Într-un spectacol susţinut la Timişoara

Dan Puric deplânge încercarea românilor de adecvare la sistemul occidental, „cu preţul unor umilinţe majore”

Dan Puric Foto Fb Dan Puric Suflet romanescDan Puric revine la Timişoara. Cu spectacolul „Suflet românesc”. O poveste a ieşirii din comunism a poporului român, o poveste a încercării lui de adecvare la sistemul occidental, „cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului”, după cum susţine artistul.


Dan Puric revine la Timişoara, cu spectacolul „Suflet românesc”, pe care organizatorii îl califică, într-un comunicat remis redacţiei, drept „o izbucnire de revoltă, umor şi speranţă. O metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască. O probă de inegalabil talent şi o excepţională virtuozitate în exprimarea artistică”.

În acest spectacol de pantomimă, Dan Puric – care semnează şi scenariul, şi regia – spune povestea ieşirii din comunism a poporului român, povestea încercării lui de adecvare la sistemul occidental, „cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului”. Finalul spectacolului, susţine artistul, este datator de nădejde: „Un popor slăbănogit şi orb după 45 de ani de comunism, găseşte resursele reînvierii sale şi se transformă într-un campion. Unul care le poate arăta calea şi altora”.

Artistul spune că dedică acest spectacol „poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe, va avea puterea ca, odată plecat în lume, să-i tămăduiască şi pe alţii”.

Spectacolul „Suflet românesc” va avea loc azi, de la ora 19, în Sala Operei Române din Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email