Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, anunţă organizatorii Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara.
Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara (TESZT), organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție. Aceasta va avea loc în perioada 20-28 mai.
Festivalul a fost fondat în 2008, cu scopul de a iniția un dialog între creatorii de teatru din regiune, care, în contextul TESZT-ului, pot face cunoștință cu munca celorlalți și au posibilitatea de a lucra împreună.
Prefațând programele Capitalei Culturale Europene 2021, anul acesta festivalul cuprinde nu numai spectacole din regiune, ci și din locuri mai îndepărtate din Europa: 30 de spectacole din 16 țări.
TESZT 2016 – 7 Promises
TESZT își propune să ajungă la toți spectatorii, indiferent de naționalitatea lor. De aceea, anunţă organizatorii, programul include o mare varietate de spectacole în ceea ce privește formatul sau tipul propus. De la performance-uri intime, în format de unu la unu, la cele care folosesc specificitatea locului și producții solo, la formate mai clasice, concepute pentru studiouri sau scenă mare, de la teatru documentar și performance multimedia la concerte și spectacole de dans în aer liber – în această diversitate toată lumea va putea găsi ceva care să-i fie pe plac.
„Timp de mai mult de o săptămână, spectatorii și participanții la festival sunt invitați să locuiască în oraș, să pedaleze într-o hidrobicicletă, pe Bega, alături de performeri, să călătorească prin spațiu și timp, să-și evalueze datoriile și să asculte concertul unui performer celebru în întreaga lume”, spun reprezentanţii Teatrului Maghiar din Timişoara.
Și pentru această a zecea ediție, organizatorii își mențin scopul de a prezenta cele mai importante aspecte sociale, acordând o atenție deosebită gesturilor de inventariere și rezumare. „În mod similar, cele mai multe dintre spectacolele prezente în program abordează subiecte precum amintirile, respectiv triada trecut-prezent-viitor, cu reflecții asupra sinelui, confesiunile artiștilor despre ei înșiși și munca lor devenind elemente recurente ale spectacolelor”, transmit organizatorii.
Deschiderea festivalului va fi marcată de un spectacol monumental în aer liber, unde intrarea va fi gratuită. Astfel, în 20 mai, în Parcul Rozelor, Trupa Forte, din Budapesta, va prezenta spectacolul de dans Concerto / Cvartetul de coarde nr. 5, în regia coregrafului Horváth Csaba, un invitat care revine la TESZT. Cele două lucrări de Béla Bartók, unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului 20, vor fi interpretate de Orchestra Filarmonică din Győr și de Cvartetul Arcadia, din Cluj-Napoca.
Programul complet al poate fi citit accesând pagina festivalului: www.teszt.ro.
Biletele pentru spectacolele invitate costă 30 și 20 lei, respectiv 15 și 10 lei cu reducere. La fel ca în anii trecuți, spectatorii pot achiziționa abonamente de festival: TESZT 200, care permite accesul la zece spectacole costă 200 de lei sau 100 de lei, la preţ redus. Abonamentul TESZT 5 oferă acces la cinci spectacole şi poate fi cumpărat cu 100 lei, respectiv 60 de lei pentru elevi, studenți, pensionari și posesori Kult Card. Abonamentul include 5 spectacole la Sala Mare, la alegere.
Ultimele comentarii