Un prim pas în cadrul proiectului care vizează adoptarea simbolică a copiilor din orfelinate, nevoiți să crească fără afecțiunea propriilor părinți, a fost făcut. Inițiatoarea proiectului anunță că așteaptă sprijin din partea tuturor celor care doresc să se implice, oferindu-le copiilor sprijin financiar, dar și afecțiunea de care aceștia au nevoie.
Mame pentru copiii fără familie
Consilierul județean PNL (fost PDL), medicul Georgeta Rus, a făcut, la începutul acestei săptămâni, o primă vizită în unul dintre orfelinatele în care a asumat să își deruleze proiectul vizând adoptarea simbolică a copiilor al căror destin a fost greu încercat de soartă. „Am vizitat, așa cum am promis, primul orfelinat adoptat, primul grup de copii fără mamă, cărora vreau să le fac daruri de Sărbătorile de Paște: copiii de la Casa «Frații lui Onisim». Am vrut să văd personal cum trăiesc, cum se joacă, cum pregătesc temele pentru școală, cum dorm, cum mănâncă, ce nevoi au. Și am aflat că au multe nevoi, că se fac eforturi incredibile pentru hrana lor zilnică, că oameni de suflet muncesc ca micuții să nu simtă lipsa familiei, că sunt copii cuminți, sensibili, buni…”, a consemnat Georgeta Rus pe contul său de Facebook.
Aceasta anunţă că va întocmi, alături de toți cei animați de dorința de a le oferi sprijin și afecțiune copiilor privați de dragostea propriilor părinți, liste cu lucrurile care le sunt necesare acestora, astfel încât cei mici să le poată primi în dar, de Paște. Totodată, Georgeta Rus adresează un apel tuturor persoanelor care doresc să se implice, să o contacteze, pentru a putea decide împreună, în beneficiul copiilor.
Georgeta Rus mai precizează că, în urma vizitei la acest orfelinat, a aflat că mai există și alte persoane care, din dorința de a le oferi ajutor copiilor privați de afecțiunea părintească, se implică în mod constant, împreună cu familiile lor, în creșterea micuților: „Am mai aflat că ei au două mame! Andrea Iancu și Daniela Bălan, care, împreună cu soții lor și alături de copiii lor naturali, cresc încă 24 de copii fără familie”.
„Nu aveți puterea de a schimba destinul nimănui, dar aveți puterea de a-i face fericiți”
Într-un mesaj transmis consilierului județean PNL Georgeta Rus, ca răspuns la o solicitare a acesteia de a-i fi oferite sfaturi și sprijin pentru a putea veni cât mai bine în întâmpinarea nevoilor copiilor, o persoană care mărturisește despre sine că a crescut la o casă de copii îi transmite că decizia în sine de a se implica și disponibilitatea de a le oferi copiilor lucrurile de care aceștia au nevoie pentru a avea o copilărie cât mai asemănătoare cu cea a copiilor crescuți în familii reprezintă adevăratul dar care le poate fi oferit copiilor ce sunt nevoiți să crească în orfelinate și casele de copii. „Nu aveți puterea de a schimba destinul nimănui, dar aveți puterea de a-i face fericiți… Ei se bucură de orice dar primit, de fiecare bucățică de ciocolată, de o haină nouă, de o jucărie, de orice care îi poate face fericiți… Vă spun toate acestea din proprie experiență, din ce am trăit…am crescut și eu la o casă de copii și știu ce înseamnă să nu ai”. Şi mai spune că trebuie avute în vedere, de către persoanele care doresc să se implice, sensibilitățile tuturor copiilor: „Eu știu ce înseamnă să rămâi în orfelinat și să vezi cum alții pleacă… (…) De aceea, este preferabil ori pleacă toți, ori niciunul. Și se pot oferi daruri și jucării, ei sunt cu toții o familie”.
Disponibilitate de a dărui şi putere de a face bine
Reprezentantele Organizaţiei Femeilor Liberale Timiş au anunțat, la începutul lunii martie că, la inițiativa consilierului județean Georgeta Rus, intenționează să își asume responsabilitatea de a îngriji mai mulţi copii din centrele de plasament, oferindu-le acestora afecţiune şi suport financiar. Astfel, membrele OFL Timiş au decis să se implice într-un proiect care vizează adoptarea, simbolică, a câte unui grup de copii din instituţiile de ocrotire socială, din căminele de copii sau din orfelinate.
„Vom «adopta» simbolic câte un grup de copii cu care destinul a fost mai puţin darnic…Grup de copii fie din orfelinate, cămine de copii, copii din judeţ care nu au mamă”, anunţa, atunci, medicul Georgeta Rus.
Adăugând că, astfel, îşi asumă încercarea dificilă de a suplini, cu afecţiune, dar şi cu resurse financiare, absenţa mamei din viaţa fiecărui astfel de copil în parte: „Le vom cumpăra haine, jucării, rechizite, medicamente, îi vom duce la McDonald's, în tabere, adică acele lucruri pe care o mamă le face pentru copiii ei. Stă în puterea noastră de femei puternice, dar şi sensibile, să facem asta.”
Potrivit informaţiilor furnizate de Georgeta Rus, ideea proiectului, care a fost lansat de 8 martie, a fost receptată cu interes de către reprezentantele OFL Timiş, care au decis să se alăture inițiativei consilierului judeţean PNL. „Vă mulţumesc, doamnelor, sunteţi minunate, v-aţi alăturat incredibil de rapid şi elegant în proiectul meu. Mulţumesc domnilor care ne sprijină, mulţumesc lui Dumnezeu că ne dă puterea să facem bine”, mai preciza Georgeta Rus.
În plus, a anunțat iniţiatoarea proiectului, toate persoanele care doresc să susţină cu fonduri această iniţiativă se pot prezenta cu donaţii la sediul PNL Timişoara, pe strada Mărăşeşti, nr. 9. Persoana care se va ocupa de chestiunile organizatorice şi care va întocmi lista cu donatorii şi cu donaţiile efectuate este Alexandra Tătar. Aceasta va întocmi o listă care va fi făcută publică de Paşte, atunci când copiii în beneficiul cărora se derulează proiectul vor participa la un eveniment în cadrul căruia le vor fi înmânate cadouri şi le va fi oferit prilejul de a se bucura de timpul petrecut în compania unor persoane dornice să le ofere atenţie şi afecţiune.
Primul acord solicitat de către reprezentantele OFL Timiş în vederea adoptării a fost adresat reprezentanţilor Centrului de Copii „Fraţii lui Onisim”, din Timişoara.
Ultimele comentarii