Paste făinoase aglutenice inventate la Timişoara, medaliate cu aur

Paste fainoasaeO echipă de cercetători de la Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara au creat sortimente de paste făinoase aglutenice, brioşe, dar şi o serie de unguente, pulberi sau medicamente ce pot fi utilizate în tratamentul unor afecțiuni dermatologice sau oncologice. Invenţii pentru care s-au întor cu lauri de la manifestări ştiințifice cu caracter național şi internațional.

 

Lauri pentru timişoreni, la manifestări de cercetare şi inventică

Echipe de cercetători din cadrul Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare a Universităţii de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara, coordonate de prof. univ. dr. Ersilia Alexa şi conf. univ. dr. Dorica Botău, au fost premiate, recent, în cadrul Salonului Internaţional al Cercetãrii, Inovãrii şi Inventicii “Pro Invent”, de la Cluj-Napoca, şi în cadrul Expoziției Europene de Creativitate şi Inovare "Euroinvent – 2015", de la Iaşi.

Printre proiectele de cercetare laureate la Iaşi s-au numărat pastele făinoase aglutenice, rod al muncii de cercetare al unei echipe coordonate de Ersilia Alexa. Printre produsele elaborate de cercetătorii din cadrul USAMVBT s-au numărat brioşele hipoglucidice cu extracte de cicoare şi lavandă, pastele făinoase care au în compoziție banane, o serie de premixuri concepute pentru a fi utilizate ca suplimente alimentare destinate copiilor şi persoanelor care manifestă carențe masive de fier, dar şi o serie de unguente, pulberi sau medicamente ce pot fi utilizate în tratamentul unor afecțiuni dermatologice sau oncologice.

Ersilia AlexaProf. univ. dr. Ersilia Alexa spune că mare parte din aceste produse brevetate sunt rodul muncii în echipă, iar în multe dintre situații se pleacă de la cercetări efectuate în timpul elaborării unor lucrări de diplomă sau de dizertație: „Pastele cu banane, spre exemplu, au apărut în urma unor astfel de lucrări. La fel s-a întâmplat şi cu brioşele cu extract din rădăcini de cicoare şi de lavandă”. Ersilia Alexa precizează că, în compoziția produselor prezentate, s-a utilizat făina integrală, care are un indice glicemic mai scăzut decât făina albă, iar ca îndulcitor a fost utilizată ştevia.

Premisa de la care s-a pornit a fost nevoia de a obține alimente dietetice, cu un conținut scăzut în glucide, care să aducă un aport scăzut de calorii, astfel încât să poată fi utilizate, spre exemplu, în alimentația persoanelor care suferă de diabet sau de boli cardiovasculare ori de alte afecțiuni metabolice.

La prepararea pastelor cu banane, spre exemplu, s-a avut în vedere faptul că bananele aduc un aport însemnat de potasiu, adăugarea lor în compoziția pastelor făinoase fiind posibilă atât în formă deshidratată, cât şi în stare proaspătă. Aceasta din urmă a fost, de altfel, varianta pentru care au optat cercetătorii. Procentul până la care pot fi adăugate banane în compoziția pastelor, fără a afecta integritatea aluatului, ajunge până la aproximativ 30%.

În ceea ce priveşte brioşele cu extracte de cicoare şi de lavandă, s-a constatat că acestea au capacitatea de a diminua valorile glicemiei. „Produsele acestea au fost testate pe voluntari sănătoşi, pe studenți şi pe cadre didactice, şi am sesizat că ele au un efect de scădere a indicelui glicemic”, explică Ersilia Alexa.

Alte categorii de produse realizate de către echipa din cadrul Facultății de Tehnologia Produselor Agroalimentare au fost testate, de asemenea, cu rezultate bune, în cadrul unor clinici medicale din oraş. Acesta este cazul pâinii hipoglucidice şi a cozonacilor hipoglucidici. Produse testate în cadrul Clinicii de Cardiologie ASCAR, într-un proiect de colaborare derulat în parteneriat cu prof. univ. dr. Simona Drăgan, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.

Făinurile nutritive în compoziția cărora sunt prezente extracte de linte şi de caise au fost utilizate, de asemenea, cu rezultate foarte bune, în tratamentul carențelor de fier, în cadrul Clinicii de Pediatrie.

Cât despre o parte dintre ingredientele utilizate în compoziția produselor prezentate, prof. univ. dr. Ersilia Alexa spune că acestea provin din culturi bio, realizate pe terenurile universității. Acesta este cazul lavandei, dar şi al grâului din care s fost obţinută făina integrală, utilizată la prepararea pastelor făinoase.

Produsele brevetate aşteaptă să fie solicitate de mediul privat

Întrucât universitatea dispune doar de infrastructura de cercetare, produsele brevetate aşteaptă să fie solicitate de către reprezentanți ai mediului privat, care să le producă la scară largă. „Pentru ca aceste produse să ajungă să fie comercializate pe piață, ar fi nevoie de o conexare a mediului ştiințific cu cel privat, aplicativ. Dacă mediul privat prezintă interes pentru produsele noastre, aceste brevete pot fi cumpărate şi ele pot fi preparate în cadrul unor unități private de patiserie şi de panificație”, mai spune Ersilia Alexa.

Unguent pe bază de usturoi, utilizat, cu rezultate bune

Printre produsele care sunt rodul cercetătorilor efectuate în cadrul USAMVB Timişoara au mai fost prezentate, la diverse manifestări ştiințifice şi la saloanele de inventică, preparate şi unguente ce pot fi utilizate în tratarea unor afecțiuni dermatologice sau a unor afecţiuni oncologice, benigne sau maligne. Aceste produse au în compoziție extracte de castravete amar, de porumb, de cătină sau de usturoi.

De exemplu, o echipă de cercetători coordonată de prof. univ. dr. Gheorghe Dărăbuş, a creat un unguent antimicotic pe bază de extract de usturoi, care a fost utilizat, cu rezultate foarte bune, în cadrul clinicii veterinare a universității. O altă echipă, coordonată de dr. Delia Dumbravă a realizat un unguent pe bază de extract carotenoidic din boabe de porumb, ce poate fi utilizat în tratarea unor afecţiuni ale pielii. Iar o echipă de cercetători coordonată de conf. univ. dr. Dorica Botău, a produs un medicament ce se poate prezenta sub formă de pulbere sau de capsule, ce conține extract de castravete amar şi extracte din diverse soiuri de ciuperci medicinale şi care poate fi utilizat în tratamentul unor afecțiuni oncologice.

Print Friendly, PDF & Email