După numeroase demersuri făcute pe această temă, zilele trecute a fost adoptată în Parlament o lege care măreşte indemnizaţiile acordate de către stat victimelor regimului comunist – deţinuţi politici, prizonieri din lagăre şi deportaţi. Pentru adoptarea legii au făcut demersuri repetate mai mulţi deputaţi timişeni din grupul minorităţilor, care spun că măsura instituită astfel reprezintă un gest de minimă reparaţie morală care, totuşi, vine destul de târziu.
Indemnizaţii mărite după 25 de ani
După mai bine de un sfert de veac de la sfârşitul dictaturii comuniste în România, zilele trecute s-a reuşit adoptarea în Parlament a unei legi care vine să ofere o reparaţie morală mai apropiată de limita decenţei persoanelor persecutate de fostul regim, precum şi cele deportate în străinătate ori ajunse în lagăre de prizonieri.
Mai mulţi deputaţi ai minorităţilor din vestul ţării au făcut numeroase intervenţii şi interpelări pentru ca legea să fie adoptată de către Parlament, printre aceştia numărându-se şi Ovidiu Ganţ, reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România şi Slavomir Gvozdenovici, reprezentant în Parlament al Uniunii Sârbilor din România.
Prin noua lege, în unele cazuri se dublează indemnizaţiile acordate victimelor fostului regim, ajungându-se la o indemnizaţie lunară de 400 de lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate su prizonierat, şi o indemnizaţie de 200 de lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu.
“Eu am fost mereu în contact cu asociaţiile deţinuţilor politici şi a deportaţilor din vestul ţării, am făcut numeroase interpelări pe această temă şi s-a ajuns în final la o formă rezonabilă. Este un pas făcut pentru o minimă reparaţie acordată acestor victime ale fostului regim care, oricum, sunt tot mai puţine cu fiecare an care trece”, ne-a declarat Slavomir Gvozdenovici.
“Când ne vom întoarce la Timişoara, la fel cum mulţi colegi se vor întoarce şi în alte părţi unde este cazul legat de această problemă, vom putea să le spunem acelor oameni care au trecut prin mari necazuri şi mai mari încercări că atât am putut să facem, în primul rând omeneşte, şi nu politicieneşte”, a spus, de altfel, parlamentarul timişean în plenul Camerei Deputaţilor, odată cu adoptarea legii.
Parlamentarii minorităţilor din vestul ţării care au făcut demersuri pentru adoptarea acestei legi susţin că reprezintă un gest reparatoriu care arată încă o dată că România este într-adevăr este o ţară democratică, o ţară care ştie să recunoască şi greşelile din trecut, să le repare, în acelaşi timp fiind şi un model în multe privinţe.
Slavomir Gvozdenovici mai spune că sârbii din Banat s-au numărat printre victimele predilecte ale măsurilor de epurare politică iniţiate de comunişti în anii ’50, existând “peste 1100 de închişi, deţinuţi politici, şi aproape patru mii de deportaţi în Bărăgan este mai mult de 10% din populaţia de atunci a comunităţii sârbe din ţara noastră”. La rândul său, Ovidiu Ganţ, apreciază că acest gest reparatoriu onorează Parlamentul şi că prin adoptarea legii s-a întâmplat un lucru foarte bun.
“Măsurile reparatorii acordate până acum erau insuficiente în raport cu suferinţa deosebită prin care au trecut victimele directe ale dictaturii comuniste, precum şi în raport cu evoluţia preţurilor şi tarifelor din viaţa de zi cu zi. În toate cazurile, beneficiarii acestor legi care au făcut obiectul persecuţiilor regimului totalitar comunist sunt persoane în vârstă, ale căror venituri sunt foarte mici în raport cu suferinţele îndurate. Afirmarea explicită a statului democratic de a acorda reparaţii persoanelor care au suferit un prejudiciu moral în timpul dictaturii comuniste trebuie să fie o preocupare constantă, având în vedere numărul foarte mic al supravieţuitorilor”, se arăta în argumentaţia legii adoptate zilele trecute de Camera Deputaţilor.
Economii cu banii pentru deportaţi
Anul trecut, prin intenţia de modifica legislaţia care reglementează acordarea compensaţiilor băneşti pentru foştii deţinuţi politici şi persoanele supuse unor măsuri administrative cu caracter politic – adică, deportaţii în Bărăgan, actualul Guvern se arata foarte chivernisit cu bugetul de stat, impunând un plafon maximal al despăgubirilor. Însă, atâta vreme cât nu era prevăzut un plafon minimal în formularea propusă, acesta rămânea la libera apreciere a structurilor de specialitate ale statului. Astfel, se putea ajunge în situaţia în care un an de deportare în Bărăgan să fie compensat de către Statul român şi cu suma de zece euro.
În acest sens, Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan din Timişoara a venit cu o propunere care instituie şi plafoane minimale pentru aceste despăgubiri, în aşa fel încât să existe siguranţa că statul nu îşi bate din nou joc de aceşti oameni nedreptăţiţi profund de regimul comunist.
În acelaşi context, se propunea acordarea de compensaţii băneşti pentru prejudiciile morale cauzate datorită detenţiei politice ori datorită măsurii administrative cu caracter politic, constând în echivalentul a cel puţin 20.000 de euro şi cel mult 24.000 de euro pentru fiecare an de condamnare efectuat, pentru foştii deţinuţi politici şi, respectiv, echivalentul a cel puţin 15.000 de euro şi cel mult 18.000 de euro pentru fiecare an de măsură administrativă efectuat pentru persoanele supuse unor măsuri administrative cu caracter politic.
Trebuie ţinut cont, în acest context, de faptul că aceste indemnizaţii şi despăgubiri se acordă unui număr foarte mic de beneficiari.
Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan din Timişoara a avut la înfiinţare, în 1990, peste 9.000 de membri. După 24 de ani, mai trăiesc aproximativ 2.000, plus circa 300 de urmaşi ai acestora.
Siberia românească
În acest an se împlinesc 64 de ani de la “Rusaliile negre”, când peste 40.000 de bănăţeni au fost deportaţi în Bărăgan în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951.
Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă un amplu proiect de epurare socială inventat de regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18 spre 19 iunie, fără niciun anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, indiferent că a fost vorba de bătrâni de până la 85 de ani sau de copii de toate vârstele.
Planul era – după cum s-a descoperit ulterior într-un document de 93 de pagini, redactat în 1956, la Timişoara – “igienizarea Banatului”.
După un drum de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case mai „arătoase” şi au desţelenit pământurile virgine.
Nici acum nu se ştie care a fost rostul dezrădăcinării unui număr atât de mare de oameni. Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito? Altfel nu se explică forţele uriaşe puse în joc: peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală militară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid.
Erau, printre ei, numeroşi bătrâni, dar şi copii de vârste diferite (o fetiţă, născută la 16 iunie 1951, a fost cel mai tânăr deportat din România). Deportarea a durat până în 1955 – 1956, când – în contextul destinderii impuse Moscovei de occidentali prin Convenţia de la Geneva – unei mari părţi a deportaţilor li s-au ridicat restricţiile de deplasare. Bănăţenii şi mehedinţenii s-au întors în satele lor, dar şi-au găsit casele ocupate şi averile confiscate, aşa că au trebuit să ia, încă o dată, viaţa de la capăt.
După o perioadă de provizorat şi denumiri temporare, cele 18 „comune speciale“ pe care le-au format deportaţii în Câmpia Bărăganului s-au numit Dropia, Pelican, Ezerul, Olaru, Măzăreni, Zagna, Rubla, Schei, Bumbăcari, Brateş, Fundata, Viişoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, Movila Gâldăului, Lăteşti şi făceau parte din raioanele Călăraşi, Brăila, Călmăţui, Galaţi, Slobozia, Lehliu şi Feteşti. În 1956, după eliberarea deportaţilor, aceste comune au devenit domicilii obligatorii pentru deţinuţii politici „recalcitranţi“ care îşi executaseră anii de condamnare şi erau trimişi aici pentru „supliment de pedeapsă“.
1.600 dintre deportaţi (dintre care 175 copii) au murit în detenţie, osemintele lor fiind arate cu tractorul, odată cu satele făcute una cu pământul.
Ultimele comentarii