Klaus Iohannis, la Timişoara: „În chestiunea plagiatului este foarte important să avem un verdict clar și în timp util”

klaus-iohannis-la-universitatea-de-vest-timisoara-4-foto-uvtPrezent la Timişoara, la deschiderea anului universitar 2016-2017, preşedintele României a atras atenţia că, în chestiunea plagiatului, este foarte important să avem un verdict clar și în timp util.

 

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent, azi, la Timișoara, la dezbatereaTimişoara educată – dialog la început de an universitar. La dezbatere, organizată de rectorii celor patru universităţi de stat din Timişoara – Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – a participat și ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prof. univ. dr. Mircea Dumitru.

Una dintre temele abordate de Klaus Iohannis au reprezentat-o plagiatele. „Această discuție a luat amploare și acest lucru îl găsesc bun. Dacă vă amintiți, mai la început, când s-a discutat primul caz mai cunoscut de plagiat, această discuție la vremea respectivă nu a interesat  pe multă lume și nu a avut niciun efect electoral. Păcat! Este păcat că a durat atât până când această temă a devenit o temă publică importantă.

Acum este, și, domnule ministru, ține de dumneavoastră, dar și de mulți alții, să clarificați aceste chestiuni. Eu cred că, în chestiunea plagiatului, este foarte important să avem un verdict clar și ca acest verdict să se găsească în timp util. Nu cred că ajută pe cineva ca analiza unei acuzații de plagiat să dureze atât ca și elaborarea lucrării de doctorat”, a declarat preşedintele Iohannis.

Acesta a adăugat că celeritatea verificării unei teze de doctorat susceptibile a fi plagiate e cu atât mai importantă cu cât unii politicieni au găsit în astfel de acuze manevre politice aducătoare de voturi: „Și atunci, dumneavoastră, universitarii, trebuie să găsiți metodele să scurtați această discuție la un minim și să știm în cel mai scurt timp dacă persoana X a plagiat sau nu, și punct. (…) E nevoie de un răspuns clar, care se dă cu maximă celeritate. Nu interesează pe nimeni, domnule ministru, cum se numeşte comisia aia sau comitetul sau cine analizează, dar ne interesează pe toţi să avem un verdict clar, simplu, fără echivoc şi într-un termen rezonabil. Iar dacă un politician este dovedit ca plagiator, el trebuie să dispară din politică. Dacă un cadru universitar este dovedit că este plagiator, trebuie să dispară din universitate”.

Klau Iohannis atrage atenţia că celeritatea în astfel de situaţii este importantă şi atunci când se dovedeşte că suspiciunile sau acuzele de  plagiat nu sunt fondate, „fiindcă bunul renume al unei persoane se distruge foarte uşor, dar de reclădit e foarte greu. Şi odată ce a existat în spaţiul public o discuţie de un an de zile că unul a plagiat şi că a copiat, după un an de zile e foarte târziu şi apară un verdict că poate că nu a plagiat, fiindcă nu mai interesează pe nimeni. Omul rămâne cu ştampila de plagiator. Din acest motiv, pentru a-i sancţiona pe cei care au copiat şi pentru a salva bunul renume a celor care nu au copiat, este nevoie de proceduri rapide, clare, credibile.”

Print Friendly, PDF & Email