Două zile de Rugă Bănăţeană

Spectacol folcloric (o)La Muzeul Satului Bănățean începe, sâmbătă, Ruga Bănăţeană, care va fi continuată la Sânnicolau Mare.

 

În cadrul Rugii Bănățene, de la Muzeul Satului Bănăţean, va fi organizat Festivalul Cântecului Popular, de la ora 12 până seara, la 22. Spectacolul folcloric, anunţă organizatorii, va fi susţinut de Asociația culturală Vatra Banatului, din Timișoara, sub conducerea maestrului Florin Pascu, şi de soliștii vocali Zorica Savu, Adi Bihoi, Cristina Tăcină, Ion Luca Jurjescu, Liliana Samson, Larissa Morariu, Florin Bândariu, Simona Hriror, Iustina Șpan, Carmen Bucovicean și Ana Jurj.

În aceeaşi zi va fi organizat şi vernisajul expoziției „Viticultura în Banat”, realizat cu sprijinul Cramelor Recaș, şi Festivalul Condeierilor Plugari, ajuns la ediția a IX-a. Un eveniment în cadrul căruia se vor întruni creatori populari din toată țara și condeierii plugari din Banatul istoric, zonele etnografice fiind marcate prin costume populare.

Duminică 6 septembrie Ruga Bănăţeană continuă la Sânicolaul Mare. După slujba religioasă şi întâlnirea cu fiii satului, vor avea loc o şezătoare populară, un concurs de costume populare tradiționale şi un spectacol etnofolcloric, susţinut de soliştii vocali Maria Tudor, Ion Bosioc, V. Tipa, Marius Matei şi de Mihael Cetean, din Petreşti Sebeş, judeţul Alba, ca invitat special.

Responsabil de proiect pe agenda culturală a Muzeului Satului Bănăţean este muzeograful dr. Maria Mândroane.

 

Print Friendly, PDF & Email