Mesaj al primarul PNL al Timişoarei către consilierii PSD: „Calul moare de drum lung, şi prostul, de grija altuia”

Alfred Simonis PSD Foto debanatAsistăm, din nou, la un schimb public de replici între consilierii locali ai PSD şi primarul PNL al Timişoarei. Consilierii acuzându-l, iarăşi, că nu administrează eficient oraşul. Primarul susţinând, încă odată, contrariul Cu cifre.

 

Ce spun consilierii PSD

Grupul consilierilor PSD din cadrul Consiliului Local Timișoara i-a adresat, la sfârşitul săptămânii, primarului liberal, o scrisoare deschisă „ca urmare a ultimelor dumneavoastră declaraţii referitoare la PSD şi, mai ales, datorită ultimelor evenimente care s-au petrecut în oraşul pe care încă îl administraţi”.

Aceştia îl acuză pe primarul Nicolae Robu că a numit „de nenumărate ori”, grupul consilierilor PSD drept “Grupul împotriva Timişoarei”. „Ne-aţi numit aşa când am spus cu voce tare, exact cum nu vă place dumneavoastră, că nu e normal ca poliţiştii locali să păzească ghivece de flori, iar pe străzile oraşului să domnească neliniştea. Ieri, domnule Robu, o echipă de jurnalişti a fost agresată în plin centru al Timişoarei de şeful de şantier care gestionează reabilitarea centrului istoric. Poliţia locală, cea pe care o trataţi ca un general de armată, lipsea cu desăvârşire din zonă. Ne întrebăm acum, cine e împotriva Timișoarei și a timișorenilor?”, scriu democrat-liberalii în scrisoarea deschisă.

Aceştia îi reamintesc edilului că i-a apostrofat şi când au atras atenţia asupra lucrărilor din acelaşi centru istoric: „Ne-aţi certat în şedinţele de plen ale Consiliului Local, în ziare şi în emisiuni televizate. După o lună, tot dumneavoastră provocaţi crize de râs când motivaţi lipsa muncitorilor de pe şantiere, spunând că aceştia sunt plecaţi la cosit de fân sau că au treburi în gospodăriile proprii.”

Consilierii PSD îl acuză pe primarul liberal al Timişoarei că s-a înconjurat de oameni care îi ţin isonul şi îl aprobă în tot ceea ce spune. „Nu suportaţi o critică, fie ea şi constructivă, vă produce iritări majore orice solicitare sau propunere venită din partea unor oameni care nu sunt în anturajul dumneavoastră politic”, mai spun consilierii.

Care îl anunţă că vor continua, „fie că vă place sau nu”, să-i sancţioneze derapajele verbale sau lipsa de reacţie la lucrurile cu adevărat importante care ar trebui să se petreacă în Timişoara. 

În urmă cu două săptămâni, în cadrul unui interviu, spuneaţi, cu subiect şi predicat, că există riscul ca Timişoara să piardă finanţarea europeană pentru lucrările din centrul istoric, dacă acestea nu sunt finalizate la timp. Tot dumneavoastră, domnule primar, aţi mai spus că aceasta nu e o mare problemă şi că important e să fim sănătoşi”, susţin consilierii semnatari ai scrisorii deschise.

Care mai spun că, la ultima ieșire publică, i-ar fi jignit: „Terchea-berchea, domnule primar, nu este o expresie care ar trebui să vă facă mândru, nu așa vorbește un cadru universitar și nici un primar al unui oraș de talia Timișoarei atacat”, îşi încheie grupul de consilieri locali PSD scrisoarea deschisă către primarul Timişoarei.

Ce spune primarul PNL

Nicolae Robu PNLCu puţin timp înainte, într-o postare pe o reţea de socializare, primarul Nicolae Robu scria, sub titlul „Calul/câinele moare de drum lung, şi prostul, de grija altuia”, că a constatat, în ultima vreme, că oameni care n-au făcut în viaţa lor nimic bun – „în orice caz, nimic bun în interesul public” –, fac toată ziua caz – „şi le mai ţine isonul şi o anumită parte a presei!” – de un pretins pericol de pierdere de fonduri europene la Primăria Timişoara.

Oricât li se spune că Primăria Timişoara stă excelent la capitolul gestiune de proiecte europene, ei o ţin una şi bună: nu sunt muncitori în Piaţa Unirii – înainte spuneau că nu sunt la Michelangelo –, nu sunt muncitori pe malurile Begăi etc. etc. În loc să se preocupe de ograda lor – Consiliul Judeţean, unde au preşedintele şi majoritatea dintre consilieri şi unde au avut trei proiecte şi le-au ratat pe toate trei, scăpând printre degete zeci de milioane de euro –, ei ne arată cât de adevărat este proverbul ales de mine ca titlu al acestei postări”, spune edilul Timişoarei. Adăugând că văicăreala publică a acestora – „prefăcută, evident!” –, cum că „o să pierdem fonduri europene”, sună precum aceea cu drobul de sare din povestea lui Creangă.

Ce spun cifrele

Piata Libertatii Timisoara Foto EyeintheskyÎn cadrul aceluiaşi mesaj, edilul reaminteşte cum stă Primăria Timişoara la capitolul proiecte europene. Acesta afirmă că sunt 35 de proiecte cu finanțare europeană, dintre care 11 au fost semnate în timpul administraţiei Ciuhandu, iar 24, din iunie 2012, adică, după preluarea conducerii Primăriei de către el (trei, în 2012, 11, în 2013 şi zece, în 2014).
Primarul mai spune că, în cazul a două proiecte, lucrările de implementare au început în timpul administraţiei Ciuhandu, în în cazul celorlalte 33, în timpul mandatului său (şase, în 2012, nouă, în 2013, zece, în 2014 şi opt, în 2015). Nicolae Robu adaugă că 13 proiecte sunt deja finalizate, iar 22 sunt în lucru, având ca termen de execuţie dat de 31 decembrie 2015.
În privinţa valorii totale post-licitaţii a contractelor de execuţie a proiectelor, adaugă Nicolae Robu, aceasta este de 607.5 milioane lei, în timp ce valoarea rambursabilă din valoarea totală post-licitaţii, este de 530.1 milioane lei.
Primarul mai spune că suma achitată executanţilor, până în momentul de faţă, este de 464.3 milioane lei, iar cea facturată de executanţi şi neachitată la zi este de 1.7 milioane lei. Edilul face şi o estimare a lucrărilor efectuate şi încă nefacturate, la 28.6 milioane lei. În timp ce, mai spune el, suma deja rambursată este de 344.9 milioane lei, suma cerută la rambursare, dar încă nerambursată, de 32.4 milioane lei, iar stadiul per ansamblu al proiectelor este de 81.4 % din volumul general de lucrări, realizate.

Acesta este adevărul: ansamblul de cifre verificabile de mai sus şi nu polologhia mincinoasă, demagogică, sterilă a unora şi altora. Prin urmare: putem spune că Primăria Timişoara e în cărţi pentru o rată de reuşită în implementarea de proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă şi, implicit, în atragerea de fonduri europene nerambursabile de 100 %. Şi… nu operând cu unul, două, trei proiecte, ca alţii, ci cu 35! Asta se cheamă performanţă”, îşi încheie primarul Nicolae Robu mesajul către timişoreni.

 

Citeşte şi:

Un consilier PSD se întreabă cine va răspunde pentru pierderea a milioane de euro, dacă lucrările din centrul istoric al Timişoarei vor întârzia

Primarul Timişoarei, despre lucrările de reabilitare a centrului istoric: „Nu vom pierde banii prin nefinalizarea lucrărilor până la sfârșitul anului”

Primarul Timişoarei condamnă agresarea unor jurnalişti, pe şantierul din centrul istoric 

Print Friendly, PDF & Email