU retragerea titlului de doctor lui Robert Negoiţă, după ce Comisia de Etică a academiei confirmase plagiatul, şi verificarea tuturor lucrărilor de doctorat, de la înfiinţarea şcolii doctorale. Se poate spune că e o decizie internă, iniţiată şi asumată de noua conducere a Academiei de Poliţie. Dar nu e de neglijat aspectul că decizia a fost luată abia sub ministeriatul lui Mircea Dumitru.

Acum pare a fi chestie de zile până când ministrul Mircea Dumitru îl va lăsa pe Victor Ponta fără titlul de doctor.

Toate aceste măsuri împotriva imposturii din mediul academic puteau fi luate de multă vreme, de predecesorul său la Educaţie, tehnocrat şi el. Dar Adrian Curaj nu a avut curajul să înceapă deratizarea „fabricilor de doctori”, temporizând, timp de peste şase luni, emiterea ordinului de retragere a titlului de doctor lui Victor Ponta. Şi nu a făcut nimic nici pentru soluţionarea acuzaţiilor de plagiat lansate public la adresa unor nume sonore din politica românească, din mediul academic şi din sistemul de securitate naţională. Asta, deşi a avut la dispoziţie aceeaşi lege după care acţionează Mircea Dumitru şi deşi nu era nici el subordonat politic vreunuia dintre cei vizaţi de plagiat. E adevărat, nu a avut acelaşi CNATDCU cu care colaborează Mircea Dumitru – organism care, sub noua conducere, a lui Viorel Barbu, a dat, în foarte scurt timp, două verdicte de plagiat, în cazul lui Victor Ponta şi al lui Gabriel Oprea, primului respingându-i şi contestaţia la plagiat. Şi a anunţat că sunt în analiză alte 12 teze de doctorat susceptibile de plagiat. Dar dl Curaj putea demite urgent fostul CNATDCU, numind în funcţii persoane cu reale performanţe academice, neîngenuncheate în faţa vreunor politicieni sau a vreunor găşti din sistemul imposturii academice. Nu a făcut-o, însă. S-a mulţumit să lanseze promisiuni în spaţiul public. Ceea ce, raportat la atitudinea celor patru miniștri care au condus Educația din vara lui 2012 până pe la finalul lui 2015 – Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie şi Sorin Cîmpeanu, nişte slugi politice pentru care protejarea în dispreţul legii a şefului dovedit plagiator a fost mai importantă decât sanitaţia mediului academic – trezise nişte speranţe. De care, însă, puţin mai târziu se alesese praful. Dl Curaj nu a avut curaj să înceapă deratizarea „fabricilor de doctori”. Printre cei care, odată creat „precedentul Ponta”, urmau să rămână fără titlul de doctor este şi Gabriel Oprea, fondatorul Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale – un loc de înfrățire a stelelor și a gradelor, care funcționează, de patru ani, ca o societate secretă – care l-a făcut academician şi pe fostul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj.

Pornirea de către noul ministru a unui război care va fi dus nu cu un om, ci cu un întreg sistem, tentacular și puternic, e un indiciu nu doar de profesionalism şi onestitate, ci şi de invulnerabilitate. Păcat că timpul pe care dl Dumitru îl are la dispoziţie în această funcţie este foarte scurt.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.