Stiri din editia nr. 2295 26 – 28 septembrie 2016


Lucrările ştiinţifice scrise în penitenciar, castană fierbinte la Academia Română

De mai mult de o lună, conducerea Academiei Române, al cărei nume a fost folosit pentru girarea unor lucrări ştiinţifice redactate în penitenciar – trei dintre ele fiind şi tipărite la editura proprie –, se eschivează să răspundă clar la întrebarea: au sau nu aceste lucrări caracter ştiinţific?    Patru lucrări girate în numele Academiei Române Scriam zilele trecute că, la opt luni după izbucnirea în presă a scandalului privind girarea de către zeci de cadre universitare a sute de lucrări zise ştiinţifice, doar două dintre universităţile ale căror nume şi prestigiu au fost astfel afectate au luat atitudine. Restul demonstrând, astfel,…

Citeşte articolul   

Falsa autovictimizare a Gabrielei Firea

După toate indiciile, Gabriela Firea a renunțat la plângerea penală pe care i-a făcut-o, pentru șantaj, fostului președinte Traian Băsescu, pentru a nu ajunge la momentul în care Parchetul General i-ar fi dovedit nu doar lipsa de probe, ci și falsa autovictimizare.   Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, a anunțat azi că și-a retras plângerea penală pe care i-a făcut-o fostului președinte Traian Băsescu, pentru șantaj. Motivându-și acțiunea, la Antena 3, prin faptul că și-ar fi dorit „ un verdict ceva mai aproape de momentul în care s-a produs acea situaţie”. Adică, ne lasă să înțelegem, a renunțat la…

Citeşte articolul   

Povestea de peste 170 de ani a uneia dintre cele mai cunoscute și apreciate fabrici timișorene

Compania Azur Timișoara împlinește 93 de ani în producția de vopsele, devenind astfel unul dintre cele mai longevive branduri naționale și europene, dar și un simbol al prosperității și continuității economice timișorene.   Povestea Azur Timișoara a început acum 172 de ani. Aceasta este strâns legată de numele lui Eugen Farber, una dintre cele mai proeminente personalități ale Timișoarei, tatăl lui John J Farber, cel care este astăzi proprietar și președinte al grupului american ICC Industries din care face parte Azur Timișoara. „Totul începe în anul 1844, anul înființării companiei ca manufactură de lumânări și săpun, sub denumirea Fabricele Unite…

Citeşte articolul   

Interdicţie la titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei pentru securişti şi activişti PCR

Conform unei modificări a fostului regulament de acordare a titlului de cetăţean de onoare al Timişoarei, cadrele fostei Securităţi şi foştii activişti ai Partidului Comunist Român nu vor mai putea primi această distincţie.   Fără foste cadre PCR şi foşti securişti Regulamentul de acordare a titlului de Cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara se schimbă, la propunerea unor consilieri locali care pregătesc un  fel de „lustraţie” în rândul celor care aspiră la dobândirea acestei distincţii. Conform noilor propuneri, nu va mai putea să fie cetăţean de onoare al Timişoarei un fost lucrător al Securităţii din regimul comunist sau colaborator al…

Citeşte articolul   

Terenul de la „Aviaţia Utilitară”, o necunoscută pentru Consiliul Judeţean Timiş

După o dispută întinsă pe ani de zile, cu Primăria Timişoara, pentru terenul deţinut pe Calea Torontalului, la Aviaţia Utilitară, Consiliul Judeţean Timiş s-a gândit abia acum să cumpere servicii de lucrări topografice şi cadastrale pentru a-şi delimita proprietatea.   Mai bine mai târziu decât niciodată Haosul cadastral care încă mai caracterizează patrimoniul funciar al multor instituţii administrative timişene a făcut posibil ca ani de zile Timişul, şi în special Timişoara, să fie un pol al afacerilor imobiliare. Terenuri de zeci de hectare şi clădiri extrem de valoroase încă mai apar prin acte ca având proprietari-fantomă, foste structuri comuniste, gen…

Citeşte articolul   
Page 1 of 2
1 2