1,5 milioane de lei pentru reabilitarea Parcului Justiţiei, din Timişoara

5,1% din valoare e atribuită tradiţionalelor deja cheltuieli neprevăzute

Parcul Justitiei TimisoaraPrimăria Timişoara demarează reabilitarea Parcului Justiţiei. Lucru care readuce în discuţie necesitatea finalizării cât mai rapide a vechiului proiect legat de realizarea Registrului spaţiilor verzi.

 

Atribuire cu trei participanţi

Primăria a publicat, zilele trecute, anunţul de atribuire a lucrărilor premergătoare de reabilitare a Parcului Justiţiei şi, deşi lucrarea ar fi una de portofoliu pentru orice firmă de specialitate, iar valoarea este destul de mare, doar trei participanţi s-au arătat interesaţi de contract. Lucrările au fost atribuite pe criteriul preţului cel mai mic, pentru suma de 1,54 milioane de lei, pentru care firma prestatoare trebuie să realizeze lucrări de amenajare a terenului şi asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii. Proiectul presupune reabilitarea întregii suprafeţe gazonate, care însumează aproximativ 17.000 de metri pătraţi, urmând a fi modernizaţi peste 1.500 de metri de alei. De asemenea, vor fi plantaţi 53 de arbori şi arbuşti ornamentali şi aproape 110.000 bulbi de flori, se vor monta 38 de bănci, 35 de coşuri de gunoi şi 23 de stâlpi de iluminat fotovoltaici şi va fi amenajat un sistem de irigare a spaţiilor verzi.

Durata de implementare a proiectului este de patru luni, iar lucrările, spun reprezentanţii Municipalităţii, vor începe în perioada imediat următoare. De remarcat este faptul că şi pentru acest proiect s-au alocat tradiţionalele cheltuieli diverse şi neprevăzute, care vor reprezenta 5,15% din valoarea proiectului. Aceste cheltuieli par să fi devenit o constantă pe numeroase contracte ale Primăriei, indiferent de specificul proiectului, chiar dacă nu întotdeauna lucrările prestate justificau această cotă de neprevăzut.

Lucrări fără o evidenţă electronică clară

Proiectul de reabilitare al Parcului Justiţiei completează şirul de proiecte similare pe spaţii vezi pe care Primăria Timişoara vrea să le deruleze în perioada următoare. În acest context, ţinând cont şi de valorile mari ale acestor proiecte, apare cu atât mai stringentă nevoia finalizării Registrului spaţiilor verzi, aplicaţia care ar permite Municipalităţii să ştie mereu, exact, ce suprafaţă trebuie acoperită de lucrările prestate pe spaţiile verzi timişorene.

Simion Mosiu„Din păcate, nu am mai auzit nimic pe această temă, se tot spune că se lucrează dar rezultatul întârzie să apară. De fapt, din ce am constat, se şi evită pe cât posibil discutarea acestui subiect la compartimentele de specialitate din Primărie”, spune consilierul local PNL Simion Moşiu.

Şi actuala conducere a Primăriei Timişoara plăteşte pentru un sistem deficitar de gestionare a spaţiilor verzi, încetăţenit de pe vremea fostei administraţii. Lucrurile s-ar putea lămuri uşor, sau măcar nu ar mai fi loc de atâtea interpretări, dacă s-ar definitiva Registrul spaţiilor verzi. Acesta ar putea identifica ce suprafeţe au nevoie de lucrări, şi care e aria completă care trebuie acoperită de acest gen de amenajări. Anul trecut s-au cheltuit pe spaţiile verzi ale Timişoarei peste 16,18 milioane de lei. Şi tocmai pentru că se cheltuiesc sume uriaşe, este mai mult decât necesară aplicaţia electronică menită să certifice că aceşti bani se duc unde trebuie, în proporţia cuvenită.

De altfel, şi Curtea de Conturi a solicitat remăsurarea cu exactitate a tuturor spaţiilor verzi, actualizarea Cadastrului Verde, realizarea Registrului spaţiilor verzi, care să conţină identificarea exactă a fiecărei parcele verzi, stabilirea exactă a vegetaţiei existente şi evaluarea acesteia. Ceea ce, mai spune Curtea de Conturi, ar permite şi realizarea unei inventarieri reale a zonelor cu vegetaţie din Timişoara, ce trebuie întreţinute. Această aplicaţie ar fi trebuit realizată de multă vreme de către Direcţia de Mediu, ţinând cont de faptul că Municipalitatea a cheltuit sume considerabile, în ultimii ani, pe tot felul de aplicaţii informatice.

Print Friendly, PDF & Email