La scurt timp după înfrângerea candidatului PSD,Victor Ponta, la prezidenţiale, în decurs de doar două zile, Parlamentul a votat ceea s-a ferit să voteze de săptămâni, în unele cazuri, de luni de zile, în altele.

După ce, de luni şi luni de zile, parlamentarii Opoziţiei au solicitat de aproape 20 de ori în Comisia Juridică respingerea proiectului Legii amnistiei şi graţierii – iată că, marţi, 18 noiembrie, Camera Deputaţilor a respins, cu o majoritate covârşitoare, de 293 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi o abţinere, proiectul legii amnistiei şi graţierii. Un proiect de lege cu o istorie interesantă. Iniţiat în octombrie 2012 – având ca beneficiari ai amnistiei pe cei cu pedepse de până la patru ani, iar ai graţierii, pe cei cu condamnări de maximum şase ani –, un an mai târziu, în decembrie 2013, făcea şi obiectul mega-scandalului din “marţea neagră”. Asta, după ce parlamentarii încercaseră să-l modifice, majorând cuantumul pedepsei beneficiarilor amnistiei de la patru la şapte ani închisoare şi extinzând graţierea la toţi cei care au împlinit 60 de ani. Scandalul ce pusese în alertă şi Cancelariile occidentale a făcut, însă, ca legea să fie nu respinsă, ci doar lăsată în stand-by în Parlament, câteva luni. În aşteptarea domolirii flamei revoltei publice şi a valului de îngrijorare iscate.

După ce, săptămâni întregi, au evitat, sub diferite pretexte, să aprobe arestarea deputaţilor Ioan Adam – PSD, Ion Diniţă – PC şi Mircea Roşca – PNL, iată că, în decurs de câteva zieci de minute, tot marţi, au rezolvat şi problema aceasta. Cu o majoritate covârşitoare „pentru”.

După ce, tot săptămâni de-a rândul, au refuzat, sub diferite pretexte, să aprobe începerea urmăririi penală faţă de senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, iată că, miercuri, 19 noiembrie, au încuviinţat-o. În câteva minute. Votul a trecut cam la milimetru, însă, pentru că nu s-a mai vorbit despre o majoritate covârşitoare „pentru”.

Totuşi, de ce au oamenii aceştia, brusc, alt comportament faţă de cel pe care l-au etalat, sfidător, până în ziua alegerilor? Privind retrospectiv, nu pot cred într-o corijare a lor, într-o schimbare a lor pe fond, mai ales produsă peste noapte. De altfel, mi-e greu să cred că o schimbare radicală în comportamentul lor s-ar mai putea produce, chiar şi după ipotetice îndelungi introspecţii şi îndelungi mustrări de conştiinţă. Pentru că din 2012, de când USL preluase puterea, am asistat din partea lor la un şir de acţiuni premeditate ce au avut ca scop major fuga de Justiţie, încălecarea acesteia şi protejarea marilor corupţi de partid. Au făcut şi modificat legi pentru a proteja sau salva interese de grup. Au ignorat Constituţia, abuzând de imunitate în cazuri penale, pentru care legea fundamentală nu prevede imunitatea. Au călcat în picioare echilibrul puterilor în stat, erijându-se în procurori care decideau când şi pentru cine putea fi începută urmărirea penală. Ori în judecători, decizând când se impune aplicarea unui mandat de arestare şi când nu. Acţiuni ce trădează, am mai spus-o, metehne de grup infracţional organizat. Sunt aspecte care confirmă mizeria morală pe care mulţi parlamentari au dus-o în Parlamentul României, unde şi-au dorit să ajungă sau au fost trimişi nu pentru a reprezenta interesele poporului, ci pentru a face jocuri ale unui grup de interese din partid. De altfel, prin încercările constante de a se ascunde de lege prin lege, onor majoritatea parlamentară a “încununat” Legislativul cu titlul ruşinos de “Persoana anului 2013” la Categoria Crimă Organizată şi Corupţie, distincţie acordată de Organized Crime and Corruption Reporting Project pentru faptul că “Parlamentul român a ridicat corupţia la un nou nivel în Europa, legalizând-o”. Deci, de ce au oamenii aceştia, brusc, alt comportament faţă de cel pe care l-au etalat, sfidător, până în ziua alegerilor?

Ar putea fi un indiciu că PSD e în prag de implozie. Privind iarăşi în urmă, îmi amintesc cum se vota în bloc pentru legile cu miză, cum, înainte de alegeri, când presiunea publică începuse se crească şi se cerea votul în cauze sensibile – de genul încuviinţării urmăririi penale ori a arestării unor parlamentari ai majorităţii –, se chiulea în bloc de la şedinţe. Păreau, deci, acţiuni coordonate de la vârf, de unde se trasa o linie, de la care reprezentanţii partidului nu aveau voie să se abată. Şi acţionau disciplinat. Acum, după pierderea alegerilor de către Victor Ponta, în plină perioadă a reproşurilor aduse public, în plină, contondentă şi fără perdea luptă intrapartinică, iată că nu mai avem unitatea aceea.

Ar putea fi, însă, şi un indiciu că, după rezultatul de la prezidenţiale – când au fost puşi faţă în faţă cu un uriaş val de antipatie publică –, se tem acum că acesta le poate periclita însăşi rămânerea la guvernare. Unii vor să rămână acolo pentru că sunt conectaţi, direct sau prin interpuşi, la conducta banului public. Alţii, privind spre 2016, un alt an cu miză electorală, care nu este foarte departe. Şi în perspectiva căruia relaţia cu baronii şi baroneţii de partid, dependenţi de banii de la centru, trebuie întreţinută, protejată.