Muzeul de Artă Timișoara, finalist la Gala „Art Museum Awards 2024”

Foto: MUzeul Naţional de Artă Timişoara

Muzeul Național de Artă Timișoara este primul muzeu de artă din România finalist în competiția internațională a muzeelor de artă europene „Art Museum Awards 2024”. Această gală este organizată de European Museum Academy în colaborare cu The A. G. Leventis Foundation și The Leventis Municipal Museum of Nicosia, Cipru.

 

Delegația Muzeului Național de Artă Timișoara a participat la conferința European Museum Awards (Museums EMA Annual Conference & Award Ceremony. Challenge of Change) ce s-a desfășurat în perioada 3-5 octombrie, la Nicosia – Cipru. Contribuția Muzeului Național de Artă Timișoara s-a remarcat prin programe culturale semnificative dedicate comunității și proiecte inovatoare concentrate sub umbrela Baroque Reloaded, colecții și expoziții relevante într-un cadru geografic european multicultural.

Această nominalizare confirmă poziția Muzeului Național de Artă Timișoara printre cele mai importante instituții muzeale din Europa și evidențiază excelența sa în domeniul artei și strategiilor de management privind patrimoniul cultural promovat în comunitate.

Renumită ca reper internațional în evaluarea și recunoașterea meritelor deosebite în sectorul muzeal, European Museum Academy a clasat Muzeul Național de Artă Timișoara în categoria de top a muzeelor din Europa, alături de instituții de prestigiu precum Stedelijk Museum din Amsterdam (Olanda), Sainsbury Centre for the Visual Arts din Norwich (UK), Hugh Lane Gallery din Dublin (Irlanda), Stedelijk Museum din Schiedam (Olanda), Koninklijk Museum voor Schone Kunsten din Antwerp (Belgia) și Nicosia Municipal Art Center (Cipru).

Delegaşia Muzeului Artă Timişoar, la conferinţa European Museum Awards. Sursă foto: MNArT

Această distincție a venit ca urmare a unei aplicații riguros pregătite de echipa MNArT, urmată de o vizită a unui evaluator desemnat de European Museum Academy la Timișoara. Vizita a avut scopul de a confirma și documenta calitatea și excelența muzeului în prezentarea, contextualizarea și interpretarea artei și a moștenirii sale culturale. Muzeul de Artă Timișoara a impresionat prin abordarea sa inovatoare, care combină tradiția cu tehnici noi de expunere, laboratoare vizitabile și metode creative de interacțiune cu publicul, alăturându-se altor muzee iconice ce oferă exemple viabile de integrare a patrimoniului într-un dialog contemporan, creând astfel experiențe culturale valoroase pentru public.

Premiile European Museum Academy sunt recunoscute ca un simbol al excelenței în sectorul muzeal european, celebrând inovația, creativitatea și impactul cultural al instituțiilor participante. Prin statutul de finalist la Gala EMA 2024, MNArT își consolidează statutul de lider cultural regional și european, demonstrând o dată în plus rolul vital pe care muzeele îl asumă în promovarea și conservarea patrimoniului cultural.

„Statutul de finaliști la categoria Art Museum Awards reprezintă o recunoaștere importantă a eforturilor depuse de echipa MNArT pentru a oferi publicului o experiență muzeală de înaltă calitate. Suntem onorați să ne aflăm alături de muzee de talie internațională și să contribuim la promovarea moștenirii culturale printr-o abordare modernă și inspirațională”, declară managerul MNArT, Filip Petcu, prezent la eveniment.

 

 

 

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email