După ce, frecvent, în cei aproape trei ani de la preluarea puterii, a încălcat personal Constituţia, acum, premierul Victor Ponta îl invită la acest „joc” şi pe preşedintele României. Parcă, într-o încercare de a dovedi cu orice chip că, pentru el, legea fundamentală este opţională.

Zilele acestea, premierul României dovedeşte, din nou, că fie nu cunoaşte, fie ignoră Constituţia, când afirmă că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să medieze conflictul creat între SRI şi CCR, conflict iscat după ce Curtea a respins, ca neconstituţională, Legea securităţii cibernetice, iar în urmă cu câteva luni, tot pe motiv de neconstituţionalitate, respinsese Legea 82/2012, aşa-numită „Big Brother”, şi Legea privind identificarea utilizatorilor de cartele telefonice pre-pay.

Da, Constituţia spune că preşedintele exercită funcţia de mediere, dar o face între puterile statului (or, SRI nu este legiferat ca putere a statului), sau o poate face între stat şi societate (or, nici CCR, nici SRI nu reprezintă societatea). Pe de altă parte, tot Constituţia spune că şeful statului veghează la respectarea legii fundamentale (or, CCR tocmai se pronunţase în privinţa unui caz de încălcarea a acesteia şi declarase Legea securităţii cibernetice neconstituţională).

Dl Ponta, în schimb, putea face ceva pentru a nu se ajunge la acest conflict interinstituţional. În calitate de şef de partid, care are în Parlament majoritatea, putea să le fi cerut parlamentarilor săi să remedieze din aceste legi din pachetul de siguranţă naţională paragrafele neconstituţionale. De luni de zile, de la declararea lor ca neconstituţionale, nimeni nu a schiţat, însă, nicio urmă de preocupare. „Revelaţia” s-a produs, brusc, abia după tragedia de la Charlie Hebdo. Lobby pentru ele făcând iniţial nu SRI – căruia, prin lege, îi revine prevenirea terorismului –, ci Grupul Interministerial pentru Prevenirea şi Combaterea Macrocriminalităţii, aflat în subordinea primului-ministru. Care, sub pretextul faptului că macrocriminalitatea presupune şi activităţi de finanţare a terorismului, îşi revendică un rol în arhitectura antitero.

Revenind la încălcarea Legii fundamentale, în cazul lui Victor Ponta, aceasta apare ca modus operandi.

A încălcat Constituţia pentru, se pare, ascensiunea în carieră. Spun „se pare” pentru că, după mai bine de patru luni de la izbucnirea scandalului „Victor Ponta, agent acoperit”, SIE, serviciul care pare să-l fi recrutat pe în perioada în care era procuror, nu a făcut public un răspuns cert. Nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informaţia devoalată de fostul şef al statului, Traian Băsescu. Ceea ce este cert e faptul că art.132 din legea fundamentală nu permite unui procuror să fie agent sub acoperire, menţionând: „Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”.

A încălcat Constituţia pentru pentru satisfacerea unui orgoliu sau interes personal ori de grup restrâns. Aşa şi-a trecut în subordine serviciul secret al MAI, în decembrie 2012, o mişcare care se putea traduce prin dorinţa de a-şi ţine în şah operativ inamicii politici, în perspectiva anului electoral 2014. Aşa a modificat, în decembrie 2014, Legea educaţiei, prin anexarea unui articol care să le confere titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acest titlu. Asta, indubitabil, pentru ca dl Ponta, plagiator dovedit, să scăpe de sancţiuni. Şi pentru ca, la nivel de percepţie colectivă, să poată ieşi onorabil din acest context. Care, în mod firesc, e sancţionabil şi moral, şi legal. Nu e nevoie de studii aprofundate de drept constituţional pentru a sesiza inadvertenţa dintre aceste ordonanţe de urgenţă şi articolul 115 din Constituţie care spune că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă “numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Or, unde e situaţia extraordinară în aceste cazuri? În afară de urgenţa de a satisface interesul premierului.

A încălcat Constituţia, pentru protejarea unor persoane cercetate penal, recurgând pentru acest lucru la o serie de presiuni asupra Justiţiei. Imixtiuni sinonime cu încălcarea separaţiei puterilor în stat. Chiar în primul articol, legea fundamentală spune că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”. În decurs de doar două luni, de exemplu, din mai până în iunie 2013, dl Ponta a avut cinci astfel de intervenţii. În dosarul „Referendumul”, unde a încercat să intimideze procurorii. În dosarul „Transferurilor”, solidarizându-se, cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei, cu Gică Popescu. În dosarul “Schimbul de terenuri pentru MApN” în care, tot cu câteva ore înainte ca judecătorii ÎCCJ să anunţe sentinţa, îşi declara public simpatia pentru Gigi Becali. În dosarul „Transformatorul” în care, din nou cu câteva ore înainte ca judecătorii ÎCCJ să anunţe sentinţa, fraterniza cu Relu Fenechiu, subordonatul său din Guvern. În ancheta privind frauda de la Bacalaureat, înregistrată la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”. Şi, de dată mai recentă, în octombrie 2014, în dosarul “Lukoil” – în care compania rusă este cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în valoare de aproape 230 de milioane de euro. Şi în care, după intervenţia publică a d-lui Ponta, care s-a dovedit un fel de pledoarie pro-corupţie, a fost ridicat parţial sechestrul de pe conturile şi stocurile acestei companii.

Deci, după ce, frecvent, în cei aproape trei ani de la preluarea puterii, a încălcat personal Constituţia, acum, premierul Victor Ponta invită la acest „joc” şi preşedintele României. Să fie din neprofesionalism? Să fie pentru a-l atrage într-o cursă? Pentru că diferenţa între încălcarea Constituţiei de către premier şi cea comisă de către şeful statului este că legea fundamentală are antidot doar pentru derapajele prezidenţiale, antidot materializat în suspendarea preşedintelui. Un minus fructificat, iată, din plin de premierul Victor Ponta.