O „săptămâna de inițiere” la Universitatea de Vest din Timişoara

Anul universitar începe, la Universitatea de Vest din Timişoara, cu „Săptămâna de inițiere”, un program de activități culturale, sociale, de cunoaștere și explorare, dedicat în principal studenților din anul I, dar și celor interesați să descopere universitatea.

 

Universitatea de Vest din Timişoara anunţă că a pregătit, pentru perioada 19 – 24 septembrie, activități de socializare, de cunoaștere a Universității, de explorare a orașului și de prezentare a programelor de studiu. În plus, noii studenți vor avea parte și de conferințe, ateliere de lucru, activități sociale, teambuilding-uri, concerte, petreceri, tururi culturale și competiții sportive.

Studenții de anul I vor beneficia și în acest an de un program de mentorat asigurat de către colegii lor mai mari. Astfel, aceștia vor primi consiliere și îndrumare, pentru a se adapta mai ușor la schimbările pe care le presupune trecerea de la liceu la facultate.

„Știm cât de dificilă poate fi trecerea de la viața de liceu la cea de student. În condițiile în care ne dorim ca studenți noștri să ne perceapă ca pe o mare familie, am considerat că este doar normal să le oferim un parcurs cât mai lin între cele două etape ale vieții, să le dăm posibilitatea a ne cunoaște cât mai bine. Nu degeaba tot spunem că, aici, la UVT, le oferim studenților mai mult decât un bagaj de competențe profesionale. Le oferim și un mediu propice dezvoltării lor ca persoane, le oferim toate condițiile ca ei să devină cea mai bună variantă a lor”, spune rectorul UVT, profesorul Marilen Pirtea.

Deschiderea oficială a anului universitar va avea loc în 24 septembrie, de la ora 10, în Aula Magna a UVT.

Print Friendly, PDF & Email