Primarul Nicolae Robu cere Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală implicarea în proiect a personalităților culturale ale orașului

Nicolae Robu, primarul Timişoarei a făcut publice concluziil ep care le-a tras după dezbaterea pe tema proiectului „Timișoara Capitală Culturală a Europei în 2021”, la care edilul a invitat personalităţi culturale ale oraşului.

 

Într-o postare publică făcută pe o reţea de socializare, primarul Timişoarei le-a mulțumit tuturor participanților la dezbaterea pe tema proiectului „Timișoara Capitală Culturală a Europei în 2021”, pentru prezență și contribuția la reușita acțiunii. „Da, în opinia mea, întâlnirea a fost o reușită și îmi doresc ca astfel de întâlniri, pe tematici diverse, să avem cât mai multe în orașul nostru. Am spus, în repetate rânduri: că proiectul «Timișoara Capitală Culturală a Europei în 2021»a fost gândit, este și trebuie să rămână un proiect al comunității. Cu atât mai mult, sunt bucuros că au răspuns invitației mele atâția oameni cu activitate în cultură, bună parte exponențiali pentru cultura timișoreană”, a scris primarul.

Acesta anunţă că, după dezbateri, care au ţinut aproximativ cinci ore, a tras concluzia că se impun câteva măsuri:

  • O mai bună comunicare și deschidere din partea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.
  • Implicarea în proiect a personalităților culturale ale orașului, atât în componenta sa asumată prin dosarul de candidatură și, prin urmare, gestionată de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, cât și în cea complementară, gestionată de Primărie.
  • Crearea, pe lângă Primărie, a unei Comisii de Etică a proiectului, a unui Consiliu Consultativ şi a unui Consiliu de Coordonare Interinstituțională și Monitorizare Locală privind proiectul.
  • Întocmirea semestrială a câte unui raport de activitate /contribuții la proiect a membrilor Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.
  • Definirea de obligații concrete pentru membrii Asociației și deschiderea ei spre noi membri.
  • Focalizarea mai pronunțată, în instanțierea tematicii asumate prin dosarul de candidatură, pe specificitatea zonei și valorificarea mai bună a istoriei locale și a moștenirilor istorice
  • Respectarea normelor de etică și a regulilor consacrate privind incompatibilitățile și conflictul de interese.
  • Iar ca „deziderat de principiu”, asigurarea continuității în conducerea executivă a Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, cu corecțiile de rigoare.

În perioada următoare, voi constitui structurile menționate și voi crea grupuri de comunicare WhatsApp la nivelul fiecăreia în parte, precum și un grup cu toți participanții la reuniunea de ieri care și-au lăsat numărul de telefon. De asemenea, în perioada următoare, voi organiza, pas cu pas, celelalte întâlniri anunțate prin postările mele anterioare pe tema «Timișoara Capitală Culturală a Europei în 2021»”, anunţă Nicolae Robu. Conchizând că „Numai în unitate putem fi puternici! Numai în unitate –unitate în diversitate, desigur!- putem onora statutul de capitală europeană a culturii! Să fim înțelepți! Și să avem succes!”

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu a organizat luni seară, la sediul Primăriei, o întâlnire cu personalitățile culturale ale orașului pe tema „Timișoara – Capitală Culturală a Europei în 2021”.Scopul acestei întâlniri a fost informarea participanților nu doar asupra proiectului ca și conținut și stadiu, ci şi asupra posibilităților lor de implicare, dialogul între ei şi reprezentanţii Asociaţiei Timişoara Capitala Culturală Europeană şi expunerea de sugestii pentru îmbunătăţirea activităţii acesteia.

Pe lângă conducerea asociaţiei şi a Municipalităţii, la dezbatere au participat, printre alţii, jurnalist Brînduşa Armanca, fost director al Institutului Cultural Român de la Budapesta, Vasile Popovici, scriitor, profesor universitar şi fost ambasador şi consul, fost director al Muzeului de Artă, scriitorul şi profesorul universitar Daniel Vighi, preşedinte al asociaţiei Ariergarda, omul de afaceri Ovidiu Şandor, organizatorul bienalei Art Encounters, regizorul Florin Iepan ori directorul Filarmonicii Banatul, Corioan Gârboni. Au fost prezenţi, însă, şi reprezentanţi ai partidelor, de exemplu, Alexandru Cadar, preşedintele USR Timişoara.

Nicolae Robu și-a exprimat, recent, nemulțumirea față de echipa Asociației Timișoara Capitală Culturală  Europeană 2021, condusă de Simona Neumann, căreia i-a reproșat lipsa de comunicare cu oamenii de cultură din oraș.

 

Citeşte şi:

Vasile Popovici: „În proiectul Timişoara Capitală Culturală, doamna Neumann decide şi domnul Neumann controlează”

Marcel Tolcea, către Asociaţia Timişoara Capitală Culturală: „Din afară, se vede ca şi cum aţi pus monopol pe proiect”

Brînduşa Armanca: „Pe ce s-au cheltuit, anul trecut, 2,5 milioane de euro, în proiectul Timişoara Capitală Culturală?”

Organizatorul Art Encounters, Ovidiu Șandor, nemulţumit de lipsa de comunicare dintre Asociaţia Timişoara Capitală Culturală și oamenii de cultură din oraş

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis