Timişoara va fi, trei zile, în sărbătoare

Concert de Ziua Timisoarei 2014 Foto ora de timisSâmbătă, 1 august, vor începe cele trei zile pline de evenimente care vor marca Ziua Timişoarei, sărbătorită pe 3 august.

 

Data de 3 august a fost declarată Zi a Timişoarei, în 1999, prin hotărâre de consiliu local. Această zi aminteşte de momentul intrării trupelor româneşti în Timişoara, în 3 august 1919, şi de instaurarea administraţiei româneşti.

Pentru a marca acest eveniment, Primăria a pregătit, şi anul acesta, o serie de evenimente culturale şi distractive, care vor avea loc pa parcursul a trei zile.

Sâmbătă, 1 august

De la ora 11 este programată, în Sala Lira a Casei de Cultură a Municipiului Timişoara, o expoziție a Asociației Artiștilor Plastici “Romul Ladea”.

Un turneu de mini fotbal, sub numele “Cupa oraşelor înfrăţite”, la care iau parte echipe de amatori, este programat între orele 9 – 17, la Baza Sportivă Colterm. Participă echipe reprezentând Primăria şi echipe invitate care reprezintă oraşele înfrăţite şi partenere Municipalităţii.

De la ora 20 în Piaţa Victoriei, vor avea loc concerte susţinute de Alina Eremia, Deepcentral, Antonia şi  3rei Sud Est.

De la ora 22, începe Crosul nocturn Timişoara, ajuns la cea de-a patra ediţie. Reprezentanţii Primăriei spune că participarea se face pe bază de înscriere şi achitare a unei cotizaţii de participare de 20 de lei. În plus, pentru a putea participa la această competiţie, concurenţii trebuie să  fi împlinit 16 ani, iar cei cu vârste între 16 şi 18 ani trebuie să prezinte acordul scris al părinţilor. Crosul Nocturn – realizat în parteneriat cu Atletic Club Maraton – se va desfăşura pe un traseu de aproximativ patru kilometri, startul fiind dat la ora 22 din faţa Primăriei Timişoara, unde va avea loc şi sosirea. Traseul este următorul: str. 20 Decembrie 1989 – b-dul Vasile Pârvan, pe sub pasajul Michelangelo, b-dul. Corneliu Coposu, întoarcere la fântâna de la pasarela din Parcul Copiilor, b-dul Corneliu Coposu, pe sub pasajul Michelangelo – b-dul Vasile Pârvan, Podul Mihai Viteazul, str. 20 Decembrie 1989, Primărie.

Duminică, 2 august

La Teatrul de Vară, din Parcul Rozelor, vor fi două concerte: unul, de la ora 19, susţinut de Fanfara Timişoara Big Band, iar celălalt, susţinut de Ansamblul Timişul, de la ora 20.

În Piaţa Victoriei, de la ora 20, începe concertul de lansare al Orchestrei de tineret a municipiului Timişoara – alcătuită din elevi ai Colegiului de Artă Ion Vidu şi studenţi de la Facultatea de Muzică, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Reprezentanţii Primăriei transmit că repertoriul abordat va include teme muzicale din filme celebre, dar şi hituri pop aranjate într-o manieră simfonică.

Urmează recitaluri susţinute de trupele Love Hunters – o trupă de blues cu influenţe punk, înfiinţată în anul 1987, în Novi Sad, Serbia – şi The Weekend Band – o trupă timişoreană care cântă coveruri şi melodii proprii, înfiinţată în urmă cu şase ani.

Ziua se va încheia cu un foc de artificii.

Luni, 3 august

Manifestările încep de la ora 9, în Parcul Central unde, pe Aleea Personalităţilor va avea loc dezvelirea busturilor lui Pius Brînzeu – unul dintre cei mai buni chirurgi pe care i-a dat şcoala de medicină timişoreană, activitatea sa medicală a făcut din Timişoara unul dintre cele mai importante centre de flebologie din ţară și din Europa – şi al lui Anghel Dumbrăveanu – poet, prozator, eseist şi traducător, personalitate de seamă a culturii române contemporane, ilustru reprezentant al generației literare `60, care a contribuit la schimbarea cursului poeziei românești neo-moderne.

În paralel, în aceeaşi locaţie şi de la aceeaşi oră, fanfara Garnizoanei Timişoara susţine un ceremonial militar.

La ora 11 va avea loc întrunirea în şedinţă festivă a Consiliului Local. Cu acest prilej le va fi decernat Titlul de Cetăţean de Onoare doamnei Coleta de Sabata, prima femeie rector a Universităţii Politehnica din Timişoara, în perioada 1981 – 1989, cercetător, om de cultură şi personalitate ştiinţifică de renume, solistuluu vocal Tiberiu Ceia, reprezentant de seamă al muzicii populare din Banat, lui Ştefan Drăgulescu, fost ministru al Sănătăţii, fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi iniţiatorul înfiinţării Institutului de Cardiologie din Timişoara, în 1994. Va fi acordat şi un titlu post-mortem, lui Ioan M. Anton, profesor, vicepreşedinte al Academiei Române, fost rector al Institutului Politehnic Timișoara.

Seara, iubitorii de jazz sunt invitaţi la Festivalul Blues pentru Timişoara, de la ora 19, în Piaţa Victoriei. Vor susţine concerte trupele Moody Stuff, condusă de vocalista Vera Ciocan, Bega Blues Band, grupul cel mai longeviv de blues-jazz din România, cu o activitate de peste 30 de ani, care îl va avea ca guest star pe A.G. Weinberger, unul dintre cei mai buni muzicieni de blues din România, onsiderat de către critici Mr. Blues al României şi de către  B.B. King “un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, Matyas Pribojszki Band, o formaţie care vine din Ungaria şi are la activ numeroase prezenţe la festivaluri de blues din Europa, şi Blue Family, un renumit grup de blues din Belgrad, format în 1996.

Pe lista de evenimente se încrie şi expoziţia „Timişoara, de la reşedinţă regală la capitală culturală a Europei, organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Timişoara, în perioada 23 iulie -5 august. Expoziţia, găzduită de Galeria de Artă „Helios” şi Galeria Primăriei Timişoara, este dedicată nu doar Zilei  Timişoarei, ci şi unui eveniment important din istoria acestui oraş, şi anume, mutarea cu 700 de ani în urmă, în luna mai 1315, de către regele Ungariei, Robert Carol de Anjou,     a reşedinţei şi a curţii sale de la Vişegard la Timişoara. „Prin lucrările realizate şi prezentate în expoziţia tematică, pictorii, graficienii, sculptorii şi artiştii decoratori din oraşul de pe Bega şi din alte centre artistice din ţară vor încerca să surprindă şi să redea caracterul specific şi personalitatea inconfundabilă a urbei de la perioada medievală până la începutul veacului al 21-lea”, transmit reprezentanţii UAPT. 

Print Friendly, PDF & Email