„Eminul meu iubit”, jucat de Naţionalul timişorean, de Ziua Culturii Naționale

Colin Buzoianu si Iuliana Craescu in Eminul meu iubit Foto Adrian Piclisan15 ianuarie, ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, desemnată Zi a Culturii Naționale, stă şi la Timişoara, cum este firesc, sub semnul lui marelui poet, omul al cărui destin nu i-a aparținut doar lui, ci și culturii și limbii române.

 

Teatrul Național din Timişoara îl aniversează pe Mihai Eminescu programând astăzi, 14 ianuarie, și mâine, 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio ”Uțu Strugari”, spectacolul Eminul meu iubit. Scenariul creat și pus în scenă de Sabin Popescu retrasează una dintre poveștile de dragoste intrate deja în legendă, şi anume, iubirea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle.

Scrisorile dintre cei doi sunt deopotrivă triste, pasionale, comice – într-un cuvânt, umane – și se transformă în replică teatrală, prin interpretarea actorilor Colin Buzoianu și Iuliana Crăescu. Scenografia spectacolului este semnată de Krisztina Nagy (costume) și Zsolt Fehervári (decoruri). Muzica îi aparține lui Ilie Stepan, mișcarea scenică poartă amprenta lui Alin Radu, conceptul video îi aparține lui Lucian Matei, light-design-ul fiind creația lui Florian Putere.

Print Friendly, PDF & Email