Ambasadori, la Universitatea de Vest din Timişoara

Universitatea de Vest Timisoara Foto EyeintheskyUniversitatea de Vest din Timişoara demarează serie de întâlniri speciale având ca invitați șefi ai misiunilor diplomatice acreditați în România.

 

Luna noiembrie va deschide seria acestor întâlniri, pe lista ambasadorilor care vor susține conferințe la Universitatea de Vest din Timișoara fiind ambasadorii Statelor Unite al Americii, Regatului Olandei, Japoniei, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord şi Regatului Spaniei.

Primul eveniment din seria „Ambasadori la UVT” îl are ca invitat pe Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Acesta va susține o prelegere în fața comunității UVT, cu doar câteva ore înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Evenimentul are loc marți, 8 noiembrie, de la ora 10.30, în Aula Magna UVT.

Licențiat în Economie și Istorie la Universitatea Indiana, acesta deține și o diplomă de master în Dezvoltare Internațională de la Universitatea Stanford. Și-a început cariera în Ministerul de Externe al Statelor Unite în 1981, servind ca Ambasador al SUA în Timorul de Est în perioada 2007 – 2010. Din 2012 până în 2015, acesta a activat în cadrul Biroului de Resurse Umane de Stat, după care, din data de 21 septembrie 2015, a preluat funcția de Ambasador al SUA în România.

După Hans Klemm pe lista ambasadorilor care vor susține conferințe la Universitatea de Vest din Timișoara sunt Stella Ronner-Grubačić,ambasadorul Regatului Olandei – vineri, 11 noiembrie, Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei – luni, 21 noiembrie, Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – marți, 22 noiembrie şi Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei – vineri, 25 noiembrie.

Primul eveniment din seria „Ambasadori la UVT” îl are ca invitat pe Excelența Sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Acesta va susține o prelegere în fața comunității UVT, cu doar câteva ore înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Evenimentul are loc marți, 8 noiembrie, de la ora 10.30, în Aula Magna UVT.

Asemenea prezențe reprezintă, în mod cert, tot atâtea ocazii de a cunoaște mai bine statele reprezentate, complexitatea culturilor și a tradițiilor lor, modurile acestora de raportare la țara noastră, la comunitatea academică din România în general și la UVT în special. În același timp, aceste întâlniri vor reprezenta prilejuri de explorare de noi posibilități de colaborare internațională a UVT”, transmit reprezentanţii UVT.

Aceştia mai spun că, până la acest moment, toate ambasadele contactate prin intermediul Biroului pentru parteneriate strategice și diaspora au răspuns pozitiv invitaţiei de a participa la aceste întâlniri, la Timişoara.

Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, declară că, prin organizarea acestor întâlniri, UVT a reușit să îmbine două dintre strategiile sale prioritare, cele de internaționalizare și deschidere către comunitate. „Aducem în mijlocul universității și al Timișoarei diplomați de cel mai înalt rang, personalități cu o vastă experiență, cu adevărat îndreptățiți a vorbi despre țara lor și relațiile cu România. Ne bucurăm de o extrem de bună receptivitate din partea lor. Universitatea va continua să aducă în fața timișorenilor evenimente cu relevanță academică, culturală și socială”, mai spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email