Stiri din editia Nr. 2071 14 – 16 iulie 2014


Alba-neagra cu cămătăria

Până la un punct, legea aprobată în urmă cu aproape trei ani prin care acordarea neautorizată de împrumuturi cu dobândă a fost declarată infracţiune a fost luată în băşcălie de clanurile de cămătari ai Timişoarei, care continuau să dea, fără nicio jenă, anunţuri de racolare de clienţi-victime prin aproape toate ziarele locale cu mică publicitate. Dacă e să judecăm după dosarele penale de cămătărie care s-au succedat prin instanţele din Timiş, probabil că nici nu ar fi avut de ce să-şi facă prea multe griji. Abia anul trecut au început să apară un dosar-două pe la tribunal. Una dintre rarele…

Citeşte articolul   

Clinica de Dermatologie – mutată din sediul de pe strada Mărăşeşti

O filă nouă a poveștii controversate născută în jurul deciziei primarului Nicolae Robu de a muta Clinica de Dermatologie din sediul de pe strada Mărășești a fost scrisă vineri. Edilul a anunțat că a decis, de comun acord cu reprezentanții Ambasadei Franței, relocarea Institutului Cultural Francez în imobilul care acum găzduiește Clinica de Dermatologie, începând cu vara anului viitor. Astfel, pentru a-și putea continua activitatea în Timișoara, Centrul Cultural Francez se mută din Vila Kimmel, în care a fost găzduit vreme de mai bine de 20 de ani, în imobilul, construit în 1745, care a găzduit primul Spital Orășenesc Civil…

Citeşte articolul   

ACS Poli Timișoara – fără reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Judeţean în Consiliul Director

Edilul Nicolae Robu și președintele CJT Titu Bojin s-au retras din Consiliul Director al ACS Poli Timișoara, iar bugetul alocat de Primăria Timișoara echipei va fi diminuat cu 3 milioane de lei. Acestea sunt doar o parte din elementele de noutate pe care le-a anunțat, vineri, primarul Nicolae Robu. Edilul a adăugat că Primăria va rămâne în continuare principalul finanțator al echipei, dar că va propune Consiliului Local o alocare inferioară celei acordate pentru evoluția în Liga I.   Primarul Nicolae Robu a anunțat vineri că a decis, de comun acord cu președintele CJT Titu Bojin, să renunțe la pozițiile…

Citeşte articolul   

Faţada clădirii Modex – considerată “o ruşine pentru Timişoara”

"O decizie pentru Timișoara, nu împotriva cuiva", astfel și-a argumentat, vineri, solicitările adresate actualilor proprietari ai clădirii Modex, edilul Nicolae Robu. Acesta s-a declarat exasperat de felul în care arată fațada imobilului și a precizat că proprietarii lui vor fi notificați și li se va solicita să depună la Primărie un desfășurător al intervențiilor pe care intenționează să le efectueze în viitor asupra clădirii, pentru a-i conferi acesteia un aspect îngrijit.   Primarul Nicolae Robu a precizat că actualii proprietari ai clădirii Modex vor fi notificați cu privire la aspectul fațadei imobilului și că riscă, în cazul în care nu…

Citeşte articolul   

Fişe de post secrete la Primăria Timişoara

Din categoria “etaloanelor de transparenţă” de la Primăria Timişoara, clubul timişorean al Asociaţiei ProDemocraţia a făcut recent public un caz şocant prin absurditatea sa: “secretizarea” unor fişe de post ale unor funcţionari publici de la municipalitatea timişoreană.   O situaţie absurdă Clubul Timişoara al Asociaţiei Pro Democraţia a documentat pe parcursul primei jumătăţi a anului 2014 ceea ce reprezentanţii APD numesc “o stare de fapt cu valoare simptomatică pentru atitudinea generală a instituţiei Primăriei Municipiului Timişoara faţă de principiul transparenţei propriei activităţi”: refuzul Primăriei de a oferi copii ale fişelor de post aparţinând funcţiei de purtător de cuvânt şi a…

Citeşte articolul   
Page 1 of 3
1 2 3