„Suntem ca norii”, noua compoziţie muzicală a primarului Timişoarei

Piesa urmează să fie vocalizată pe versuri de P.B. Shelley

Nicolae Robu in Sardinia 2În ultima zi de vacanţă, înainte de plecarea din Sardinia, primarul Timişoarei oferă spre audiţie o nouă compoziţie muzicală de a sa. Piesa urmează să fie vocalizată pe versurile lui P.B. Shelley.

 

A fost minunat, m-am simţit foarte, foarte bine! Şi… dacă tot am avut mare succes anul trecut, postând, chiar înainte de plecarea la aeroport, pe Facebook, una din compoziţiile mele muzicale e vorba de piesa «Ca marea», ajunsă, fără publicitate, la peste 14.000 de vizualizari –, am decis să repet gestul. Aşadar, vă ofer, la link-ul de mai jos, piesa «Suntem ca norii», pe superbele versuri intitulate «E veşnică pe lume doar schimbarea», aparţinând lui P.B. Shelley (partea vocală e compusă şi ea, dar… trebuie trasă în studio, ca şi în cazul piesei «Ca marea»)”, scrie, azi, pe pagina sa de pe o reţea de socializare, primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Acesta îşi invită prietenii virtuali să se pronunţe în privinţa acestei noi piese: „Clicuiţi Like. Dacă nu vă place, postaţi textul «O prostie marca Robu şi asta, ca pasajul Michelangelo, Biblioteca UPT şi ca toate celelalte realizări».”

Săptămâna trecută, aflat în vacanţă în Sardinia, anunţa că piesa Ca marea, pe care a compus-o şi pe care a lansat-o în urmă cu an, în timpul unei alte vacanţe, stă bine în privinţa numărului de vizualizări. Melodie lansată,tot prin intermediul unei reţelei de socializare, în urmă cu aproape un an, când Nicolae Robu se afla în vacanţă la Ibiza. Anul trecut, în luna iunie, primarul Timişoarei anunţa că vrea să se lanseze în lumea muzicală şi că primul său album va avea 70 de minute.

Noua compoziţie muzicală a lui Nicolae Robu poate fi ascultată la acest link.

 

Citeşte şi:

Din Sardinia, primarul Timişoarei ne reaminteşte de o melodie pe care a compus-o vara trecută

 

 

Print Friendly, PDF & Email