„Onor boborul” este invitat la teatru și la „revuluție”

Sabin Popescu Foto Dumbravita TVTeatrul Național din Timişoara pune în scenă o comédie „curat” caragialiană, amplasată într-unul dintre locurile pe care le-ar fi preferat și „nenea Iancu”, dacă ar fi ajuns prin Timișoara…

 

Teatrul Național din Timişoara pregătește o nouă premieră. O premieră cu cântec. „«Onor boborul» este invitat la teatru și la «revuluție»”, anunţă reprezentanţii TNT.

I.L. Caragiale a râs și a scris de mai multe ori despre faimoasa republică de la Ploiești, care a durat trei zile și despre care, până în ultima dintre ele, au știut doar conspiratorii. Sabin Popescu, regizor la Teatrul Național din Timişoara, a râs și el, după care, inspirat de aceste scrieri, a creat scenariul spectacolului Boborul, ajutat de un artist al cuvântului, Șerban Foarță, de această dată în calitate de autor al textelor cântecelor.

Premiera spectacolului Boborul este programată sâmbătă, 27 iunie, de la ora 19, la Fabrica de Bere, fiind precedată de o avanpremieră joi, 25 iunie, de la aceeași oră.

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Bogdan Spiridon, Valentin Ivanciuc, Nicolae Pârvulescu, Călin Ionescu, Doru Iosif, Constantin Tovarnițchi, Romeo Ioan, Florin Ruicu, Laura Avarvari, Ionuț Iova, Raul Lăzărescu și Ștefan Roman. Echipa de creație este alcătuită din Zsolt Fehervári (scenografia), Ilie Stepan (muzica ), Lucian Matei (video),  Alin Radu (mișcare scenică), Florian Putere (light design). Direcția de scenă a spectacolului aparține lui Sabin Popescu.

Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), tel. 0256 201 117, orar marți – duminică, între orele 11-19, sau online, pe www.tntimisoara.com.

Print Friendly, PDF & Email