Primarul Nicolae Robu cere transparenţă în activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană

Foto: Constantin Duma

În urma întâlnirii cu membrii Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, primarul Nicolae Robu anunţă că, în contextul pandemiei de coronavirus, este luată în discuţie amânarea exercitării titlului de capitală culturală europeană fie pentru 2022, fie pentru 2023 şi cere acţiuni pentru îndreptarea imaginii negative a acestei asociaţii.

 

Asociația (Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 – n.r.) a ajuns la o imagine foarte negativă, la o lipsă de încredere majoră în comunitate. Este obligatoriu să luăm măsuri ferme pentru ca lucrurile să fie corectate”, a atras atenţia, la ședința Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, principalului finanțator al proectului, ordonator de credite și, totodată, președinte de onoare al asociației.

Acesta a cerut ca asociația să fie mai deschisă spre actanții culturali ai orașului, în toată diversitatea lor, şi să-i atragă în proiectele sale culturale, cu respectarea dosarului de candidatură.

Nicolae Robu a subliniat că, dacă și după aplicarea deciziilor de luate în cadrul acestei ședințe a Consiliului Director, lucrurile vor merge tot ca până acum, „atunci vom trece la măsuri radicale, inspirându-ne, dacă vom considera că ni se potrivește și din experiența altor orașe care au trecut prin ce trecem noi”.

La ședința Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 s-a decis că asociația va trebui să-și crească transparența, postând pe site-ul propriu, din proprie inițiativă, dar și la cerere, toate informațiile de interes public, calificate ca atare „chiar într-un sens lărgit în raport cu cel dat de lege”, că va trebui să fie deschisă spre primirea de noi membri, să rezolve urgent problema retribuirii angajaților și colaboratorilor. A fost avizată pozitiv primirea în asociație a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și a lui Enrico Cannata, urmând ca primirea să fie supusă la vot în proxima ședință AGA.

De asemenea, s-a stabilit că este necesară restructurarea radicală, prin modificări ale statutului care să separe clar prerogativele și responsabilitățile Consiliului Director, inclusiv ale președintelui asociaţiei, de prerogativele și responsabilitățile componentei executive, inclusiv ale directorului executiv.

Consiliul Director agreează ideea ca, în contextul pandemiei de coronavirus, să fie amânată exercitarea titlului de capitală culturală europeană fie pentru 2022, fie pentru 2023, „la decizia Comisiei Europene, care are de rezolvat problema celor două capitale culturale 2020 care n-au putut până în prezent să-și implementeze programele culturale din cauza pandemiei”.

La următoarea ședință a Consiliului Director, programată pentru 17 iunie, va avea loc o ședință AGA pentru validarea noului statut aprobat de Consiliul Director.

Print Friendly, PDF & Email