Transformările implicate de globalizare, adevărate provocări

James Canton, unul dintre marii futurologi ai lumii, aprecia în cartea sa Provocările viitorului. Principalele tendinţe care vor reconfigura lumea în următorii 5, 10, 20 de ani, că deşi globalizarea este un termen des folosit în prezent, totuşi, rămâne un subiect confuz pentru mulţi, chiar şi pentru unii experţi.

Dex-ul precizează că globalizarea este un fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob, prin mijloace specifice, de fapt un proces sau un set de procese teritoriale de structurare şi stratificare globală a relaţiilor şi tranzacţiilor sociale, generate de fluxuri şi reţele transcontinentale sau interregionale de activitate, interacţiune şi exercitare a puterii. Globalizarea este etapa următoare a dezvoltării sociale, politice, economice şi culturale a omenirii, a economiei mondiale.

Aşadar, transformările reprezintă adevărate provocări în domeniu şi pe plan teoretic, ştiinţific, dar mai ales în practică.

Autori renumiţi precum Alvin Toffler, James Canton, Zbigniew Brzezinski, Fukuyama, Kissinger, Aleksandr Dughin, Ştefan Ciochinaru au tratat acest complex fenomen şi mai ales consecinţele politice, ideologice, sociale şi economice ale acestuia la nivel mondial, dar şi unele pericole grave pe care le implică la adresa securităţii mondiale, printre acestea numărându-se terorismul şi crima organizată.

Cuvântul „globalizare” a devenit tot mai des pronunţat după anul 1990, fiind o idee susţinută îndeosebi de statele bogate. Pe lângă latura economică, înseamnă şi o nouă filozofie de organizare culturală, existenţială, însă toate aceste transformări, unele radicale, benefice, vor naşte implacabil şi multă insecuritate, de care va profita terorismul, cu tot cortegiul său de factori negativi – trafic de persoane, droguri, arme, imigraţie legală şi ilegală, inclusiv pericolul procurării de arme nucleare, bacteriologice ori biologice, cu o mare putere de distrugere.

Globalizarea ar putea implica, după cum afirmă şi James Canton, legarea economiilor lumii într-o reţea efervescentă, prosperă şi interconectată, creşterea schimburilor comerciale globale, îmbunătăţirea calităţii vieţii colective şi individuale. Totodată, ar putea contribui la apropierea între naţiuni, culturi, la atragerea moderaţilor lumii care nu se implică în transformarea acesteia. Ar putea deveni un factor catalizator pentru drepturile universale ale omului, ar putea fi o forţă centrală în sprijinirea reformelor democratice, în promovarea programului social şi ar putea contribui şi la reducerea terorismului global. În egală măsură, însă, ar putea fi un excelent sprijin în racolarea viitorilor terorişti în deturnarea adevărului scop al acestei mari reforme universale.

Oricum, globalizarea s-ar putea să reprezinte cea mai mare provocare a civilizaţiei moderne, iar dacă va fi percepută doar ca o creaţie elitistă a Occidentului, menită să ofere doar marilor corporaţii accesul la o piaţă liberă, fără să se acorde atenţie reducerii sărăciei care se agravează pe zi ce trece, adevărata promisiune a relaţiei economice va fi compromisă.

„Viitorul globalizării va fi ori pozitiv, plin de speranţă şi paşnic, ori va exista în state izolate, ca nişte fortăreţe, caracterizate de prosperitate sau de sărăcie, lăsate pradă extremiştilor, teroriştilor, criminalilor şi dictatorilor”, previzionează James Canton.

Noua ordine mondială instituită, marile procese contemporane, statul planetar – care se manifestă prin mondializarea capitalului, internaţionalizarea investiţiilor şi a sistemului prioductiv, integrarea fluxurilor comerciale, financiare, revoluţia informaţiilor, desfiinţarea graniţelor naţionale – vor duce la schimbări mari. În ceea ce priveşte rolul în dezvoltare, forma de guvernare şi a religiilor, desfăşurarea afacerilor. Nu întâmplător, unii specialişti apreciază că secolul XXI va fi dominat de conglomerate de state integrate.

Pe lângă statele importante ale lumii, sunt şi organisme internaţionale care sprijină globalizarea. De exemplu, Comisia Trilaterală, înfiinţată în 1973, formată din cele mai reprezentative persoane politice şi financiare ale lumii, Consiliul de Relaţii Externe, înfiinţat în 1921, Clubul de la Roma sau Grupul Bilderberg.

Risc crescut pentru războaie asimetrice

Rezistenţa la globalizare este dată de rezistenţa la schimbări în general, de sărăcie, de rezultatele modeste obţinute de Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Naţiunilor Unite, de rata mare a şomajului, de barierele în calea comerţului, de autoritarism, nerespectarea statului de drept, de un sistem de educaţie şi sănătate precare, de schimbări dramatice ale climei, chiar de terorismul global. Legătura dintre sărăcie şi tendinţele terorismului este bine reliefată de James Canton care a ajuns la concluzia că jumătate din populaţia globului trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi, că mai mult de un miliard de oameni suferă de malnutriţie, că 90% din totalul bolilor, la nivel mondial, se contactează în ţările în curs de dezvoltare, că boli precum Ebola fac ravagii în state din Africa ori că teroriştii controlează comerţul, băncile, din statele sărace ale lumii, dar şi din Occident.

Toate studiile efectuate până acum au demonstrat legătura dintre terorism şi sărăcie, precum şi faptul că cea mai mare creştere a populaţiei se înregistrează în prezent – dar, probabil, şi în viitor – în ţările în curs de dezvoltare. „În era globalizării, insecuritatea devine o realitate permanentă, iar protejarea securităţii naţionale o peocupare continuă”, spune Zbigniew Brzezinski, în volumul său Marea Dilemă. A domina sau a conduce. Se poate aprecia că vulnerabilitatea ar putea deveni un fenomen mondial, ca urmare a progreselor tehnologice, a globalizării, fiind doar o chestiune de timp până când actorii nonstatali, organizaţiile teroriste vor avea acces la armele de distrugere în masă

Zbigniew Brzezinski mai spune că însuşi conceptul de securitate naţională este deja un mit, iar securitatea şi apărarea totale, în această eră a globalizării, sunt imposibile. Terorismul rămâne instrumentul nemilos al celui slab împotriva celui puternic, iar disperarea naşte fervoare şi teroare, deci război asimetric accentuat.

Rusia, un contestatar vocal al globalizării

Pe lista contestatarilor globalizării se numără Rusia, care recurge la această atitudine ca putere regională şi în revenire din punct de vedere politic, economic şi mai ales militar. Aleksandr Dughin, în Teoria lumii multipolare, susţine că sistemul internaţional bazat pe principiul păcii de la Yalta, nu mai există, iar „misiunea civilizatoare a Occidentului, de fapt aducerea la un numitor comun, artificial, a tuturor popoarelor, culturilor lumii, prin impunerea democraţiei libere, a drepturilor omului, a secularismului, a progresului, a capitalului monetarist, este inacceptabilă. Lumea va fi multipolară sau va ieşi din istorie.”

Reacţia dură a lui Aleksandr Dughin, ideologul partidului lui Putin, nu este o noutate, în toate lucrările sale de geopolitică acesta luând atitudine faţă de lumea unipolară unde SUA s-a instalat după ruperea URSS din anul 1991.

Într-o altă lucrare, A patra teorie politică. Rusia şi ideile politice ale secolului XXI, acesta vorbeşte despre „cruciada împotriva postmodernităţii, a societăţii postindustriale, a proiectului liber realizat în Occident, a globalizării, cu bazele ei logistice şi tehnologice şi necesitatea elaborării ideologiei acestei cruciade de către Rusia, în comun cu toate forţele lumii, care se opun secolului american”.

Rusia se doreşte a fi o civilizaţie aparte, radical opusă Occidentului, care neagă universalismul, experienţa civilizaţiei europene, tendinţa unui Occident global, declanşând o „cruciadă împotriva Occidentului şi a misiunii sale universale, de respingere a modernităţii şi a postmodernităţii^” şi dezvoltarea de relaţii strânse cu statele care sfidează Occidentul şi SUA, precum: Iran, Venezuela, Bolivia, Siria, Nicaragua, Coreea de Nord, Belarus însă admite unele relaţii cu UE.

„Moscova nu mai acceptă hegemonia americană”, mai spune Aleksandr Dughin, ca dovadă pentru această afirmaţie indicând războiul ruso-georgian din 2008, criza siriană, criza actuală din Ucraina.

Teoria lumii multipolare susţinută de Dughin înseamnă desuveranizarea statelor, globalizarea atlantistă, reaşezarea geopolitică a lumii. Acesta îndeamnă la sfidarea globalizării americane, declarând că „teoriile globaliste, presupun epuizarea statelor naţionale şi necesitatea trecerii la un guvern mondial”.

În contextul atitudinii anti-globalizare, Dughin a emis „Proiectul Marea Europă de Est, care ar include arealul slav: polonezi, bulgari, slovaci, cehi, sârbi, croaţi, moldoveni, bosniaci, musulmani, etniile mici, dar şi cele ortodoxe, adică macedoni, români, greci. Marea Europă de Est ar putea deveni un spaţiu mare, independent în cadrul Europei unice şi nu un cordon sanitar.

Tot Dughin subliniază importanţa unirii Rusiei cu China pentru a înfrânge hegemonia SUA şi contactele cu lumea islamică radicală, din care fac parte Iranul, Pakistanul şi alte state islamice.

Dughin, însă, nu menţionează nimic despre lupta împotriva terorismului global, a sărăciei, ci numai despre „scenariile delicate” de abordat de către Rusia, Ucraina, Bielorusia şi celelalte state din Cordonul Sanitar.

Interesantă şi surprinzătoare este şi poziţia politologului german Hardy F. Schloer, director general executiv şi fondatorul grupului de consultanţă Schloer Consulting Group,care apreciază că „aderarea ţărilor din Europa de Est la UE a fost o greşeală. Putea să fie Uniunea Est -Europeană formată din ţările Europei de Est, acestea având istorii, probleme şi resurse similare, iar solul din Bulgaria până în Letonia este cel mai fertil din lume. (…) Deci Europa de Est ar trebui să se concentreze de acum pe producţie alimentară, adevărata valoare a regiunii”.

Cele două aprecieri sunt surprinzător de identice şi pot ridica multe semne de întrebare despre previziunile geopolitice ale secolului XXI în această parte a lumii.

Suntem pregătiţi să facem faţă viitorului în domeniul, securităţii?

Globalizarea va fi o revoluţie care fie va conduce la accelerarea democraţiei globale, a liberului schimb, a pieţelor libere, fie va victimiza ţările sărace ale lumii, periclitând pacea şi securitatea. Riscurile tradiţionale, precum un atac nuclear, bioterorist, chimic, sunt mari. Însă cele asimetrice – atac asupra unui centru comercial, otrăvirea apei, virusul Ebola, atac cibernetic sau asupra unei centrale nucleare, asupra unei aglomerări mari de persoane – sunt mai greu de contracarat.

Nu întâmplător summitul din toamna anului 2005 din SUA, unde au participat factori de răspundere, elite în domeniu, futurologi s-a ajuns la concluzia că nu suntem pregătiţi să facem faţă viitorului în domeniul securităţii şi că tot ceea ce credem că ştim despre securitate trebuie regândit, însă nu ştim dacă adevărata ameninţare nu este renunţarea parţială sau totală la drepturi pentru a beneficia de securitate.