Într-un stat democratic, legile importante trebuie dezbătute public, nu adoptate tacit și nu promulgate pe șest, pentru că așa vor serviciile de informații. Indiferent care ar fi acestea și indiferent de motivația lor. Și, totuși…

Una dintre legile din controversatul pachet „Big Brother”, Legea retenţiei datelor, care modifcă și completează Legea 506/2004, privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, a fost promulgată de președintele României, la sfârșitul săptămânii trecute.

Un act normativ care obligă firmele de comunicații să păstreze timp de trei ani datele de trafic, de identificare a echipamentului și cele de localizare ale abonaților sau ale utilizatorilor. Iar la solicitarea instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, să le pună la dispoziția acestora, în maximum 48 de ore, cu autorizarea prealabilă a judecătorului.

O lege pentru adoptarea căreia SRI jucase dur în ultimul timp, oameni de la vârful structurii ajungând să-și depășească prerogativele instituționale pentru a vedea promulgat pachetul legislativ „Big Brother” – care includea Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice. În ianuarie, după ce Curtea Constituțională respinsese acest pachet de legi, pe motiv de neconstituţionalitate, oameni de la vârful SRI au încercat să pună presiune pe judecătorii constituţionali, acuzându-i public de crearea unui vid legislativ. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, declara că unul dintre judecători chiar se plânsese Comisiei Europene, denunţând presiuni şi ameninţări. Câteva zile după aceea, directorul de atunci al SRI, George Maior, avertiza “foarte serios că există o răspundere şi morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea naţională a cetăţenilor României – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – şi că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul”. Declaraţii prin care SRI îşi depăşise cadrul legal. Dar care nu au generat luări oficiale de poziţie nici din partea celor care răspund de controlul civil al acestei instituții, respectiv de Comisia Comună de Control al SRI, nici din partea președintelui, care asigură coordonarea SRI via CSAT.

Problema este că această lege, de importanță majoră și pe linie de securitate națională, și pe linie de respectare a drepturilor omului a parcurs traseul legislativ și a ajuns promulgată prin eludarea Legii transparenței decizionale. La care au recurs și Parlamentul, și președintele României. Solidaritatea micilor frați în favoarea fratelui cel mare, s-ar putea spune.

Printr-o scrisoare deschisă care i-a fost adresată, cu două zile înainte să promulge legea, președintele Klaus Iohannis era avertizat că încalcă Legea transparenței decizionale, reamintindu-i-se că orice opinie venită din afara spectrului politic a fost ignorată. „Pentru a rămâne consecvent în angajamentele de transparență și consultare asumate de Președinție, considerăm că singura soluție logică pentru Președinte este retrimiterea textului în Parlament pentru a permite o dezbatere publică și nu un simulacru – chiar și cu consecința intârzierii unui act normativ important”, încheiau semnatarii scrisorii, reprezentanți ai cinci ONG-uri. După ce anterior, temându-se de o posibilă masivă intruziune în viața privată a cetățeanului, anunțaseră că textul de lege are lipsuri în privința interpretării coerente și a clarității – nefiind specificat, de exemplu, în ce condiții se cere acces la datele de trafic care, din 2000, este permis numai în situații care vizează investigarea infracțiunilor grave. La două zile după scrisoarea deschisă care îi fusese adresată, președintele României promulga, însă, legea. Ignorând și opiniile, și mesajul societății civile. Abătându-se de la deschiderea spre o dezbatere publică reală și dovedind, astfel, că a contat doar opinia serviciilor de informații, care susțin că fără o asemenea lege, Romania e vulnerabilă  în fața pericolului terorist. Nu și cea a societății civile care a atras atenția asupra unor aspecte perfectibile din lege, care vizează drepturile omului

De aceeași indiferență față de opinia societății civile a dat dovadă și Parlamentul. Senatul a modificat, pe ascuns, data anunțată inițial pentru primirea de opinii și, în plus, niciuna dintre Camere nu au organizat vreo dezbatere publică reală pe acest proiect de lege. Atâta vreme cât proiectul a fost asumat de șefii tuturor partidelor parlamentare – surprinzător cum o idee susținută de SRI a reușit să aducă la consens oameni care, pe alte teme, de importanță națională, nu reușesc nici să dialogheze, nici să ajungă la consen s –, era, însă, previzibil că niciun parlamentar nu va avea vreo inițiativă de a aduce modificări legii. Și nici interes față de alte opinii decât cele dictate, se pare, de la vârf. În plus, legea a parcurs traseul legislativ foarte repede. Nesperat de repede, dacă o raportăm la alte inițiative legislative. A fost adoptată, tacit, Senat în 7 septembrie, Camera Deputaților dându-și votul în 24 septembrie, pentru ca în 9 octombrie, președintele Klaus Iohannis să o promulge.

A merge, însă, strict pe mâna serviciilor de informații în procesul legislativ, manifestând opacitate față de ideile cu care a venit societatea civilă pentru îmbunătățirea unei legi, se cheamă a mima democrația. Într-un stat democratic, legile importante trebuie dezbătute public – mai ales atunci când există riscul unor derapaje concretizate în afectarea unor drepturi constituționale, cum este cel privind dreptul la viață privată –, nu adoptate tacit și nu promulgate pe șest pentru că așa vor serviciile de informații, indiferent care ar fi acestea și indiferent de motivația lor.