Constantin Istrate, fost locţiitor al comandantului Penitenciarului Gherla, unul dintre cei mai cruzi torţionari, în cazul căruia IICCMER cere urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii, trăieşte la câţiva kilometri de Timişoara.

216 deţinuţi morţi, în perioada în care Istrate a condus Gherla

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc solicită Parchetului Înaltei Curţi începerea urmăririi penale în cazul lui Constantin Istrate, acum în vârstă de 88 de ani, fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla, anunţă Mediafax.

În urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni, IICMER a identificat o serie de probe care indică faptul că locotenent major (r) Constantin Istrate – care a îndeplinit funcţia de locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la Colonia de muncă Oneşti, în perioada decembrie 1953 – mai 1954, respectiv la Penitenciarul Gherla în august 1957 – noiembrie 1958, martie 1959 – octombrie 19262, precum şi pe cea de comandant al Penitenciarului Gherla, din decembrie 1958 până în martie 1959 – a săvârşit infracţiuni contra umanităţii în legătură cu persoanele internate administrativ şi condamnaţii aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate.

Potrivit IICCMER, Constantin Istrate a impus persoanelor aflate în executarea pedepsei un regim de detenţie inuman care depăşea ca duritate limitele prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Acest tip de regim extrem de dur aplicat în cadrul celor două unităţi penitenciare poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie responsabile pentru decesul a numeroşi deţinuţi. Regimul de detenţie a fost aplicat în mod intenţionat şi susţinut de către Istrate Constantin şi poate fi caracterizat prin lipsa hranei, a medicamentelor şi îngrijirii medicale, abuzuri şi nu în ultimul rând prin numărul mare de decese survenite, potrivit sursei citate.

Conform certificatelor oficiale de deces sau a documentelor care atestă decesul deţinuţilor identificate în Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv arhiva Penitenciarului Gherla, Arhiva Consiliului Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii şi la Primăria Municipiului Gherla, în perioada cuprinsă între 1 august 1957 şi 31 octombrie 1962, dar şi în perioada în care Constantin Istrate a fost comandant al acestei unităţi au decedat 216 deţinuţi, nouă dintre aceştia, în cele trei luni în care el a fost comandant.

Într-o declaraţie făcută pentru Digi 24, Constantin Istrate admite că unele dintre torturile de care este acuzat sunt adevărate, dar apreciază că majoritatea acuzaţiilor aduse sunt „înscenări”.

Mărturii din Infern

Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor '50 de torţionarul Constantin Istrate, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi.

Potrivit IICMER, Istrate a fost descris de foştii deţinuţi politici drept unul dintre cei mai cruzi torţionari din penitenciarele comuniste, prin duritatea regimului de detenţie aplicat, făcându-se vinovat de decesul a 217 deţinuţi, din care 216 la Penitenciarul Gherla. Este cunoscut ca fiind torţionarul lui Paul Goma şi a lui Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Din mărturia lui Octav Bjoza, despre care a mai scris, în martie, şi TIMPOLIS, reiese că, în urma unei revolte în Peniteniciarul Gherla, prin care deţinuţii cereau regim de detenţie mai uman, Constantin Istrate a montat pe terasă o puşcă mitralieră cu care „a secerat” faţada închisorii: „La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor, când am ajuns. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 200 – 300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pe terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice”, povesteşte Octavian Bjoza (foto).

Potrivit unui alt fost deţinut Alexandru Maier, „frontieriştii, care au fost în acea cameră mare, au aruncat obloanele şi-au dat jos şi exhaustoru’. Şi-atuncea au pus scara asta de pompieri şi-o urcat căpitanul Istrate cu pistol automat şi a tras pe geam. După două sau trei zile, am fost în camera aceea şi-am numărat şapte cartuşe pe care le-a tras… că o prins ricoşeu din tavan şi o lovit în perete. Atunci i-a lovit pe doi care erau în geam…”.

Despre cruzimea tratamentelor aplicate de Constantin Istrate, fostul deţinut Octavian Bjoza aminteşte bătăile cu ciocanul în tălpi: „Şi ne opreşte şi ne duce în camera ofiţerului de serviciu. Ofiţer de serviciu era gardianul Stan, din Mintiu Gherlii de loc. Şi zice Istrate: «Bine, mă, păi voi vreţi să mă băgaţi în puşcărie alături de voi? Păi voi n-aveţi grijă de sănătatea voastră, mă? Păi, desculţi, mă? De ce nu v-aţi pus, mă, ciorapi? Voi vreţi să vă-mbolnăviţi, să muriţi p-aici, mă? Să mă băgaţi pe mine în puşcărie lângă voi, mă?» Zicea aşa în bătaie de joc, că mureau pe capete săracii. «Ia stai să-ţi dau eu ciorapi, mă, dacă n-ai!». Şi ne-a aşezat pe burtă, pe mozaicul încăperii, ne-a pus să ridicăm de la genunchi picioarele în sus cu tălpile apropiate şi să stăm cu capul pe mâini. A luat ciocanul cu care bătea gratiile de la ferestre la predare şi la primire, ca să vadă dacă cineva în timpul zilei sau nopţii nu le-a tăiat să fugă. Da' cu ce să le tai? Şi-ai noştri aveau atâta demnitate în ei, încât nici dacă ne deschideau uşile nu fugeam. Spuneam că să vină să-şi ceară iertare de la noi dacă vor să plecăm acasă… Aşa eram de naivi, pe undeva. Ei, şi cu ciocanul cu care bătea în gratii, care era un cilindru de stejar cu dimensiunile de 20 de centimetri lungime şi un diametru de vreo 10, şi o coadă lungă cam de 1.20 metri, făcută din carpen sau salcâm, lemn fibros care nu se rupe. S-a dat în spatele meu şi a-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. Mi-a spus: «Scoate bocancii!» În gândul meu zic: «Aoleo, ce-o să mă doară acum». La un moment dat, după ce-am scos un bocanc, zice: «Nu, unul lasă-l!» M-am gândit: «Bă, ăsta mai are un pic de suflet în el, probabil». Şi căutam când mă lovea să împing piciorul cu câţiva milimetri, un pic mai sus ăla cu bocancul ca să preia el lovitura, dacă se putea. Şi îmi trage 25 de lovituri. Simţeam cum trupul se contractă şi mi se părea că din contracţia aceea parcă săream de la pardoseală câţiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, înving gravitaţia. Parcă simţeam cum sar, mă opresc, şi iară cad. Lovea, se contractau muşchii, săream parcă. Şi zice: «Ia uite Stane, banditul nu că nu ţipă, da' nici nu icneşte! Ia stai, bă, să-mi dau vestonul jos. Ia pune vestonul acolo în cuier să-i mai trag o porţie». După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură şi m-a târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: «Te-o lovit peste bocanc?» Eu, fericit: «Da!»'. «Scoate-l repede! Rupeţi-l! Distrugeţi-l! Tăiaţi-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină şi o să ai dureri cumplite!». Nu l-am mai putut scoate deja… Şi durerile erau groaznice. Atunci cu o coadă de lingură ascuţită mi-au tăiat cusăturile bocancului şi-au crăpat pielea, şi aşa, sacrificând bocancul, au reuşit să mă salveze de-acele dureri extraordinare”, mai arată Octav Bjoza.

Un alt fost deţinut, Costică Budu, povesteşte că 20 de persoane mâncau dintr-o pâine de două kilograme: „La Gherla, acolo închisoare, mamă Dumnezeule! Istrate, Şomlea şi cu Cârciu, care-i mort, şi nu-i mai ţin minte pe toţi… Şi bataie ce-am luat! Ghioaga pe noi era mereu. Trebuia să stai sfânt. Dacă ne ducea la plimbare, pe scări, de sus de la 4, apoi la fiecare colţ de etaj stăteau cu ghioaga şi dăi. Trebuia să fugi tare să scapi. Şi aveam bătrâni care nu mai puteau să fugă (…). Nu puteai să faci nici o mişcare, nimic, atât doar: şters, veceu, tinetă. Era tinetă înăuntru, nu te scotea la veceu decât odată pe zi, dimineaţa. Foamea!? Nu mai zic de foame, că era zi de zi. Dacă 20 de inşi mâncam dintr-o pâine de 2 kile. Deci nu-ţi venea nici o sută, că o tăia cu cuţitu şi se mai fărâma. Şi la 1.00 îţi trântea o varză din aia. Şi când eşti tânăr mănânci mai mult. Bătrânii, săracii, ziceau că le ajunge, dar vai de capul ei de mâncare, că nu era consistentă”.

Medicul Ghreorghe Cornea povesteşte despre cum oamenii erau aduşi în saci şi descărcaţi dintr-un camion, unii ajungând morţi: „Eram doi medici, eu şi unu Maier, din Târgu Mureş. El era, de fapt, student. El era cu patul încolo, spre geam. Zic: «Mă, Maier, ia uită-te tu ce se întâmplă în curtea aia, mă!». Se auzeau vaiete, zgomot de motor, zgomote. Ăla se uită şi zice: «Nu ştiu ce descarcă dintr-un camion. Nişte saci. Îi aruncă jos. Mă, dar sacii ăia sunt vii, parcă mârâie cineva!». Erau nişte oameni… Se deschide uşa la celulă: «Cornea şi Maier, îmbrăcaţi vă şi ieşiţi afară!». Ne ducem jos. Istrate: «Puneţi mâna pe ei şi vedeţi-le pulsul! Care-s morţi îi lăsaţi aicea, grămadă, care-s vii luaţi-i în braţe şi îi duceţi sus, în cameră!». Nu ştiam cine sunt ăştia. Pun mâna pe puls, pun mâna la gât, nimic. Erau îngheţaţi, morţi. Unii erau mai pe picioarele lor, unii trebuiau duşi în spate. Şi i-am cărat în spate”.

Fostul deţinut Traian Merca povesteşte şi el despre cruzimea bătăilor aplicate: „Era unu Tudoran şi cu (Constantin) Istrate, adjunctul comandantului închisorii. Puneau oamenii pe scaun întins, doi ţâneau de mâini, doi de picioare, şi alţii doi dă-i la fund. Puneau un cearceaf ud şi dădeau. Vă spun că era fundul la câţiva, ferfeniţă. Cum baţi şniţelul aşa era fundul la oameni. Io am văzut asta. Şi unul ştiu că o fost informator şi n-o mai vrut să fie, şi l-or bătut de l-or aruncat în cameră ca omul mort. Şi se uita pe vizetă şi care cum vedea că merge să-i deie o mână de ajutor sau să-i deie ceva îl lua şi pe el”.

Medalia cu „Meritul Militar” pentru atrocităţile comise

Constantin Istrate s-a născut într-o familie de ţărani săraci şi a absolvit şapte clase la şcoala primară din comuna Mălini, judeţul Suceava. Până în 1949 a lucrat ca muncitor necalificat în localităţile Mălini, Cotnari, Cotârgaş şi Mărgineni.

În 1947 a devenit membru al organizaţiei locale a Tineretului Sătesc şi a intrat în armată, de unde a fost repartizat la Brigada de Securitate Comunicaţii, respectiv la Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, iar la sfârşitul stagiului militar a rămas în Securitate ca subofiţer, urmând să fie trimis la specializare.

Între martie şi noiembrie 1950 a urmat Şcoala de subofiţeri MAI din cadrul Centrului de Instrucţie nr. 27 Securitate Comunicaţii Satu Mare., iar în 7 noiembrie 1950 a fost avansat la gradul de sergent major, fiind repartizat la Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi, în funcţia de comandant de pluton la Centrul de Instrucţie Gura Humorului.

În 1951 Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi a fost reorganizat în Batalionul 4 Instrucţie Iaşi, iar Istrate a devenit şef al Biroului Registratură şi Documente Secrete.

Între 1 mai – 7 noiembrie 1953 a urmat Şcoala militară de ofiţeri pază MAI Câmpina, iar după finalizarea studiilor, subalternul Constantin Istrate a fost repartizat la Colonia de muncă Oneşti la formaţiunea 0665 – în funcţia de şef al Biroului pază şi regim (dec. 1953 – mai 1954), iar după ce fornaţiunea s-a desfiinţat în luna mai 1954, a fost transferat la Cernavodă la formaţiunea 0767 Columbia Cernavodă, în poziţia de comandant pluton supraveghetori (iun. – oct. 1954). Prin Ordinul MAI nr. 257, la data de 25 octombrie 1954 şi această colonie a fost desfiinţată.

Istrate a ajuns în 1954 la Penitenciarul Gherla la formaţiunea 0606, unde a ocupat funcţiile de comandant de pluton (octombrie 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iunie 1957) şi locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 martie 1959 – 1961) şi comandant (decemebrie 1958 – 1 martie 1959).

În anul 1962 a fost trecut în rezervă cu gradul militar de locotenent major, iar în acelaşi an, conform documentelor existente în dosarul său de reţea, a fost propulsat în funcţia de preşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular al oraşului Gherla, iar doi ani mai târziu promovat vicepreşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular Raional Gherla.

În 1967 a fost condamnat la zece ani închisoare corecţională pentru delapidare, fiind eliberat cinci ani mai târziu.

Din 1972 până în 1974 a lucrat pe un şantier din Satu-Mare, subordonat Trustului de Construcţii Industriale din Cluj, transferându-se ulterior la Zalău pe postul de şef al Staţiei de betoane „Elba 2”. În 1979 a ajuns la Şantierul nr. 3 din cadrul Grupului de şantiere pentru construcţii industriale din Zalău, iar în primăvara anului 1982 s-a transferat în Timiş, la comuna Peciu Nou, la Întreprinderea Agricolă de Stat, de unde s-a pensionat în 1987, păstrându-şi domiciliul până în prezent.
Constantin Istrate a fost decorat cu medalia „Meritul Militar”, clasa a II-a (1955), iar prin Decretul nr. 242 din 26 mai 1958, i-a fost conferită Medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii de Stat”, pentru „rezultate deosebite obţinute în muncă; pentru curajul, devotamentul, priceperea şi spiritul de sacrificiu dovedit în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; pentru contribuţia adusă la întărirea Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”".

Al patrulea torţionar pentru care IICCMER cere urmărire penală

Anterior, IICCMER a mai solicitat procurorilor să îi cerceteze pe torţionarii Alexandru Vişinescu, Ioan Ficior şi Florian Cormoş, iar în cazul lui Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013, institutul a prezentat rezultatul investigaţiilor.

Primul caz prezentat de IICCMER, în iulie 2013, a fost cel al lui Alexandru Vişinescu (foto), fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, din 1956 până la desfiinţarea închisorii, în 1963, ultimul şef al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache. Institutul a descoperit că Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici. În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişinescu a instaurat un regim de tortură şi teroare. În 18 iunie 2014, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-a trimis în judecată, pentru săvârşirea de infracţini contra umanităţii.

Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului instanţei supreme începerea urmării penale şi împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonelul în rezervă Ioan Ficior, de 85 de ani, tot pentru genocid, acuzaţie reîncadrată recent în infracţiuni contra umanităţii, în acord cu prevederile din noul Cod Penal. În 24 octombrie 2013, Parchetul instanţei supreme a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta, acuzat că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant, deţinute în perioada 1958 – 1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava. Procurorii au arătat că, din cauza condiţiilor inumane din Colonia de muncă Periprava (foame, frig, bătăi zilnice, lipsa condiţiilor elementare de trai, neasigurarea condiţiilor medicale necesare deţinuţilor bolnavi) şi a normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor era foarte mare, fiind înregistrate 103 decese în perioada 1958 şi 1963, când la conducera unităţii a fost Ioan Ficior.

Pe 16 ianuarie, IICCMER a prezentat rezultatul investigaţiilor în cazul lt. maj. (r) Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013, suspectat de comiterea unor crime şi abuzuri politice în perioada în care a îndeplinit funcţia de locţiitor pentru pază şi regim (ianuarie 1954 – decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla.

În 11 februarie anul acesta, IICCMER a depus la Parchetul General un denunţ formulat împotriva căpitanului (r) Florian Cormoş, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, constând în aceea că, în virtutea funcţiei de comandant deţinută în perioada 20 decembrie 1952 – 17 aprilie 1953, a impus un regim de detenţie inuman deţinuţilor aflaţi în Colonia de muncă de la Cernavodă.