Greu încercaţi de întâmplările dramatice ale destinului, vulnerabili, angoasaţi sau suferind de forme acute de depresie, pe care le tăinuiesc vreme îndelungată sau pe care nu vor cu niciun chip să le recunoască, unii semeni de-ai noştri ajung în pragul suicidului, tatonând bariera fragilă care desparte viaţa de moarte. Pot fi, însă, prevenite aceste situaţii? Cum poate fi tratată depresia? Şi cum ar putea fi, măcar teoretic, evitate situaţiile dramatice, în care individul devine victimă a propriei fragilităţi lăuntrice, dar şi a neputinţei sau a ineficienţei crase a unui sistem ce dovedeşte, repetitiv, că nu izbuteşte să îşi gestioneze în mod eficient resursele.

Identificarea problemei şi intervenţia timpurie, o cale către vindecarea depresiei

Pentru a afla în ce fel pot fi prevenite episoadele depresive care nasc intenţii suicidale, am stat de vorbă cu psihologul Bogdan Tulbure, cadru didactic al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, autor, printre altele, al unor lucrări care tratează modalităţile psihologice de evaluare în cazul tulburărilor de anxietate şi coordonator al unui program de terapie online a depresiei.

Chestionat despre cum pot fi diagnosticate stările depresive şi despre cum pot fi acestea gestionate, astfel încât să nu conducă la situaţii dramatice, psihologul Bogdan Tulbure spune că un rol decisiv în identificarea timpurie a unei astfel de probleme revine familiei sau apropiaţilor, care pot sesiza cel mai lesne schimbările din comportamentul persoanei afectate şi pot semnala că se întâmplă ceva. „Dacă persoana respectivă nu se mai poartă normal, dacă are comportamente sau stări emoţionale care ies în afara normalităţii, dacă are dorinţa de a se izola şi refuză să mai iasă, dacă doarme prea mult sau deloc, dacă apar tulburări de genul că refuză să mai mănânce sau, din contră, mănâncă exagerat de mult, toate acestea pot fi semne că se întâmplă ceva. Şi atunci cel mai bine este să se solicite din timp intervenţie şi tratament, pentru că pacientul este în imposibilitatea de a o face, manifestând, în cele mai multe cazuri, un comportament pasiv, resemnat. Rareori se întâmplă ca, în astfel de situaţii, pacientul să fie nervos, agitat, impulsiv”, explică psihologul Bogdan Tulbure.

Acesta precizează că, dacă după sesizarea unor astfel de manifestări, familia se adresează din timp unui specialist, şansele de vindecare sunt foarte mari.

Există, însă, şi situaţii, mai grave, în care pacienţii prezintă o patologie mai complexă, ce asociază episoadelor depresive halucinaţii, iluzii sau percepţii alterate despre sine. Împrejurări în care, spune Bogdan Tulbure, colaborarea dintre psihologul-terapeut şi specialistul psihiatru este absolut obligatorie, în vederea instituirii unui tratament medicamentos.

Comunicarea, un factor vital

În ce priveşte partea de prevenţie a episoadelor suicidale, Bogdan Tulbure afirmă că, în situaţia în care un pacient îi devoalează psihologului că are gânduri sau intenţii suicidale, atunci este important să se discearnă dacă aceste intenţii sunt susţinute şi de un plan anume şi de mijloacele necesare în acest sens.

„Dacă pacientul prezintă ideaţie suicidală, atunci trebuie investigat şi dacă există cumva planuri în acest sens şi dacă are şi mijloacele necesare pentru a-şi duce la îndeplinire planul. Este important de aflat dacă au mai existat tentative anterioare, care au fost motivele, care au fost circumstanţele în care acestea au intervenit şi care au fost factorii care au împiedicat finalizarea acelei intenţii. Şi care sunt mijloacele pe care pacientul se gândeşte să le folosească: dacă se gândeşte să recurgă la medicamente sau la metode violente”, mai spune psihologul Bogdan Tulbure.

Care precizează şi că aceste cazuri impun structurarea unui plan de intervenţie de urgenţă şi că ele sunt singurele care justifică încălcarea confidenţialităţii ce guvernează relaţia specialist-pacient. Terapeutul se poate adresa, în aceste împrejurări, familiei sau apropiaţilor pacientului, pentru a-i avertiza pe aceştia, în scopul de a proteja persoana şi de a o împiedica să aibă acces la mijloacele care ar putea-o ajuta să pună în aplicare planul suicidal. „În astfel de cazuri, se impune şi supravegherea pacientului 24 de ore din 24, spitalizarea, cu acordul familiei, nu neapărat cu acordul pacientului, pentru că pacientul îşi pune viaţa în pericol”, precizează Bogdan Tulbure. Acesta adaugă că, în multe dintre situaţii, cu medicaţie corespunzătoare şi în condiţiile în care pacientul este supravegheat în permanenţă, timp de zile sau chiar săptămâni, episoadele de acest gen pot fi depăşite.

„În momentul în care te confrunţi cu simptome ale depresiei sau cu un context de viaţă în care integritatea fizică sau psihică sunt ameninţate şi apare gândul sinuciderii, în ciuda tensiunii inerente şi a senzaţiei că nu are niciun rost să discuţi, trebuie, totuşi, să discuţi”, relevă psihologul Bogdan Tulbure una dintre posibilele căi care pot duce la soluţionarea unei astfel de probleme. Acesta explică şi că, în toate împrejurările care pot pune în pericol integritatea şi viaţa pacientului, colaborarea dintre psihologul-terapeut şi medicul psihiatru este extrem de importantă, prin combinarea metodelor persuasive, menite să îl capaciteze pe pacient să renunţe la intenţiile suicidale, cu instituirea unui tratament medicamentos, ce susţine, din punct de vedere neurochimic, revenirea la starea de normalitate.

„Libertatea individului e dincolo de ceea ce putem face şi dincolo de intenţiile noastre de a-l ajuta”

Există, însă, mai spune Bogdan Tulbure, şi situaţii în care individul refuză orice formă de sprijin şi obţine mijloacele necesare pentru a se sinucide: „Uneori, libertatea absolută a individului poate depăşi toate aceste filtre şi el obţine şi mijloacele necesare pentru a se sinucide. Libertatea individului e dincolo de ceea ce putem face şi dincolo de intenţiile noastre de a-l ajuta”, spune Bogdan Tulbure. Care precizează că, în situaţiile în care pacientul nu doreşte să coopereze şi refuză să se adreseze unui terapeut, profesionistul este, practic, pus în imposibilitatea de a-l ajuta, pentru că nu îl poate constrânge.

Cât despre situaţiile extreme, în care se ajunge la negociere cu persoane aflate pe punctul de a se sinucide, Bogdan Tulbure spune că, în astfel de cazuri, specialistul este pus în situaţia de a recurge la identificarea unor cârlige motivaţionale menite să îl facă pe individ să facă măcar un pas sau doi în direcţia bună.

„În astfel de situaţii, nu te gândeşti la finalitate. Eşti concentrat pe «aici» şi «acum». Iar ceea ce trebuie luat în calcul sunt contextul de viaţă şi aspectele particulare ale individului, trebuie identificate ancorele motivaţionale cele mai eficiente. O posibilă motivaţie poate fi, spre exemplu: «Gândeşte-te la copilul tău, care rămâne fără părinţi…» Sunt situaţii în care acest argument funcţionează. În alte cazuri, în care copilul nu mai este, pentru că a murit cu ceva timp în urmă (referire, în contextul discuţiei, la cazul femeii care s-a sinucis, la finalul săptămânii trecute, aruncându-se de pe terasa unui bloc din Bucureşti – n.red.), e greu de spus…”, relevă psihologul Bogdan Tulbure o parte din infinitele nuanţe ce compun imaginea de ansamblu a unor tensiuni lăuntrice care îl pot plasa, uneori, pe individ în situaţia disperată de a tatona hotarul fragil care desparte viaţa de moarte.

Moartea unui om evidenţiază, din nou, carenţe grave ale sistemului de intervenţie de urgenţă

Cazul dramatic al femeii care şi-a pierdut, în urmă cu doi ani, unicul copil, diagnosticat cu o formă agresivă de cancer şi care a decis să se sinucidă, la finalul săptămânii trecute, aruncându-se în gol de pe terasa unui bloc din Bucureşti, la capătul a 35 de ore în care şi-a cumpănit decizia şi a căutat să îşi înfrunte neliniştile interioare, a stârnit un imens val de reacţie în rândul opiniei publice.

Neputinţa reprezentanţilor sistemului de intervenţii în caz de urgenţă de a-şi mobiliza eficient şi la timp resursele, precum şi motivele invocate, potrivit cărora în dotarea pompierilor nu ar fi existat plase sau saltele care să atenueze căderea, fiind necesară, de aceea, aducerea unei saltele pneumatice din Argeş, au stârnit polemici.

Putea sau nu putea fi evitat finalul dramatic? Au făcut autorităţile tot ce era posibil pentru a evita moartea unui om? Sunt întrebări care zugrăvesc tabloul unei realităţi complexe, printre ale cărei necunoscute se numără, în egală măsură, atât elementele de imprevizibilitate născute din modul specific de a reacţiona al fiecărei persoane aflată într-o situaţie de criză, cât şi neputinţa, dovedită în mai multe rânduri, a sistemului.

Ceea ce e cert este că, în pofida încercării pompierilor de a ajunge la femeie cu o autoscară şi în pofida tentativei de ultim moment de a umfla salteaua pneumatică, aceasta s-a aruncat în gol, la doar un minut după ce autorităţile au început să umfle salteaua, sub privirile neputincioase ale celor prezenţi la faţa locului: negociatori, un medic psihiatru, soţul femeii, o persoană apropiată acesteia, echipe de pompieri şi reprezentanţi ai echipajelor de intervenţie în caz de urgenţă.

Raportul comisiei care a analizat circumstanţele ce au pus autorităţile în incapacitatea de a acţiona în vreun fel în sprijinul femeii caută, însă, să exonereze de răspundere echipajele de intervenţie şi relevă faptul că tentativele de salvare au fost îngreunate de refuzul femeii de a comunica cu negociatorii şi de agitaţia manifestată de aceasta din pricina zgomotului declanşat în momentul în care s-a început umflarea saltelei pneumatice. Potrivit datelor raportului prezentat de medicul Raed Arafat, după evaluarea victimei, medicul specialist psihiatru solicitat la faţa locului a apreciat că, în cazul femeii care s-a sinucis, ar fi fost vorba despre un episod psihotic catatonic. Acesta a mai precizat şi că salteaua pneumatică adusă, la capătul a 30 de ore de aşteptare, nu este eficientă în cazul căderilor de la mari înălţimi, aceasta fiind utilă doar pentru a minimaliza riscurile generate de căderile de la mare înălţime, în cazul unor persoane cooperante şi instruite în prealabil.

Citeşte şi:

Program de terapie online a depresiei, iniţiat la Timişoara