Primăria Timişoara va organiza joi, 16 iunie, de la ora 17, dezbaterea publică pe marginea Proiectului de hotărâre privind majorarea impozitului pe clădirile neîngrijite din oraş.
Dezbaterea Proiectului de hotărâre privind aprobarea modificării și completării Procedurii cadru privind majorarea impozitului pe clădirile neîngrijite/degradate din intravilanul municipiului Timișoara, precum și aprobarea formei revizuite a acesteia se va desfășura în Sala de consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara și prin platforma online Zoom.
Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic, la adresa de mai camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 15 iunie, ora 12.
Persoanele care doresc să participe online la dezbatere îşi vor anunța intenţia de participare până cel târziu în data de 15 iunie, ora 12, și, totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție la adresa de e-mail menţionată anterior, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online.
Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de trei minute pentru fiecare participant.
Proiectul poate fi consultat accesând acest link.
Ultimele comentarii