Doamnele liberale au luat Timișoara la pas

plimbare-prin-timisoara-femei-liberale-foto-ofl-timisDe Ziua mondială a mersului pe jos, sărbătorită azi, 15 octombrie, doamnele liberale, cărora li s-au alăturat tinerii și studenții liberali, au luat Timișoara la pas. Pas cu pas.

 

Un grup format din câteva zeci de persoane, femei, tineri și student din PNL Timiș, a parcurs, azi, pe jos, traseul din Piața Unirii, spre Universitatea de Vest, pe str. Cluj, până la Stadionul “Dan Păltinișanu”, unde a avut loc un important meci de rugby al echipei timișorene Saracens. Lor li s-a alăturat și primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Împreună cu doamnele din OFL Timiș dorim să atragem atenția asupra unei activități sportive, care ar putea fi o activitate zilnică și necostisitoare, care aduce reale beneficii asupra sănătății, activitate pe care, prinși în tumultul vieții de zi cu zi, omitem să o exercităm, fie din comoditate sau din ignoranță, fie din lipsa tot mai acută a timpului pe care îl alocăm altor activități. Vin, așadar, cu îndemnul pentru toată lumea, femei sau bărbați, mai tineri sau mai în vârstă să lăsați mașina, măcar atunci când trebuie să parcurgeți distanțe mici, și mergeți pe jos”, a declarat Sorina Ciurlea, președinte OFL Timiș.

Echipei care a luat la pas Timișoara i s-au alăturat și doamnele care candidează pentru alegerile parlamentare din decembrie: Liliana Oneț, Mariana Nagy, Maria Barna și Daniela Mariș.

Participanții la această manifestare le-au împărțit timișorenilor materiale informative despre beneficiile mersului pe jos. „ Zece minute de mers sunt echivalentul a 1.200 de pași. 20 minute de mers ard 100 de calorii. Un bărbat activ face 7.100 de pași pe zi, o femeie activă face 5.200 de pași pe zi, iar o persoană sedentară face mai puțin de 2.500 de pași pe zi. Persoanele care au mers pe jos 30 de minute zilnic sau timp de trei ore sau mai mult pe săptămână au avut un risc mai redus de apariție a atacului de cord. Distanța optimă pentru prevenirea apariției bolilor cardiovasculare la bărbat este de trei kilometri pe zi, iar la femei, măcar trei ore pe săptămână”, transmit reprezentantele OFL Timiș.

În plus, timișorenii au fost îndemnați ca, odată cu plimbarea prin Timișoara, pas cu pas, să descopere și frumusețile acestui oraș, viitoare capitală culturală europeană în 2021.

Print Friendly, PDF & Email