Trei lucrări ale artistului Romul Nuțiu, donate Muzeului de Artă Timișoara

Foto: Muzeul Naţional de Artă Timişoara

Muzeul Național de Artă Timișoara a primit ca donaţie, din partea familiei artistului Romul Nuțiu, trei lucrări de mari dimensiuni, creații de o importanță majoră în cadrul operei marelui artist.

 

Cele trei lucrări donate Muzeului de Artă Timişoara, în valoare totală de 70.000 euro, sunt Șapte forme pictate, realizată în 1969, Spațiu energetic (1975) și Univers dinamic acoperit (1975). Acestea provin din colecția familiei artistului Romul Nuțiu, fiind donate în urma deciziei luate de fiica acestuia, artista Simona Nuțiu Gradoux, şi de soția artistului, Felicia Nuțiu.

Din punct de vedere stilistic și din perspectiva mesajului transmis, lucrările artistului Romul Nuțiu reprezintă manifestări puternice de expresionism abstract, tachism și informal european, structurându-se ca niște insule de artă modernă într-un spațiu cultural caracterizat de raportarea la doctinele comunismului. Cu toate acestea, este de remarcat proximitatea geografică și culturală a Timișoarei față de Europa de Vest, diversitatea de grupuri entice care se aflau în componența orașului cosmopolit, toate aceste realități ale timpului contribuind la un mediu cultural care a asigurat spațiul și timpul propice manifestării unor idei neoavangardiste, materializate în creațiile unor artiști precum Romul Nuțiu, Grupul 111 (1966-1969), Grupul Sigma (1969- 1978) – Ștefan Bertalan, Elisei Rusu, Lucan Codreanu, Ion Gaita, Doru Tulcan, Constantin Flondor, precum și figuri artistice distincte și atrase de experiment și inovație, precum: Leon Vreme, Ciprian Radovan, Viorel Toma etc.”, declară dr. Andreea Foanene Petcu, artistă și teoreticiană de artă, muzeografa care s-a ocupat de realizarea studiilor de expertiză a celor trei lucrări donate.

Născut în 1932, în Bilbor, Harghita, Romul Nuţiu a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1951-1957) cu profesorii Petru Feier și Teodor Harșia. În 1957, s-a stabilit în Timișoara, unde, ca tânăr artist în perioada de formare, i-a întâlnit pe Leon Vreme, Sonia Eraclide Vreme, Paul Sima, Mircea Bălău, Vasile Pop Szilagy, Alexandru Cristea, Edwin Solomon, Sofia Kryzanowska etc.

Foto: Muzeul Naţional de Artă Timişoara

În 1957, cu ocazia deschiderii Salonului Anual de Arte Plastice de la Timișoara – unde a şi expus permanent începând cu acel an –, Romul Nuțiu i-a cunoscut pe Catul Bogdan, Alexandru Ciucurencu, Petru Comarnescu și Romul Ladea.

Din 1992 artistul Romul Nuțiu a activat ca profesor la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, la Catedra de Pictură, până în 2010. De asemenea, el a predat și la Universitatea Tibiscus în cadrul Facultății de Design.

În 2008 el a început o colaborare fructuoasă cu dr. Joana Grevers, proprietara 418 Gallery, din București, și a fost expus, promovat și contextualizat constant, în expoziții personale și proiecte de grup până la moartea sa în 2012, precum și după aceea.

Romul Nuțiu a devenit, mai ales în ultimul deceniu, unul dintre artiștii est-europeni foarte apreciați la nivel internațional. În perioada postdecembristă a expus la Viena, Bruxelles și în Brazilia, iar lucrări ale sale fac acum parte din importante colecții publice și private din România, Germania, Franța, Italia, SUA și Canada. Operele artistului sunt considerate și incluse în selecția celor mai mari case de licitație din lume. În ultimii ani de viață, Romul Nuțiu s-a ocupat activ de galeria de artă Calina, din Timișoara, coordonând expoziții de artă contemporană,  prin realizarea de evenimente și elaborarea de strategii culturale dedicate atât artiștilor moderni, cât și tinerei generații de artiști emergenți, cu accent pe absolvenții Facultății de Artă și Design din Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email