Percheziţii la omul de afaceri Georgică Cornu

Acesta vizat într-un dosar de evaziune fiscală, cu prejudiciu de nouă milioane euro

Mascati la perchezitiiLa sediul firmelor omului de afaceri Georgică Cornu şi la locuinţa acestuia au loc, în această dimineaţă, percheziţii. Omul de afaceri este vizat într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste nouă milioane de euro.

 

Poliţiştii fac, în această dimineaţă, percheziţii atât la sediul unor firme din Timişoara ale omului de afaceri Georgică Cornu, cât şi la locuinţa acestuia. Percheziţiile din această dimineaţă îl vizează şi Nicolae Semen, administratorul unei firme deţinute de familia primarului oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu.

Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă, într-un comunicat dat publicităţii în această dimineaţă, că poliţiştii fac 61 de percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe – Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa –, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea. IGPR mai transmite că urmează să fie puse în aplicare 49 de mandate de aducere.

Potrivit aceleiaşi surse, în perioada 2008 – 2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prin aceste operaţiuni fictive, ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, ar fi făcut mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor.

Omul de afaceri Georgică Cornu deţine grupul de firme Confort şi are afaceri şi în comerţ. El mai are şi un centru de echitaţie la Herneacova, proprietate care se întinde pe 12.000 de hectare. Până de curând, a fost preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş.

În martie 2014, procurorii DIICOT au făcut percheziţii la vila lui Georgică Cornu din Ghiroda şi la sediul firmei sale de construcţii Izometal Confort, într-un dosar în care omul de afaceri a fost acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală. Omul de afaceri a fost atunci reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost eliberat sub control judiciar.

Print Friendly, PDF & Email