În ultimele 24 de ore, în Timiş s-au înregistrat 1478 de noi cazuri de covid, mai puţine decât în ziua precedentă când au fost 1699, în acest interval de timp fiind făcute 5149 de teste, anunţă Prefectura Timiş. Dintre cei nou infectaţi, 189 au sub 18 ani. Rata de infectare în judeţ se apropie de 30 la mia de locuitori.
Cele 1478 de persoane testate pozitiv în ultimele 24 de ore, dintre care 5 sunt cadre medicale, sunt mai mult de jumătate din Timişoara, unde au fost înregistrate 788 de noi cazuri, Lugoj – 73, Giroc – 72, Moşniţa Nouă – 50, Dumbrăviţa – 41, Recaş – 26, Sânnicolau Mare – 23, Sânandrei – 20, Săcălaz – 19, Ghiroda – 18, Remetea Mare – 16, Giarmata şi Jimbolia – câte 12, Gătaia, Sânmihaiu Român şi Satchinez – câte 11, Peciu Nou – 10, Cenad, Ciacova şi Topolovăţu Mare – câte 9, Dudeştii Vechi, Dumbrava, Jebel, Liebling, Deta şi Făget – câte 8, Giulvăz, Buziaş şi Şag – câte 7, Comloşu Mare, Lovrin, Otelec şi Variaş – câte 6, Coşteiu, Gottlob, Pădureni, Pişchia, Sacoşu Turcesc, Sânpetru Mare, Teremia Mare şi Tormac – câte 5, Becicherecu Mic, Foeni, Lenauheim, Mănăştiur, Parţa, Racoviţa, Tomantic şi Traian Vuia – câte 4, Beba Veche, Biled, Bucovăţ, Cenei, Denta, Ghilad, Ghizela, Jamu Mare, Periam, Şandra, Saravale, Victir Vlad Delamarina şi Voiteg – câte 3, Balinţ, Bârna, Chevereşu Mare, Darova, Dudeştii Noi, Găvojdia, Iecea Mare, Giera, Maşloc şi Ştiuca – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Belinţ, Birda, Checea, Criciova, Curtea, Fârdea, Fibiş, Livezile, Margina, Moraviţa, Nădrag, Orţişoara, Uivar şi Vălcani.
În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 450, la Terapie Intensivă fiind internaţi 34 de pacienţi. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 3 decese asociate covid-19, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 1.923.
Conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiş, în judeţ rata de infectare la o mie de locuitori este 29,29.
Ultimele comentarii