Primarul Dominic Fritz, către Alfred Simonis: „Să renunțăm la abordări arogante și să colaborăm cu toții pentru dezvoltarea Timișoarei”

Dominic Fritz. Fot: USR Timiş

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, reacţionează după ce deputatul PSD Alfred Simonis l-a acuzat că lansează „fumigene”, pentru a-şi ascunde „incapacitatea sa de a gestiona orașul” şi pune beţe în roate proiectului de modernizare a căii ferate între Timișoara Est și Ronaț, gestionat de CFR și Ministerul Transporturilor.

 

„Am citit cu surprindere declarațiile belicoase ale dlui deputat PSD, Alfred Simonis, în care îmi reproșa că pun «bețe în roate» proiectului de modernizare a căii ferate din Timișoara. Declarasem ieri la conferință de presă că susțin proiectul, dar că este nevoie de un dialog cu Timișoara pentru a aduce claritate și îmbunătățiri documentației tehnice care se va elabora în următoarele luni. Cum să catalogheze un (social) democrat o invitație la dialog ca «bețe în roate»? Domnul deputat a petrecut prea mult timp la București dacă crede că timișorenii vor accepta ca un proiect care e abia în stadiul de studiu de fezabilitate să fie dezvoltat mai departe fără implicarea și consultarea lor”, declară primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

Edilul menţionează că în apelul său vorbea despre deschiderea unui dialog între CFR, Ministerul Transporturilor, echipa de proiectare și Primăria Timișoara și timișoreni: „Dublarea căii ferate în Timișoara poate să devină un avantaj strategic de noi legături pentru oraș – sau o cortină de fier care desparte orașul în două, dacă e prost planificat și executat.”

În loc să sară în sus cu declarații politice, mai spune Dominic Fritz, PSD „ar fi bine să accepte realitatea administrativă, că un astfel de proiect mamut trebuie dezvoltat cu toți actorii implicați, inclusiv cu Primăria și mai ales cu timișorenii. În loc să fie bosumflat că primarul a îndrăznit să aibă o poziție nuanțată față de proiect, îl invităm pe domnul deputat Simonis să asculte fără aroganță observațiile pertinente din administrația locală și grijile societății civile. Asta dacă nu a uitat că timișorenii l-au trimis la București ca să reprezinte interesele lor, nu să apere orgoliile de partid”.

 

Citiţi şi:

Print Friendly, PDF & Email