După mai bine de zece ani de la ultima expoziție la Timișoara, reputatul artist Ştefan Câlţia se reîntoarce în orașul în care și-a petrecut o parte din viață. Şi o face, aducând cu el o serie de peste 40 de picturi și desene. Lucrările sunt expuse, de azi, la Muzeul de Artă.

După cum maestrul însuși spunea, în conferința de presă care a precedat evenimentul, expoziția nu dorește să fie o retrospectivă, ci prezintă lucrările sale recente, multe dintre ele legate de Timișoara. „Îi sunt dator Timișoarei pentru bunii ani ai tinereții, pentru Piața Unirii, pentru nopțile în care fugeam de la internatul liceului în Parcul Rozelor, pentru profesorii extraordinari pe care i-am avut aici. Dar nu din datorie vin și tot revin aici. Vin pentru că iubesc acest loc, dar și pentru un motiv ascuns, pe care am să-l spun acum. Cândva, cu câțiva ani înainte ca Sibiul să fie Capitală Culturală Europeană, am făcut o expoziție acolo și cred că am convins niște oameni să creadă în această posibilitate. Vă doresc să vă zbateți pentru o Timișoară Capitală Culturală a Europei și sper ca expoziția mea să urnească puțin acest lucru”, a declarat artistul.

Expoziţia Ştefan Câlţia poate fi admirată la Muzeul de Artă din Timişoara, pe simezele de la etajul al doilea al muzeului, din 3 octombrie până în 5 decembrie.

Ştefan Cȃlţia creează, de cȃteva decenii. În ultimii ani, caracterul convergent al acestuia a devenit din ce în ce mai evident. Multitudinea de preocupări intelectuale, vizuale şi umane ce îl animă, exprimate în tehnici multiple, formează o luxurianţă ce nu îşi iese, însă, niciodată din matcă. “Uneori este vorba despre nesfȃrşitele peisaje transilvane sau despre trupurile fragile care le traversează văzduhul sau care se prăbuşesc, tăindu-l, dintr-o dată. Alteori, cortegii de fiinţe înspăimântate şi opace par a înainta implacabil şi lumea se strȃnge în jurul lor, formând un teatru. În desenele uriaşe, bestiarul vorace devine epură şi doar liniile înaintează la nesfârşit şi cresc, ca o altfel de fiinţă. Pe alocuri, forfota din iarba încinsă a dealului se linişteşte, ţintuită pe o bucată de porţelan. Gândul din spatele expoziţiei de la Palatul Baroc, din Timişoara, este acela de a aduce împreună preocupările, aparent eterogene, ale artistului Ştefan Cȃlţia, prezentate în ultimii douăzeci de ani ca distincte, în cadrul unor expuneri tematice, sau închegate în jurul unor concepte izolate. Aşezarea împreună, într-un spaţiu la fel de proteic, a acestor lucrări aparent atȃt de diferite, va pune în evidenţă  faptul că acest cortegiu tematic s-a dezvoltat păstrînd mereu o legătură zenitală cu o referinţă fixă, de natură biografică, având ca substrat o sensibilitate artistică şi umană mereu identică cu sine”, spune Bogdan Nădăştean, purtătorul de cuvânt al Muzeului de Artă Timişoara.

Născut la Braşov şi copilărind în satul Şona, de lângă Făgăraş, Ştefan Cȃlţia şi-a început formaţia de artist la Timişoara, ca elev al profesorului Julius Podlipny, a cărui personalitate i-a fundamentat parcursul. Aducerea unui corpus de lucrări relevant, la modul metonimic, pentru opera sa întreagă, rezultat al acestui parcurs, la Timişoara are, așadar, şi o semnificaţie simbolică. Bogdan Nădăştean mai spune că, în cadrul conceptului expoziţional, legătura cu locul în care această retrospectivă se petrece este marcată prin introducerea în traseu a unui spaţiu-enclavă, dedicat unui fragment discret, însă emblematic al istoriei acestuia: prezenţa în Timişoara, la sfârşitul secolului al XIX-lea a grădinarului şi peisagistului Wilhelm Mühle, una dintre acele personalităţi care au conectat oraşul, într-un moment istoric specific, la viaţa economică şi culturală europeană.  Timişoara este privită, astfel, ca un loc care dă sens şi care, la rȃndu-i, este investit cu sens doar atunci cȃnd este considerat în lumina relaţiei cu un destin specific.