„King”, „Kingmaker” sau „Nimeni”?

Melania-CInceaVictor Ponta va trebui să aleagă între visatul rol de „king” şi mai puţin doritul rol de „kingmaker”. O alegere greşită i-ar putea încredinţa rolul lui „Nimeni”.

 

În 2012, după ce au demolat Guvernul Ungureanu şi au pus la cale lovitura de stat, Crin Antonescu era prezentat ca prezidenţiabil USL, în 2014. După instalarea la guvernare, în ianuarie 2013, Victor Ponta lua deja decizii ce indicau că nu dl Antonescu va fi cel susţinut de PSD, pentru prezidenţiale. Şicanele la adresa PNL au culminat, un an mai târziu, cu forţarea ruperii USL şi determinarea ieşirii de la guvernare a liberalilor, exact în an cu dublă miză electorală. Calculul politic viza, e clar, pierderea de voturi de către PNL şi transferarea lor spre PSD.

După scindarea USL, dl Ponta a realizat, se pare, că sondajele nu sunt pe măsura calculelor şi nu converg spre o intrare fără emoţii în cursa pentru prezidenţiale. Astfel, în martie, declara că nu e decis să candideze pentru preşedinţie, dar  asigura că numele candidatului PSD va fi anunţat după 25 mai. Semnale că intrarea personală în cursă nu e cea mai bună variantă veneau şi din partid. „Victor Ponta trebuie să decidă dacă vrea să fie un rege sau un creator de rege, «king» sau «kingmaker», iar având în vedere vârsta şi poziţiile pe care le are, a doua poziţie e mai favorabilă”, spunea Ioan Mircea Paşcu. În aprilie, în preziua şedinţei de campanie a partidului, dl Ponta invoca o posibilă retragere din politică, după prezidenţiale. Putea fi un semnal transmis baronilor săi puşcăriabili cum că ul­tima carte – Legea amnistiei şi graţierii – e în mâneca sa, iar o eventuală indisciplină a lor faţă de el, răsfrântă la vot, i-ar putea cos­ta ani de libertate. Putea fi şi încercarea de a-şi deschide o portiţă pe care, constrâns, va părăsi liga mare a po­liticii, mimând, însă, opţiunea personală.

Poziţionarea pe teren nu foarte stabil l-a determinat să recurgă la unele tertipuri, de la încercarea de a lua voturi de la PNL, la cea de demobilizare a acestuia. Întâi a lansat un semnal pentru refacerea USL. Cum era convins că şansele sunt infime cât la cârmă era Crin Antonescu – cu un discurs şi o atitudine radical schimbate – a determinat împingerea în scenă a lui Călin Popescu Tăriceanu. Sperând, probabil, că, aşa, va activa grupurile de nemulţumiţi şi, posibil trădători. A existat şi o strategie ce a mizat pe „furtul” de voturi de la PNL, prin aruncarea în joc a ex-liberalului Mircea Diaconu. Calculele nu au vizat ca acesta să înghită voturi de la social-democraţi, în ciuda faptului că a fost numit „experiment strategic al PSD” – ce partid şi-ar fi permis luxul de a pierde voturi, în condiţiile în care procentul de la europarlamentare reflectă în mare măsură rezultatul la prezidenţiale? În paralel a fost folosit, fără drept, sloganul „ULS trăieşte”, tot în ideea unui plus de voturi, venit de la electoratul nostalgic după USL. Strategia viza un scor cât mai scăzut înregistrat de liberali şi, prin urmare, o demobilizare a acestora şi o aliniere, fără pretenţii, în spatele PSD.

Rezultatele scrutinului nu au dat motiv de bucurie reală la vârful PSD. Deşi alianţa PSD-UNPR-PC a avut cel mai mare procent din ţară, 37 la sută, acesta nu-i conferă neapărat perspectiva câştigării prezidenţialelor. Dacă scorul ar fi fost de cel puţin 40 la sută, cum prognozau exit-poll-urile, PSD putea fi receptat ca învingător adevărat ‚ ceea ce ducea, în perioada următoare, la o creştere suplimentară în sondaje – acesta ar fi fost un moment propice de anunţare a candidaturii. Cum nu a fost să fie, în ziua imediat următoare votului, dl Ponta a mai lansat o invitaţie PNL pentru a reface USL. În paralel, responsabilii cu retorica de partid – care clamau „victoria zdrobitoare a alianţei PSD -UNPR-PC” – aveau grijă să demobilizeze PNL. Deoarece cu cât e indusă mai bine ideea că un partid e slab, cu atât scade aderenţa acestuia la public şi, astfel, e mai uşor de adus pe linia dorită. Nu a ţinut nici strategia aceasta. La două zile după alegeri, PNL anunţa fuziunea cu PDL.

Acestei probleme pe care dl Ponta o are acasă i s-a suprapus o alta: situaţia din Parlamentul European, unde Socialiştii nu numai că au obţinut majoritatea, dar, în faţa pericolului reprezentat de escaladarea extremismului, au fost nevoiţi să se solidarizeze cu Popularii. Ceea ce, în perspectiva bătăliei electorale pentru prezidenţiale, îl va încurca în strategia de comunicare pe dl Ponta – e previzibil că nu va mai putea ataca constant şi vehement vârfuri ale dreptei, membri ai PPE.

Astfel, la trei zile după alegeri, planurile erau, oficial, schimbate: candidatul va fi anunţat în septembrie şi, va mai fi Victor Ponta doar „dacă trebuie”. Pentru că, dacă va pierde alegerile, va pierde şi partidul, adică, tot – trecând de la visatul rol de „king”, la mai puţin doritul „kingmaker”, iar apoi, la „Nimeni”.

Totuşi, rămâne de văzut ce se va întâmpla până în septembrie. Dacă nu cumva degringolada de pe dreapta îl va aduce în postura la care, acum, nu mai poate spera.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS