Nicușor Dan: „Și din punctul de vedere al politicii externe, alegerile din 11 decembrie sunt decisive”

Nicusor Dan Foto Arhiva NDNicușor Dan a declarat, azi, la Timișoara că se simte puternic influența Moscovei în estul Europei, nominalizând în acest context statele vecine, Moldova, Bulgaria, Ungaria și Serbia, care par că se orientează spre Est.

 

În plan extern vedem o influență tot mai puternică a Moscovei în regiune. Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Singura noastră șansă, evident, este să menținem atât parteneriatul european, cât și cel euroatlantic, trebuie să ne asumăm obligațiile pe care ni le-am luat, inclusiv cei 2% din PIB pentru Armată”, a atras atenţia, azi, la Timişoara, preşedintele USR, Nicuşor Dan.

Acesta mai spune că, după cum se poziționează partidele politice, alegerea din 11 decembrie va fi „între niște partide care, cu toate defectele lor, de care suntem conștienți și nu le băgăm sub preș, au o orientare puternică occidentală, și niște partide care au o simpatie, o apropiere orientală”.

Nicuşor Dan apreciază că în 11 decembrie, românii vor alege între statul de drept și care intră cu capul sus în Europa și o guvernare care a atacat, prin partidele care au susținut-o, statul de drept. Această ultimă variantă, mai spune liderul USR, „poate să aibă riscul de a avea un prim-ministru condamnat penal, care să fie ocolit de Cancelariile occidentale. Deci și din punctul de vedere al politicii externe, alegerile din 11 decembrie sunt decisive.”

Nicuşor Dan se află într-un turneu prin Timiș, Arad, Bihor și Cluj.

Print Friendly, PDF & Email