Ovidiu Şandor. Foto: HDV Studio

Este pasionat de arta contemporană, pasiune din care s-a născut un proiect care a contribuit, în ultimii ani, la transformarea Timişoarei într-o capitală a artei vizuale: Bienala Art Encounters, pe care o organizează din 2015. Din aceeaşi pasiune a devenit el însuşi colecţionar de artă contemporană şi, totodată, consultant pentru Galeria de artă Tate Modern, din Londra. Are un rol major în aducerea la Timişoara, în Anul Capitalei Europene a Culturii, a două expoziţii: Victor Brauner şi Constantin Brâncuşi, fiind, de altfel, şi iniţiatorul acestor proiecte, încă din anul 2018.

L-am invitat pe Ovidiu Şandor – care este şi comisarul expoziţiei Brâncuși: surse românești și perspective universale, deschisă la Muzeul Naţional de Artă Timişoara din 30 septembrie – la un dialog despre această grandioasă expoziţie, prima din România din ultimii 50 de ani, despre culisele organizării unui eveniment de o asemenea anvergură, dar și despre scena de artă contemporană, vibrantă, cu care Timişoara se poate lăuda de câţiva ani.

„Complexitatea se reflectă în toate pregătirile care au fost făcute”

CV Ovidiu Şandor

Ovidiu Şandor este antreprenor, fondator și CEO al companiei Mulberry Development, cunoscută la nivel naţional în special pentru dezvoltarea proiectelor City Business Centre Timişoara şi The Office Cluj Napoca. În 2016, Ovidiu Şandor a lansat proiectul imobiliar mix ISHO din centrul Timișoarei. În 2019 a fost desemnat câștigătorul competiției EY Entrepreneur Of The Year România 2018.

Colecționar de artă contemporană, dar și doctor în computer science al Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia, a inițiat în 2015 cea mai importantă bienală de artă contemporană din România, Art Encounters.

În 2019 a fost desemnat Comisarul General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia. Anul acesta i-a fost decernat titlul de Cavaler al Ordinului Artelor & Literelor de către Ambasada Franţei în România şi premiul “Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural.

După retrospectiva Victor Brauner, din primăvara acestui an, o a doua expoziţie-fanion a Timişoarei Capitală Europeană a Culturii, în a cărei organizare eşti implicat prin fundaţia Art Encounters, expoziţia Brâncuşi, îşi deschide porţile săptămâna aceasta. Ovidiu, a fost dificilă aducerea acasă a lui Brâncuşi? Ce implică, din punct de vedere al organizării, un eveniment de o asemenea anvergură?

Cu siguranţă, este un demers foarte complex, iar această complexitate se reflectă în toate pregătirile care au fost făcute. Sunt lucrări extrem de speciale şi fragile, iar împrumutul lor este rar aprobat. Aici a fost nevoie de implicarea multor entităţi, în primul rând organizatorii – Fundaţia Art Encounters, Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Institutul Cultural Francez din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş –, de implicarea unui număr important de sponsori care au sprijint financiar şi nu numai acest demers. Cred că suntem peste 50 de oameni implicaţi în organizarea expoziţiei şi doar munca şi expertiza tuturor entităţilor, puse împreună, au făcut posibil acest eveniment.

Ideea organizării acestei expoziţii am lansat-o pe finalul lui 2018. A fost foarte important că am reuşit să o convingem pe Doina Lemny, curatoarea expoziţiei, să se alăture acestui proiect. Apoi a fost o perioadă destul de lungă – apăruse şi pandemia – în care au avut loc discuţii pentru a putea obţine împrumutul lucrărilor, discuţii care au fost complicate de faptul că a trebuit să dovedim pe de o parte că avem o clădire a muzeului care, tehnic, este pregătită pentru aşa ceva. Consiliul Judeţean Timiş şi Muzeul de Artă Timişoara au făcut multe demersuri pentru aducerea muzeului în normativul românesc şi în standardele internaţionale pentru astfel de evenimente, ceea ce e benefic pentru oraş şi pe termen lung.

Au fost mulţi oameni implicaţi în pregătirea din punct de vedere administrativ a expoziţiei, în aducerea în echipă a unor oameni-cheie – cum este Attila Kim, arhitectul care, din nou, a făcut o punere în scenă deosebită, aşa cum a reuşit foarte bine şi la expoziţia Victor Brauner  , a unor firme care să ne ajute pe diverse alte componente. A fost foarte complicat de organizat transportul pentru că a necesitat măsuri foarte atent pregătite, discuţiile au durat luni de zile pentru a clarifica în ce condiţii şi cum va fi transportată fiecare lucrare în parte. A trebuit obţinută o asigurare pentru toate lucrările, în condiţii foarte clar articulate de către deţinătorii lor. Apoi a fost demersul de a concepe o vizitare plăcută a expoziţiei, iar asta începe de la site (https://brancusi-2023.info/ – n.r.), de unde poate fi achiziţionat biletul, cu intervale de timp predefinite, cu număr limitat de vizitatori, pe de o parte pentru a avea, ca public, o vizionare în condiţii cât mai bune, dar şi pentru a ne asigura că lucrările nu sunt afectate de un număr prea mare de vizitatori simultani.

Pe partea de mediere o colaborare frumoasă o avem cu Radio România Cultural împreună cu care a fost pregătit un ghid audio, în română şi engleză, pe care orice vizitator îl poate activa cu telefonul, cu un QR Code, în fiecare sală. Am pregătit şi un catalog, Brâncuși: surse românești și perspective universale, editat de Fundaţia Art Encounters; de fapt mult mai mult decât un catalog, pentru că are şi câteva studii noi privitoare la relaţia lui Brâncuşi cu România.

„Este prima expoziţie din ultimii zeci de ani în care Brâncuşi este aşezat în contextul românesc”

În mari expoziţii din lume, Brâncuşi a fost prezentat ca artist universal. Expoziţia de la Timişoara va pune în lumină legătura cu moștenirea sa românească?

Este prima expoziţie din ultimii zeci de ani în care Brâncuşi este aşezat în contextul românesc. În alte expoziţii, la Tate sau la Guggenheim de pildă, apare că este născut în România, dar acele retrospective nu au detaliat legătura lui cu România. Doina Lemny a ales din arhivele Brâncuşi de la Centrul Pompidou o serie de documente care atestă relaţia lui cu diverse persoane din România sau cu români din alte colţuri ale lumii. Cred că expoziţia reuşeşte să creeze un univers în care sunt spuse foarte multe poveşti despre Brâncuşi şi despre România, despre opera lui, despre el ca om.

Doina a ţinut foarte mult să pună accentul pe aceste legături importante, pe acest bagaj cultural cu care Brâncuşi a plecat la Paris, aşa cum expoziţia arată în acelaşi timp şi transformarea prin care a trecut opera lui odată ajuns la Paris, acolo unde a luat contact cu influenţe din toată lumea, de la arta africană la artă indiană, iar treptat şi-a rafinat lucrările, ducându-le către acel limbaj universal.

În plus, este prima expoziţie Brâncuşi în România din ultimii 50 de ani. Şi cred că vor mai trece nişte zeci de ani până când vom putea din nou să-l aducem în ţară.

Şi cea mai mare din Europa Centrală?

Brâncuşi nu a avut niciodată o expoziţie mare la est de Bruxelles. Ultima a fost în 1970, la Bucureşti, deci nici măcar Germania, Elveţia sau Austria nu au putut găzdui astfel de expoziţii. Nu am încercat să facem cea mai mare retrospectivă Brâncuşi, din cauza limitărilor pe care le-am avut – de la cele de buget la cele de spaţiu –, dar este o expoziţie în care am reuşit să aducem lucrările care spun în mod articulat povestea operei lui Brâncuşi şi evoluţia diverselor teme pe care el le-a explorat. Este o expoziţie foarte condensată din punctul acesta de vedere, iar prezentarea dincolo de sculpturi – ceea ce, sigur, fiecare dintre noi se aşteaptă să vadă într-o expoziţie Brâncuşi – este extrem de bine completată de partea de fotografie, Brâncuşi fiind un avid fotograf mai ales al propriilor lucrări, apoi partea de desene, de documente.

Această expoziţie este o cronologie sau o incursiune în opera brâncuşiană?

Doina nu a aşezat lucrările într-o ordine cronologică, ci mai degrabă pe nişte teme care l-au preocupat pe Brâncuşi, unele teme l-au preocupat zeci de ani şi a lucrat cu diverse altele în paralel. Fiecare încăpere expune una dintre temele cu care a lucrat şi modul în care a evoluat aceasta, de multe ori de la o anumită inspiraţie românească, simplificată sau rafinată apoi, adusă de Brâncuşi la acele lucrări care azi sunt iconice. Ne bucurăm să avem la Timişoara şi un număr de astfel de lucrări iconice pe care, altfel, le vedem doar în publicaţii sau numai dacă ajungem în alte muzee din lume.

Aşadar, vom avea la Timişoara 100 de lucrări – şi sculpturi, şi fotografii, şi documente, selectate de Doina Lemny. Pe ce criterii a fost făcută selecţia lor?

Sunt 100 de lucrări, dintre care 22 de sculpturi, 55 de fotografii şi 11 desene, dar şi filme făcute de Brâncuşi sau filme cu el făcute de unii dintre prietenii lui. Expoziţia este o scufundare în acest univers al lui Brâncuşi. Sunt convins că oricât de multe ştie oricine despre Brâncuşi, va descoperi aici lucruri noi, lucrări care nu au mai fost în nicio expoziţie sau lucrări care nu au părăsit niciodată până acum Centrul Pompidou. Chiar am reuşit câteva împrumuturi excepţionale şi cred că este o expoziţie despre care se va vorbi foarte mult timp şi care nu trebuie ratată.

Selecţia lucrărilor a fost făcută de Doina Lemny ţinând cont de conceptul pe care îl propune şi, sigur, în funcţie de posibilităţile de împrumut – sunt şi lucrări care, din diverse motive, nu pot fi împrumutate sau sunt foarte complicat de împrumutat –, de dimensiunea spaţiului expoziţional, mai ales că sculptura necesită spaţiu în jurul lucrărilor. Plecând de la toate aceste aspecte, curatorul a făcut selecţia. Alături de Doina, noi am făcut toate demersurile pentru a obţine lucrările alese. Ea împreună cu arhitectul Attila Kim au convenit în privinţa aşezării lucrărilor pentru a crea povestea. Fiecare muzeu care a împrumutat lucrări a impus însă o serie de reguli legate de securitate a lucrărilor şi, desigur, scenografia a trebuit să le repecte.

Orice expoziţie este greu de făcut, dar aici fiind vorba despre lucrări extrem de valoroase, şi nu mă refer la bani, ci la faptul că nu pot fi înlocuite, reproduse, atenţia tuturor a fost extrem de mare la fiecare detaliu, de la ambalat şi transport, la despachetat, instalat, iar asta complică lucrurile, ceea ce a dus la costuri foarte ridicate.

În deschiderea conferinţei de deschidere a expoziţiei Brâncuşi, la Muzeul de Artă Timişoara. Foto: Art Encounters

„Ne bucurăm că am reuşit să-l aducem pe Brâncuşi înapoi în România şi, mai mult, la Timişoara”

Te numeri printre cei care au intermediat dialogul dintre autorităţile române şi proprietari sau cei care au în custodie aceste opere ale lui Brâncuşi. Exista riscul ca Pompidou ori Tate ori Guggenheim să refuze să le încredinţeze?

Evident. Când a apărut ideea, în primul rând am convins-o pe Doina ă ni se alăture în acest demers. După aceea, primul lucru a fost să tatonăm diversele muzee şi colecţii particulare ca să vedem cine are în principiu deschiderea să accepte împrumuturi. A contat mult încrederea, a fost un demers de a o construi.

Totuşi, voi, ca organizatori ai Bienalei Art Encounters, aveaţi deja un mare capital de încredere…

Da, avusesem colaborări anterioare cu unele dintre aceste instituţii. În urmă cu doi-trei ani am avut o expoziţie de surrealism românesc organizată împreună cu cei de la Centrul Pompidou şi a fost o colaborare foarte bună. Fiind colecţionar de artă, am avut şi o implicare personală la Tate şi la Pompidou, unde mă cunoşteau şi pe mine, şi proiectele fundaţiei, şi modul serios în care construim programul, inclusiv Bienala. Au trebuit însă să vadă că şi Muzeul de Artă, şi finanţatorul, Consiliul Judeţean Timiş, înţeleg măsurile ce trebuie luate pentru a găzdui o astfel de expoziţie. În discuţiile cu Pompidou a fost importantă şi contribuţia Institutului Cultural Francez şi a Ambasadei Franţei la Bucureşti. Acolo nu s-a pus problema să nu ne împrumute, ci era o discuţie legată de care lucrări pot fi împrumutate. Doina Lemny, raportându-se la conceptul pe care îl avea în minte, ţinea neapărat la unele dintre ele. După ce s-a clarificat care dintre ele pot fi împrumutate, echipele noastre cu oamenii din acele muzee au început să lucreze pe fiecare componentă în parte – transport, asigurare, planuri de amenajare, planificarea instalării –, apoi muzeele şi-au trimis custozii să participe la instalare. Demersul e foarte amplu. Lucrăm la expoziţia aceasta de doi ani şi, foarte intens, de un an.

Până la urmă suntem foarte încântaţi de lucrările care au fost obţinute. Ne bucurăm că am reuşit să-l aducem pe Brâncuşi înapoi în România şi, mai mult, la Timişoara. Sigur că acest an în care Timişoara este Capitală Culturală Europeană a fost şi el un argument important. Ambasada Franţei şi Institutul Cultural Francez văd aceste împrumuturi de la Pompidou şi ca o formă de contribuţie a Franţei la programul Capitală Culturală. Iar cei de la Tate au fost foarte încântaţi  să ne împrumute trei din cele patru opere pe care le au, spunând că e pentru prima dată când împrumută lucrări în România. Cumva s-au aliniat nişte astre.

Se prefigurează, deci, a fi un succes pe linie?

Suntem curioşi ce va spune lumea când va vedea expoziţia. Deocamdată vedem că avem câteva mii de rezervări pe site persoane şi din ţară, şi din străinătate, care şi-au cumpărat bilete. Avem şi multe semnale că lumea vine special pentru expoziţie la Timişoara, în aceste patru luni. Sunt şi multe grupe de elevi înscrise pentru vizite – aproape 2000 de elevi planificaţi deja. Deci credem că va fi o expoziţie de succes, aşa că recomandarea noastră este ca lumea să-şi cumpere din timp biletul, să-şi rezerve vizita, să nu lase pe ultimele săptămâni, deoarece locurile sunt limitate.

„Victor Brauner este acum un artist cunoscut în România faţă de situaţia anterioară expoziţiei”

Un succes a fost şi cealaltă expoziţie-eveniment a Timişoarei Capitală Europeană a Culturii, retrospectiva Victor Brauner, în care, de asemenea, ai fost organizator.

Ideea a venit de la Tilla Rudel, de la Institutul Francez din Timişoara, dar, da, aceeaşi echipă şi aceleaşi entităţi am fost implicaţi şi în organizarea acelei expoziţii. Aceasta a fost şi un foarte bune exerciţiu. Cred că, dacă nu treceam prin pregătirea expoziţiei Victor Brauner, ne-ar fi fost foarte greu să facem expoziţia Brâncuşi. Am învăţat multe din acel demers, am învăţat să lucrăm împreună, am învăţat cum să trecem peste o serie de probleme legate de organizarea unei astfel de expoziţii.

Victor Brauner a fost însă, ca percepţie publică, un pic altfel, pentru că destul de puţină lume ştia de el sau, dacă unii ştiau despre el, nu ştiau foarte multe despre opera lui, astfel că acea expoziţie a fost o descoperire a unui foarte important artist născut în România, mult prea puţin cunoscut. Expoziţia a avut un ecou foarte bun. Cred că acum putem spune că Victor Brauner este un artist cunoscut în România faţă de situaţia anterioară expoziţiei când poate era cunoscut de un cerc relativ restrâns de oameni interesaţi de arta vizuală. Pe Brâncuşi îl ştim cu toţii, dar asta nu înseamnă că şi ştim totul despre el. De altfel, despre Brâncuşi sunt mereu lucruri de descoperit, de învăţat. Sunt convins că cine va veni şi va vedea expoziţia va găsi multe informaţii inedite.

Laureat la Gala Premiilor Radio România Cultural, 2023. Foto: Alexandru Dolea

 „Timişoara se poate lăuda cu cea mai vibrantă scenă de artă contemporană, non-comercială din România”

Ovidiu, eşti, de aproape zece ani, organizatorul Bienalei Art Encounters, un proiect născut din pasiunea ta pentru arta contemporană. În 2015, când aţi organizat prima ediţie – spuneai –, Timişoara avea de recuperat vizibilitate. Cum simţi pulsul acum, în anul Capitalei Europene a Culturii?

Şi înainte de 2023, începând cu 2015, zona de artă contemporană şi de artă vizuală în general s-a dezvoltat surprinzător în Timişoara şi îmi place să cred că şi Bienala a fost un factor care a catalizat o serie de energii care existau în stadiu latent în oraş şi pe care le-a activat. Timişoara se poate lăuda între timp cu cea mai vibrantă scenă de artă contemporană, non-comercială; avem aici muzee care au expoziţii de artă contemporană – Muzeul de Artă, dar şi Muzeul Banatului –, avem trei fundaţii private care au programe de artă contemporană, avem mai mult de zece spaţii independente care organizează expoziţii, avem o galerie a Direcţiei de Cultură Timiş care are un program de artă contemporană. Să ştii că alte oraşe din România nu se pot lăuda cu atât de multe inţiative. Bucureştiul are, în mod sigur, mult mai multe galerii comerciale faţă de Timişoara şi case de licitaţie, dar din punct de vedere al acestor programe dezvoltate de entităţi non-comerciale, Timişoara a devenit în aceşti ultimi ani o capitală a artei vizuale.

2023 este, desigur, un an foarte important pentru Timişoara; în sfârşit, lumina reflectoarelor este asupra oraşului, cum poate merita şi în trecut, dar nu s-a întâmplat sau nu am reuşit noi să îl facem suficient de atractiv. Cred că acum lucrurile se schimbă. Văd pe stradă mult mai mulţi turişti, vedem în expoziţiile pe care le facem mult mai mulţi vizitatori şi din oraş, şi din afară. Lumea care vine aici este încântată de oraşul pe care îl găseşte, de diversitatea de evenimente culturale care au loc şi va fi important să încercăm să continuăm în felul acest, şi după 2023. Chiar cred că acest an va schimba un pic imaginea oraşului.

Tu, voi, sunt convinsă, veţi continua organizarea Bienalei Art Encounters, vă apropiaţi de ediţia a şasea…

Sigur.

Vezi vreun proiect din Anul Capitalei Europene a Culturii care să poată fi continuat şi după 2023?

Sunt convins că fiecare dintre organizatorii de evenimente din Timişoara – acum că ne apropiem de finalul anului 2023 – îşi fac planurile pentru anii care urmează şi că o serie de alte evenimente, unele deja de tradiţie în oraş, vor continua, chiar dacă, poate, în formate noi, în modalităţi diferite, aşa cum cred că şi anumite proiecte născute special pentru acest an vor fi continuate. S-a strâns multă experienţă, sunt mult mai mulţi oameni activi în zona culturală, cred că şi autoritrăţile publice au înţeles importanţa investiţiei în cultură pentru a dezvolta oraşul, pentru a creşte atractivitatea lui pentru turişti. În plus, anul acesta, mult mai multe firme în comparaţie cu anii trecuţi au sprijinit proiectele culturale. Sper şi cred că multe dintre ele vor continua să o facă şi în anii următori. Nu se va repeta ceea ce este în anul 2023, cu bugete generoase, disponibile pentru toată lumea, cu proiecte foarte ambiţioase la toţi organizatorii de evenimente, dar cred că şi cu nişte resurse mai reduse multe dintre proiecte vor putea fi continuate.

Interviu publicat și în Puterea a Cincea.