Fondatorul Intercult Stockholm, numit directorul artistic al Programului Timișoara 2021

Directorul artistic şi fondator al Intercult, din Stockholm, o organizaţie de producție și resurse pentru artă şi cultură, a fost desemnat director artistic al Programului Timișoara 2021.

 

Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană a lansat, azi, strategia de implementare a programului TM2021, ce va fi împărțită în două etape: etapa de început, StartUp, derulată în perioada 2017- 2018, şi etapa de producție, care va avea loc în 2019-2021). Ulterior, anunţă reprezentanţii asociaţiei, echipa se va concentra pe ceea ce programul TM2021 va lăsa ca moștenire după anul 2021.

În cadrul StartUp-ului, care începe în ianuarie 2017, vor fi puse bazele pentru pregătirea și punerea în aplicare a Programului Cultural TM2021 și a moștenirii sale. “Pe parcursul acestei etape, va fi reformată Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană pentru a deveni o organizație profesională internațională, vor fi create și testate evenimente și va fi continuată implicarea cetățenilor. De asemenea vor fi create oportunități de colaborare internațională sub forma unor evenimente artistice și expoziții cu invitați speciali. Rețelele și inițiativele europene vor intra în contact cu partenerii locali și regionali și viceversa. Toate acestea se vor întâmpla pe parcursul a doi ani de sensibilizare a comunității europene”, anunţă reprezentanţii asociaţiei.

StartUp începe cu implicarea în proiect a lui Chris Torch, directorul artistic şi fondator Intercult din Stockholm, din postura de director artistic. Tot în 2017, vor fi recrutați directorii de marketing și comunicare .

Torch va aduce cu el experiența în proiectele pentru Capitale Culturale Europene și ale platformelor și rețelelor europene artistice. Acesta va lucra alături de echipa Timișoara 2021 pentru dezvoltarea celor mai bune strategii pentru statusul de Capitală Culturală Europeană. Considerăm că Torch este cel mai potrivit pentru a lucra îndeaproape cu echipa noastră în această etapă și sunt sigură că împreună vom obține rezultate foarte bune”, spune Simona Neumann, director executiv al ATCCE.

Chris Torch spune că misiunea lui este ca în următorii doi ani să formeze o unitate artistică, să crească numărul contactelor europene și să formeze o echipă eficientă și competentă care să poată pune în aplicare următoarea etapă. “Mă voi dedica misiunii mele în programului Timișoara 2021 până când această echipă artistică va fi total funcțională și stabilă. Scopul pe termen lung este dezvoltarea unui sector cultural astfel încât acesta să fie atent la nevoile cetățenilor și, în același timp, să fie puternic conectat la curentele europene”, mai spune Chris Torch.

Chris Torch este fondator și Senior Associate al Intercult (Suedia), o organizație de producție și resurse orientată înspre artă și cultură. Fondată de Torch în 1996, instituția din Stockholm este finanţată din bani publici, având atât un birou Europe Direct, cât și o platformă pentru organizații culturale din Suedia, care se concentrează pe colaborări internaționale, Access Europa. El a fost până recent directorul de program al proiectului Rijeka 2020 – Capitală Culturală Europeană și a fost consultant artistic pentru dosarele de candidatură ale orașelor Matera 2018 și Timişoara 2021.

Timișoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii în 16 septembrie 2016. Dosarul candidaturii a avut la bază conceptul „Shine your light/ Light up your city” / “Luminează orașul prin tine!”.

 

Print Friendly, PDF & Email