Dreptul de semnătură unică al preşedintelui CJ Timiş ar putea fi revocat

Aceasta după ce luna trecută a fost votat un proiect ce îi permitea lui Titu Bojin să semneze anumite hotărâri, fără consultarea consilierilor judeţeni

Plen CJ Timis 2Dreptul de semnătură unică al preşedintelui CJ Timiş Titu Bojin pentru anumite hotărâri ale administraţiei judeţene ar putea fi retras din această lună, odată cu anchetarea sa de către DNA şi plasarea sub control judiciar.

 

Un proiect ce ar putea fi anulat

În ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Timiş, înainte de tăvălugul de anchete al DNA, se adoptase o hotărâre ce viza delegarea dreptului de semnătură unică preşedintelui CJ Timiş, pe anumite proiecte care urmau să nu mai fie supuse aprobării plenului.

Titu BojinAstfel, prin respectiva decizie, Titu Bojin era împuternicit să semneze acte în numele judeţului Timiş, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fără ca respectivele decizii să fie trecute prin CJ Timiş. Aceeaşi hotărâre, valabilă în această lună, prevedea că  „dispoziţiile emise în luna decembrie a anului 2014, având ca obiect virările de credite bugetare şi suplimentarea prevederilor bugetare, se vor supune analizei şi avizării comisiilor de specialitate, şi se vor aproba printr-o hotărâre ulterioară a CJTimiş.”

Mai mulţi consilieri ai Opoziţiei susţin acum că această dispoziţie nu mai e oportună în contextul anchetei care îl vizează pe Titu Bojin şi în cadrul căruia a fost plasat sub control judiciar. De aceea, la viitoarea şedinţă de plen va fi propusă o hotărâre care să anuleze dreptul de semnătură unică acordat preşedintelui CJ Timiş. „Ne gândim să realizăm o propunere în acest sens, pentru că nu e normal ca domnul Titu Bojin, aflat sub control judiciar, să deţină puterea supremă în judeţ. În situaţia actuală, nu cred că mai corespunde. Cred că s-au cumpărat suficiente pelerine, motoare sau generatoare din bani publici”, spune consilierul judeţean PDL Tiberiu Lelescu.

Adoptare cu scandal

Nici la şedinţa de plen de la sfârşitul lunii noiembrie, adoptarea acestei hotărâri nu s-a făcut fără discuţii în contradictoriu. „Proiectul de hotărâre pentru împuternicirea dumneavoastră ca să semnaţi anumite acte în luna decembrie fără implicarea plenului CJ Timiş. Personal nu consider că acest punct de pe ordinea de zi este oportun. Ştiţi la ce mă refer şi nu cred că are rost să dezbatem acest subiect”, spunea în şedinţa de plen fostul vicepreşedinte al CJT Marian Vasile.

Titu Bojin motiva preluarea responsabilităţii de semnătură unică cu agitaţia specifică perioadei de sfârşit de an, menţionând : „Nu uitaţi că ziua de 24 şi 31 decembrie sunt într-o miercuri. Deci, e posibil ca joi şi vineri să primim liber de la Guvern. Mai mult decât atât, începând cu 24 decembrie nu mai avem posibilitatea să facem nici o plată. 25 – 26 decembrie sunt zile libere de Crăciun şi probabil că în perioada 29 – 31 Guvernul va da trei zile libere. Deci, în acest condiţii vom fi forţaţi să pregătim închiderea lunii, a anului mult mai repede. Din acest motiv am solicitat împuternicirea preşedintelui acum. Nu vă faceţi iluzii că îmi face deosebită plăcere să preiau responsabilitatea şi să semnez dar asta este procedura care se foloseşte de ani de zile.”

În acest context, consilierul judeţean PDL Marius Martinescu a observat că proiectul nu fusese nici măcar prezentat în format scris, Titu Bojin promiţând că îl va aduce până la sfârşitul şedinţei. „Puteţi să îmi spuneţi de ce nu avem proiectul de hotărâre în format scris? Înţeleg că la sfârşit de an se adună necazurile, dar sper să avem şi bucurii. Prin urmare, sunt de acord să vă împuternicim, însă dacă vreau să fac un amendament la acest proiect, pe ce îl fac? Că nu am proiectul de hotărâre”, spunea în şedinţă Marius Martinescu.

Cu toate aceste controverse, proiectul a fost adoptat de majoritatea consilierilor. Foarte interesant este că printre puţinii aleşi judeţeni care s-au abţinut, în afară de consilierii Opoziţiei, se numără şi Marcel Mihoc, fost consilier judeţean PSD, reţinut în prezent în dosarul DNA care îl vizează şi pe Titu Bojin. Rămâne de văzut dacă următoarea şedinţă de plen a CJ Timiş va aduce o revocare a acestei hotărâri.

Print Friendly, PDF & Email