Unul dintre elevii care vor reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene învaţă la Liceul „Grigore Moisil”, din Timişoara. Riguros şi extrem de determinat, asumând cu realism, dar şi cu modestie, rezultatele pe care le-a obţinut până în acest moment şi surprinzând cu impresionantă luciditate situaţia actuală a învăţământului român, olimpicul timişorean Codrin Paul Oneci ne-a oferit, din perspectiva unui adolescent care bate deja cu succes la porţile performanţei competiţionale de nivel internaţional, câteva chei menite să ne ajute să înţelegem nevoile celor mai importanţi actori din sistemul de învăţământ: elevii.

„Primul telescop, într-a şasea, de Crăciun”

Codrin Paul Oneci, elev în clasa a X-a la Liceul „Grigore Moisil”, din Timişoara, va reprezenta România, în această primăvară, la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe a Uniunii Europene. Şi are deja un palmares bogat, obţinut în competiţii şcolare la nivel naţional.

L-am întrebat, mai întâi de toate, care sunt ingredientele ce contribuie la obţinerea unor performanţe şcolare. Ne-a răspuns că, dincolo de o dotare genetică adecvată, aspect pe care îl consideră a fi un element esenţial, factorul determinant în economia succesului este cantitatea şi calitatea muncii depuse: „Evident, trebuie să existe o convergenţă între cele două componente, mai precis între calităţile moştenite şi modul lor de utilizare orientat absolut pozitiv”. Referindu-se la sine, adaugă că performanţa a apărut în mod natural şi nu a reprezentat un scop în sine, întrucât „sunt interesat de fundamentele teoretice ale fenomenelor, dar şi de aplicaţiile lor practice, mai puţin de colectarea de informaţii răsfirate, pe care să le recit ca să pară că sunt inteligent”.

Chestionat despre felul în care s-a născut pasiunea sa pentru disciplinele la care a obţinut deja performanţe notabile în diverse competiţii, Codrin Oneci afirmă că povestea începuturilor sale este „relativ banală”. Şi, într-o relatare retrospectivă, evocă istoria primilor ani de şcoală, în care un rol determinant în canalizarea pasiunilor sale le-a aparţinut părinţilor, dar şi influenţei deschizătoare de orizonturi a primului îndrumător al său în lumea navomodelelor, profesorul Dan Lucian. „La grădiniţă eram pasionat, ca toţi copiii, de jocurile PC de tip Wing Commander, Super Mario. Am trecut apoi la Age of Empire şi Red Alert. Eram deja în clasa a doua şi părinţii au remarcat anumite automatisme. Dar, în loc să-mi interzică accesul la calculator, mi-au oferit alternative. Cu mama jucam fotbal şi m-a dus la un curs de nataţie. Tata a început să-mi asambleze diferite maşini cu radiocomandă cu care mergeam în Parcul Copiilor, pe fosta pistă de karting. Tot un fel de joc PC, numai că trebuia să alerg cu radiocomanda în mână în aer liber. Apoi am început să construim navomodele. În clasa a treia, am fost luat de dl. prof. Dan Lucian la clubul de navomodele. Aici a trebuit să învăţ câteva lucruri noi de matematică, înainte de a le face la şcoală. În proiectarea navelor se ţine cont de principii din fizică. Au urmat avioanele şi apoi rachetele. Primul telescop, într-a şasea, de Crăciun. Small steps…,” povesteşte Codrin.

„În timp, ţara noastră poate deveni un obiectiv interesant chiar pentru cercetătorii străini”

Etapelor importante din copilărie, în care pasiunile s-au îmbinat cu joaca, le-a urmat etapa de debut a maturizării. În care, structural, Codrin s-a orientat către munca ordonată şi eficientă. Şi în care, adaugă el, un rol însemnat le-a revenit profesorilor pe care a avut şansa să-i aibă aproape: „Lista celor ce m-au îndrumat este lungă, dar îmi place şi o voi începe întotdeauna cu învăţătoarea mea, doamna Claudia Lipovan. Am avut şi o listă lungă de profesori de fizică foarte buni, începând cu prof. Andrea Reisz, prof. Nicolita Scripniciuc, prof. Carmen Jurcău. De când studiez la Liceul Teoretic «Grigore Moisil», am suportul a trei profesoare deosebite: prof. Cerasela Bociu (matematică), prof. Dorina Cucu (fizică) şi prof. Simona Ivaşcu (astronomie şi astrofizică). Prezenţa şi suportul acestor trei doamne profesoare coincide cu succesele din ultimii doi ani”.

Spune şi că nu s-a decis încă spre ce domeniu anume îşi va îndrepta, în viitor, paşii, dar admite că îl interesează cu precădere fizica teoretică şi în mod special fundamentarea matematică a principiilor de bază: „Acum nu am încă pregătirea necesară pentru a putea emite păreri în acest domeniu, dar din discuţiile între specialiştii de marcă am dedus că va fi destul de muncă pentru toată lumea”.

Chestionat dacă aspiraţiile sale vizează continuarea pregătirii profesionale în România sau dacă îşi doreşte să se desăvârşească profesional undeva, la o universitate prestigioasă dinafara ţării, Codrin declară că, din principiu, nu exclude nici o posibilitate: „Sunt echiprobabile (posibilităţile – n.r.). Acum câţiva ani, dr. fiz. Ilarion Pavel mi-a explicat că accesul la o mare universitate este extrem de dificil, totuşi nu imposibil, dar odată acceptat, regimul de muncă este infernal. Toţi cei admişi sunt studenţi de top, iar primii doi ani de studiu dau verdictul asupra carierei. Acesta este unul din motivele pentru care se aude foarte rar despre câte un fost olimpic român. Marea majoritate cedează presiunii şi se reorientează. În acest moment particular mă concentrez, însă, pe obiective mai apropiate”.

Codrin Oneci estimează că, în perspectivă apropiată, nici oferta ştiinţifică a României nu va fi de neglijat, întrucât există proiecte în derulare menite să sporească nivelul de interes pe care îl va putea suscita România, chiar în rândul unor specialişti veniţi dinafara graniţelor ţării: „Sunt, începând cu 2018, obiective interesante de urmărit în România, cum ar fi, de pildă, proiectul ELI-NP (din cadrul Centrului de Cercetare ELI-NP de la Măgurele, având ca obiect de studiu infrastructura luminii extreme, fizica nucleară – n.r.). În cadrul acestui proiect se vor construi două lasere de mare putere. În timp, ţara noastră poate deveni un obiectiv interesant chiar pentru cercetătorii străini”.

„Satul este global, comunicaţiile flexibile, deci şi învăţământul trebuie să devină global şi flexibil”

Întrebat despre sistemul românesc de învăţământ, despre aspectele care îl satisfac şi despre cele pe care le consideră vrednice de a suporta îmbunătăţiri, Codrin Oneci spune că unul dintre plusuri e dat de calitatea profesorilor, în ansamblu. Subiect despre care apreciază că beneficiază de un tratament nu tocmai adecvat din partea mass-media, care optează, de cele mai multe ori, să înfăţişeze aspectele şocante, dar care, afirmă el, sunt doar cazuri izolate, care nu redau imaginea învăţământului românesc în ansamblul său: „În presă sunt prezentate mult prea des cazuri bombastice, dar care sunt izolate”. Şi opinează şi că un alt plus este reprezentat de gratuitatea învăţământului românesc.

În ceea ce priveşte minusurile, elevul olimpic timişorean evocă lipsa cronică de bani, dar şi proasta gospodărire a acestora, în multe dintre cazuri: „Am trecut prin multe licee din ţară, în timpul competiţiilor. E greu de înţeles de ce unele arată excelent şi altele stau să cadă”. Un alt minus, spune el, este lista mare de materii predate în bloc, nediferenţiat pe aptitudini, „lipsa aplicării practice a noţiunilor teoretice”.

Codrin Oneci apreciază că ancorarea învăţământului românesc în unele abordări ce fac trimitere la caracterul de masă al procesului de învăţământ generează majore deservicii. Întrucât această teorie, educativă în sine, este anacronică şi pretabilă mai degrabă unei epoci care a apus deja. „Nu-mi place frecvenţa cu care aud expresia «Noi facem învăţământ de masă». E o teorie educativă potrivită începutului erei industriale, când şcolile trebuiau să scoată pe bandă viitorii muncitori la banda rulantă. Acum, satul este global, comunicaţiile flexibile, deci şi învăţământul trebuie să devină global şi flexibil”, mai spune olimpicul timişorean.

„Meditaţiile sunt bune în măsura în care eşti interesat să-ţi lămureşti unele lacune”

Cât despre rolul muncii individuale în pregătirea unui elev şi despre ponderea efortului individual în economia succesului, Codrin Oneci este de părere că orice elev care se respectă şi vrea să obţină un rezultat, indiferent de domeniu, munceşte mai mult decât un adult. Situaţie pe care o apreciază a fi nu neapărat corectă. „Eşti obligat să faci rabat cu unele materii”, admite el, care se referă la programul propriu, ce include obligaţii şcolare şi hobby-uri, şi care se desfăşoară zilnic într-un ritm extrem de susţinut, de la ora 6.40 a.m. la 11.30 p.m. „Încerc să rezerv cel puţin trei – patru ore pentru fizică şi matematică. Cel puţin jumătate de oră pe zi fac sport la aparate, pentru că unele probe de la fizică şi astrofizică (barajele) au durata de cinci ore şi te solicită enorm din punct de vedere fizic. Rolul efortului individual în economia succesului este major”, mai spune Codrin Oneci.

Întrebat dacă sunt suficiente cunoştinţele din programa şcolară pentru a obţine rezultate foarte bune la competiţiile de nivel naţional sau internaţional sau dacă e absolut nevoie de ore suplimentare, care să permită însuşirea temeinică a unor noţiuni din programa şcolară, răspunde tranşant că, dacă le sunt administrate elevilor doar ca efect al unui imperativ al momentului, devenit, în timp, un fel de modă, meditaţiile echivalează cu aruncarea unor bani pe fereastră: „Meditaţiile, pentru că la asta vă referiţi, sunt bune în măsura în care eşti interesat să-ţi lămureşti unele lacune. Înainte de Evaluarea Naţională şi eu am luat meditaţii la limba română, pentru că, participând la multe competiţii, am pierdut destul de mult din materia predată. Dar eram interesat să recuperez şi să am un rezultat bun la E.N. lucru care s-a şi întâmplat. Altfel, doar pentru că e la modă meditaţia, vă asigur că sunt bani aruncaţi pe fereastră”.

Orele de pregătire suplimentară se dovedesc, însă, benefice, în situaţia în care este absolut necesară însuşirea de cunoştinţe care nu figurează în programa şcolară, dar care sunt utile pentru a face faţă cu succes la nivel competiţional. „La nivel competiţional nu sunt suficiente cunoştinţele acumulate în clasă, din cel puţin două motive. Primul ar fi că astrofizica şi astronomia nu se predau în şcoală. Al doilea motiv este că materia cerută la clasă nu acoperă total syllabus-ul Olimpiadei Naţionale şi, cu atât mai puţin, pe cel al celor internaţionale. Pe de altă parte, la clasă se merge cu viteza grupului din care faci parte, iar acest lucru poate fi un impediment în unele cazuri. În final, dacă ai capacitatea fizică, intelectuală şi gradul necesar de determinare, nu există bariere. La urma urmei olimpiada este doar un concurs la care poţi câştiga sau pierde, important este însă să parcurgi un drum cât mai lung”, mai spune Codrin Oneci.