65 de ani de teatru maghiar la Timișoara

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din Timișoara, aniversează 65 de ani de existență. Un prilej ca foștii angajați să povestească despre spectacolele de succes din trecut, iar trupa actuală să își reafirme talentul și să le mulțumească încă o dată spectatorilor.

 

Prietenii Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara sunt invitați în 15 iunie, de la ora 17, la vernisajul expoziției 65 de ani momente memorabile, care va reuni o serie de fotografii vechi și obiecte de recuzită și costume folosite în spectacole de la înființarea oficială a instituției. Recuziterii au scos din depozite o serie de articole de îmbrăcăminte purtate de actorii maghiari din Timișoara, păstrate ca mărturie a celor peste 500 de spectacole care au avut premiera în mai mult de jumătate de secol, spun reprezentanţii teatrului.

În ziua următoare, 16 iunie, de la ora 11, va fi proiectat spectacolul de mare succes din 1998, Lorenzaccio, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, scenografie Adriana Grand, text Alfred de Musset, care a marcat începutul unei lungi colaborări fructoase cu celebrul regizor. Înregistrarea va avea supratitrare în limba română, iar intrarea e liberă în limita locurilor din sală.

Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 19, în Sala Mare va fi prezentat spectacolul aniversar de gală The Show Mask Gon On. Conform tradiției, vor fi acordate și titlurile de membri onorifici ai teatrului, celor care au urmărit și susținut activitatea teatrului. Spectacolul aniversar va readuce pe scenă fragmente din spectacolele: Lecţia (din 2001, în regia lui Victor Ioan Frunză), Hamlet (2003, regia: Victor Ioan Frunză), Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal (2003, regia: Victor Ioan Frunză), Istvan, regele (2007, regia: Vas-Zoltán Iván), Ai Lăv Iu (2009, regia: Puskás Zoltán), Opera ţărănească (2013, regia: Szikszai Rémusz), Opera cerşetorilor (2015, regia: Kokan Mladenović), Crăiasa zăpezii (2018, regia: Traian Savinescu). Scenariul este scris de Szász Enikő, căreia îi aparține conceptul și regia galei aniversare. Scenele din spectacolele vechi vor fi interpretate de toți actorii teatrului, iar traducerea în limba română va fi la cască.

În 1953 a avut loc prima premieră a teatrului maghiar timișorean ca instituție profesionistă, cu finanțare  permanentă. Patru ani mai târziu, în 1957, teatrul a trecut de la statutul de „secție maghiară” la instituție de sine stătătoare, iar în ultimele decenii s-a impus ca parte integrantă din mediul multicultural al regiunii.

Biletele pentru spectacolul de gală au preț unic de 30 lei și pot fi cumpărate de la casa de bilete a teatrului din str. Alba Iulia nr. 2 de luni până vineri, între orele 16-19, sau prin biletmaster.ro.

Print Friendly, PDF & Email