Tensiuni între USR şi PNL pe organigrama Direcției de Asistență Socială Timişoara

Şedinţă de Consiliu Local Timişoara

Votarea în plenul Consiliului Local Timişoara a noii organigrame a Direcției de Asistență Socială Timişoara a creat noi tensiuni între consilierii PNL şi cei ai USR care spun că organigrama a fost aprobată „cu toată opoziția PNL”.  Replica PNL nu a întârziat: „Alianța USR-PSD de la Timișoara funcționează pe firul scurt”.

 

USR Timiş spune că se are în vedere reformarea Direcției de Asistență Socială Timişoara și introducerea de noi servicii sociale pentru timișoreni în clădirile amenajate pe fonduri europene: un centru de zi pentru adulți cu dizabilități, un centru de asistență integrată a adicțiilor și un complex de servicii sociale în cartierul Kuncz.

Consilierii USR Timişoara îşi acuză însă colegii liberali şi pe consilierul PSD Radu Țoancă de faptul că au folosit toate mijloacele pentru a bloca reorganizarea Direcției de Asistență Socială: „intimidarea directoarei la dezbaterea publică pe marginea proiectului și apoi prezentarea în cadrul ședinței de Consiliu Local a aproape 100 de amendamente! Dl. Țoancă le primise în plic chiar înainte de ședință, de la un grup de persoane din DAS opus oricăror schimbări, și avea pretenția să fie citite, judecate și votate pe loc.”

Consiliul Local Timişoara a respins amendamentele propuse de consilierul Țoancă și susținute de grupul PNL. „În acel moment, văzând că și această metodă de tergiversare nu are succes, aceștia au părăsit sala de plen, cu onorabila excepție a consilierei PNL Daniela Mariș”, transmite USR Timiş.

Faptul că există o rezistență atât de mare, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei, este o dovadă că schimbările făcute în mandatul său sunt reale. „Continuăm să le facem, în ideea că regulile, competența și respectul față de cetățeni vor prima în Primărie și instituțiile din subordinea Consiliului Local Timișoara. Mă bucur că Direcția de Asistență Socială îi va putea ajuta pe copii din Kuncz, adulții cu dizabilități sau pe cei care suferă din pricina unor adicții. Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, mai spune Dominic Fritz.

Replica PNL nu a întârziat: „Alianța USR-PSD de la Timișoara funcționează pe firul scurt”. Consilierii locali PNL Timișoara spun că dezbaterile din Consiliul Local Timișoara privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială au scos la lumină felul în care funcționează alianța USR-PSD la nivel local şi că primarul Dominic Fritz şi-a umilit partenerii de alianță, apelând la ajutorul liderului județean al social-democraților, „care și-a umplut consilierii de ridicol numai din dorința de a nu îl supăra pe Fritz”.

Șefii din Primăria Timișoara au venit, marți (28 martie – n.r.), în plenul Consiliului Local, cu planul de reorganizare a Direcției de Asistență Socială. De fapt, a fost vorba doar de mărirea organigramei și de creșterea cheltuielilor. Consilierii liberali s-au opus acestui proiect în timp ce consilierul Radu Țoancă, de la PSD, a încercat să corecteze proiectul aducând nu mai puțin decât 100 de amendamente în fața consilierilor locali. Potrivit consilierului PSD amendamentele au fost colectate de la dezbaterea publică a acestui proiect. În timp ce discuțiile pe amendamente a început, primarul Dominic Fritz a ieșit din sala de ședințe și a fost văzut vorbind foarte agitat la telefon”, transmite PNL Timiş.

Potrivit liberalilor, din informațiile care au ajuns la membri PNL Timiș, discuția telefonică s-a purtat pe firul scurt între Dominic Fritz și deputatul PSD Alfred Simonis, „cunoscut mai mult datorită învârtelilor imobiliare ale fratelui său decât pentru activitatea politică sau administrativă. Dominic Fritz l-ar fi rugat pe Alfred Simonis să îl ajute încă o dată și să își oprească oamenii din Consiliul Local pentru a nu pune în pericol proiectul care îi va permite lui Fritz să își angajeze 44 de oameni în noua Direcție de Asistență Socială. La câteva minute după ce primarul s-a întors în sală, amendamentele au fost respinse chiar de consilierii PSD, iar consilierul Radu Țoancă a decis să își retragă amendamentele rămase”.

Consilierul locl PNL Adrian Lulciuc spune că s-a format o coaliție toxică pentru Timișoara: „Această coaliție a compromisului funcționează doar pentru a servi interesele unor oameni politici și nu are nicio legătură cu interesul cetățeanului. Și la Consiliul Județean o situație similară ne arată modul în care lucrează această coaliție care a fost la un pas să pună în pericol desfășurarea celui mai important proiect al orașului din ultimii ani și mă refer la Timișoara Capitala Europeană a Culturii”, spune Adrian Lulciuc, liderul de grup PNL din Consilul Local Timișoara.

Acesta mai spune că liberalii nu au vor ceda „șantajului permanent la care suntem supuși și vom continua să luăm decizii doar în interesul cetățeanului și a comunității pe care o reprezentăm. Politica micilor învârteli și șmecheriile ieftine ne sunt străine și nu putem decât să remarcăm cu tristețe cum acestea sunt ridicate la rang de artă de colegii de la USR și de la PSD.”

 

Print Friendly, PDF & Email