Ultimele articole ale autorului


Timişul, campion la subvenţii acordate operatorilor de transport feroviar privaţi

Aceasta deşi, teoretic, costurile de exploatare sunt mult mai mici ca în alte zone, datorită reliefului

Structura timişoreană a Sindicatului Mecanicilor de Locomotivă atrăgea atenţia, recent, că în Timiş este foarte profitabil pentru antreprenorii privaţi să exploateze calea ferată a Statului. Aceasta pentru că, fiind trasee în zonă de şes, sunt consumuri de carburant minime, iar subvenţiile asigură un profit impresionant. Parcă pentru a confirma aceste informaţii, zilele trecute a fost publicată în Monitorul Oficial decizia Guvernului prin care se stabileşte cuantumul subvenţiilor date pentru traseele din pachetul minim social, exploatate de operatori privaţi. Pentru Timiş, acestea sunt foarte mari, raportate la alte judeţe, şi, în plus, le depăşesc pe cele acordate CFR pentru aproximativ aceeaşi…

Citeşte articolul   

Zeci de milioane de euro, pierdute de stat la importurile de legume şi fructe

Prejudicii de 2,5 milioane de euro doar în zona de vest

Unul dintre primele cazuri instrumentate de către nou creata Direcţie Generală Antifraudă Fiscală, după o perioadă lungă de acalmie, a venit să demonstreze ceea ce se ştia de ani buni – faptul că unul dintre polii evaziunii fiscale din România continuă să rămână sectorul de comercializare de legume şi fructe. Zona de vest rămâne şi ea una dintre principalele porţi de intrare în ţară a transporturilor de legume şi fructe subevaluate, cu acordul şi încurajarea tacită a unora dintre autorităţile statelor exportatoare.   Evaziune record Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au stabilit zilele trecute că doar pe segmentul furnizării de…

Citeşte articolul   

Noi interdicţii ale exporturilor româneşti de carne pe piaţa europeană

Noile „isterii” amintesc de cazul mai vechi legat de peste porcină, care a creat pagube imense şi în Timiş

Elveţia a anunţat zilele trecute că va interzice importul de porci vii şi orice fel de carne de porc provenind din mai multe ţări europene, printre care şi România, în care au fost depistate de curând cazuri de febră porcină africană. Această interdicţie aminteşte de cea legată de pesta porcină, care a creat pagube imense şi în Timiş, în urmă cu câţiva ani.   Interdicţii în serie Conform autorităţilor sanitare elveţiene, vizate de interdicţia de export sunt importurile din Bulgaria şi România, dar şi cele din unele regiuni ale Croaţiei şi Letoniei. Interdicţia se referă la porci şi mistreţi, precum…

Citeşte articolul   

Doar 26% din locuinţele timişenilor sunt asigurate

Zero lei este valoarea despăgubirilor plătite până în prezent

Doar un sfert din locuinţele din Timiş sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale. Proporţia e şi mai scăzută în zonele de risc, unde inundaţiile din 2005 au făcut ravagii. Din cauza valorii mari a poliţelor, majoritatea localnicilor nu au încheiate asigurări, ceea ce înseamnă că, în eventualitatea unor noi calamităţi, vor rămâne, la propriu, în drum.   Puţin peste un sfert din locuinţele din Timiş, asigurate Potrivit datelor făcute publice de către Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, structura care gestionează asigurările obligatorii de locuinţă din România, în 30 iunie Timişul era în evidenţe cu 72.143 de asigurări de locuinţe, ceea…

Citeşte articolul   

Alba-neagra cu cămătăria

Până la un punct, legea aprobată în urmă cu aproape trei ani prin care acordarea neautorizată de împrumuturi cu dobândă a fost declarată infracţiune a fost luată în băşcălie de clanurile de cămătari ai Timişoarei, care continuau să dea, fără nicio jenă, anunţuri de racolare de clienţi-victime prin aproape toate ziarele locale cu mică publicitate. Dacă e să judecăm după dosarele penale de cămătărie care s-au succedat prin instanţele din Timiş, probabil că nici nu ar fi avut de ce să-şi facă prea multe griji. Abia anul trecut au început să apară un dosar-două pe la tribunal. Una dintre rarele…

Citeşte articolul   
Page 177 of 274
1 175 176 177 178 179 274