Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ, la Timişoara, într-un spectacol-eveniment, „Regele moare”

Victor Rebengiuc şi soţia sa, Mariana Mihuţ, vor juca la Timişoara în Regele moare, un spectacol după piesa omonimă a lui Eugène Ionesco.

 

Regele moare, un spectacol al Teatrului Naţional din Bucureşti, după piesa de teatru omonimă a lui Eugène Ionesco, va fi jucat în Sala Operei Naţionale Române din Timişoara, luni, 14 mai, de la ora 20.

Rolul principal, Regele Bérenger întâiul, este interpretat de Victor Rebengiuc, iar soţia sa, Mariana Mihuţ, interpretează rolul Reginei Marguerite, prima soţie a lui Bérenger.

Textul, spun reprezentanţii TNB, este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme” despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger ‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul, învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după”‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo, Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții. Regele moare e un spectacol de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.

Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim”, motiva dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare, publicată în 1962.

Eugène Ionesco afirma că am fost mereu obsedat de moarte. De la vârsta de patru ani, de când a știut că va muri, angoasa nu l-a mai părăsit. „E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață (…). Scriu, de asemenea, pentru a-mi exprima teama de a muri, umilința de a muri.”

Marie-France Ionesco spune că exemplele se numără cu zecile, cu sutele în opera lui. „Angoasa lui crescând cu anii, îi va scrie însuși Papei Ioan-Paul al II-lea: «Prea Sfânt Părinte, De ce există Răul? De ce, Suferința? De ce, Moartea?» Ioan-Paul al II-lea, cu care mai schimbase alte două scrisori, îi va răspunde: «Papa nu are răspuns la toate». Răspuns admirabil prin mărturisirea slăbiciunii sale, iar nu răspuns de catehism sau de partid (oricare ar fi acela). Credința lui Eugène Ionesco era când Lumină, când destul de apropiată de aceea pe care o descrie Georges Bernanos: «A crede înseamnă a se îndoi 23 de ore, 59 de minute, 59 de secunde, și a crede o singură secundă.»”

Regizorii spectacolului, Andrei și Andreea Grosu, afirmă că în lunile în care au lucrat la Regele moare s-au bucurat până la ultima sorbire. „Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste”, mai spun cei doi regizori.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis