România este inclusă într-un proiect european de cercetare pentru combaterea obezităţii în rândul copiilor, în valoare de aproape zece milioane de euro. În ţara noastră, partenerul consorţiului internaţional care îl derulează este Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
În Europa de Sud, în unele părţi din Europa Centrală şi de Est şi în Regatul Unit, mai mult de unul din zece copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 19 ani este obez, iar în ţări precum Grecia, Malta şi Italia, mai mult de unul din trei copii este supraponderal. În ritmul acesta, în unele ţări europene, mai mult de unul din trei adulţi vor fi obezi până în 2025, dacă actualul val de obezitate în copilărie nu este oprit.
Un consorţiu format din 32 de organizaţii de cercetare, grupuri de sprijin şi organizaţii guvernamentale din 16 ţări lansează astăzi cel mai amplu proiect european de cercetare pentru combaterea obezităţii în rândul copiilor. Proiectul STOP (Ştiinţa şi tehnologie în politicile privind pbezitatea copilului) este în valoare de 9,95 milioane de euro. Prin intermediul acestuia, în următorii patru ani se încearcă identificarea şi testarea celor mai bune abordări pentru prevenirea şi tratamentul obezităţii, în special în cazul copiilor de până în 12 ani.
Un studiu experimental va fi efectuat în Suedia, Spania şi România pentru a testa dacă tehnologiile digitale pot ajuta copiii obezi să realizeze îmbunătăţiri durabile ale greutăţii corporale.
Proiectul STOP va fi coordonat de o echipă de la Imperial College Business School care colaborează cu organizaţii partenere din 12 state membre ale UE, din Elveţia, Statele Unite şi Noua Zeelandă, care vor include departamente de cercetare universitară, organisme guvernamentale, organizaţii internaţionale, organizaţii ale societăţii civile.
Partenerul roman din acest proiect este Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, din Timişoara, iar echipa este coordonată de prof. univ. dr. Maria Puiu, de la Centrul de Medicină Genomică al Universităţii.
Ultimele comentarii